12.31.2010

La multi ani tuturor si multa fericire stropita cu tristete si lacrimi pentru a va mai dezmortii din cand in cand de atata fericire... Va las cu o piesa din folkul scotian specifica perioadei in care ne aflam. Enjoy in joy!

12.29.2010

Poemul Messengerului - Traducere

Ma iubesti?
Nu ma minti, te rog,
Nici nu te grabi. Gandeste-te bine.
Astept raspunsul cu sufletul la gura, obsedat.
(Stii ca) ma poti face sa zambesc, sau sa fiu trist,
ma poti face sa rad sau sa plang,
ma poti face sa fiu in extaz sau in agonie
esti Ying si Yangul meu...
M-ai rastignit zambind, ca un martir, pe un trandafir, si m-ai lasat, asa, flutrand precum un steag
Dar cu tacerea ta somnambula m-ai omorat
(Oricum... ) astept ca o stea sa cada
...poate atunci ma vei iubi vesnic...

12.27.2010

iLife

Hello. My name is Appel and iLive my iLife. Everyday iGet up from my iBed after iRecharge my energy and go into the bathroom. There iWash my face with iWater from my iSink and then iShave with my iRazor. Then, in the kitchen, my beautiful iWife awaits for me there with the iBreakfast served. I love my iWife. We sit down at the iTable and talk about what we are going to do that iDay. I usually take our iChild to school everyday and after that I head to iWork. Our iChild is a 9 year-old iBoy with splendid iMarks. He changed everything in our lives. We love our iChild. Now, we want to conceive again another iChild but we can't make up our iMinds if we want an iBoy or an iGirl, blue or hazel eyed, blond or brunette. We tried a few designs but in the end we still didn't know which one to choose. Until we figure out which one to pick, we still have our wonderful iChild and our lovely iPet. Our iPet is a 4.5 version. It is self-trained to pee and poo outside and has self-cleaning incorporated. We love our iPet. After iGet iHome from iWork, iPark my iCar into my iGarage. My beautiful iFamily is all home getting ready for dinner. After we say iGrace, we engage eating. After that we are full and noticing that out battery is running low, we head off to iRecharge. We tuck our iChild into his iBed and then me and my iWife head into the iBedroom. One day a week is iPleasureDay where I plug my USB in her slot to iCharge each other. After those 5 minutes, we log out and turn off.

iLove my iLife!

Despre teatru si iubire

Cred ca prima oara cand imi venise gandul ca as putea deveni un actor, a fost prin clasa a 5-a sau a 6-a. Printr-a 7-a si a 8-a deja luam in considerare o viitoare cariera in teatru sau film. Si nu era un gand vag, ci unul aprins, fiindca stiam ca as putea avea sanse. Imi placea sa distrez oamenii, sa-i interpretez pe altii, in fine, ma pregateam de teatru in viata de zi cu zi. Prin clasa a 7-a sau a 8-a auzisem ca la liceul Petru Rares se fac trupe de teatru, ba chiar festivaluri. Asta aflasem de la Vlad si Iuli, din trupa. Ei faceau parte din trupa de teatru. Ulterior, amandoi au iesit. Oricum, eram entuziasmat sa intru la liceu si sa ma pot inscrie...

Ei bine, acum ca am intrat la liceu, ma tin pe cat posibil mai departe de teatru. Nu il vreau. Ceva s-a intamplat si m-a facut sa dispretuiesc teatrul, sa nu il vreau deloc in viata mea, sa ma repugne. Ceva foarte grav...

M-am indragostit. M-am indragostit foarte serios. Si o data cu asta, toata structura mea morala s-a schimbat. Ba as spune chiar ca scrupulozitatea mea a atins cotele unui bigot. Mi-am dezvoltat o piosenie demna de sacerdotiu. Am facut apostazii impotriva formalitatilor unui cuplu ce sapa prapastia sexuala intre cei doi, impotriva viriliatii unui barbat indragostit sau contra orgoliului unei femei amorezate. De l-as fi iubit pe Dumnezeu asa cum o iubesc pe dansa, as fi fost canonizat ca sfant. Or toti oamenii indragostiti cu adevarat ar fi.

Astfel, am realizat ca Romeo nu ar fi putut juca teatru in timp ce Julieta se sinucidea. Instictiv, asa cum celulele albe ataca materia straina pentru a apara organismul, am inceput, usor, usor sa-mi dezvolt aceasta repulsie pentru actorie.

Iubirea este desavarsita prin natura ei minutioasa si prin instictele ei. Prin urmare, ea capteaza tot spatiul, tot timpul, toata actiunea. Orice privire, orice zambet, orice clipire, grimasa, atingere conteaza! Teatrul iti controleaza singurul tau mijloc de transmitere a sentimentelor - corpul - ce da nastere actiuniilor. Cu atele ei fine, albe te misca dupa voie, precum o marioneta, asa cum doreste regizorul iar daca incerci sa te rupi din ele, atunci nu mai esti marioneta, nu mai esti bun. Exista intradevar cei desavarsiti. Cei ce ajung sa se contopeasca cu natura personajului si sa fie unul si acelasi. Teatrul devine un fel de proces de metempsihoza, doar in acest caz corpul e acelasi dar sufletul se schimba, precum spunea Hipocrate. Dar aceia sunt indragostiti de teatru. Cum ai putea sa fii Romeo pe scena sarutandu-ti Julieta, in timp ce Julieta ta e de fapt in tribune, privindu-te subiectiv. Sarutul poate avea caracter teatral dar asta nu e o scuza in fata iubirii. Iubirea e prea copilaroasa si capricioasa pentru a intelege asa ceva. Astfel acel sarut devine un sacrilegiu la adresa iubirii. Un adulter pueril. Cum te priveste persoana iubita atunci cand tu privesti persoana care iti este dat sa iubesti...? Tu, care trebuie sa o privesti pe ea, Julieta de pe scena, cat mai frumos si mai sclipitor, poate chiar mai sclipitor decat o privesti pe Julieta ta. Iar sarutul! Sarutul trebuie sa poarte aceeasi sau poate chiar mai multa pasiune decat cea pe care o ai tu de oferit. Imbatisarea sa fie precum o imbratisezi pe Ea, atunci dupa ce ai revazut-o dupa un timp in care fiecare clipa era precum lava incinsa ce se scurga in sufletul tau.

...Oare gelozia nu este de fapt un sentiment nobil si moral?...

Sibyl Vane stie despre ce vorbesc. Ea insasi, ca atrita a simtit aceste lucruri. Din dragostea sa pentru Dorian Gray, a simtit ca nu e bine, nu e moral ceea ce facea. De aceea a fost natural sa doreasca sa renunte la teatru. E ratiunea pura a iubirii. Ii rasuna constiinta data de Dumnezeul unui nou cult - iubirea. Si-a dat jos haina actoriei si a imbracat mantia iubirii pentru ca cele doua, din motive atat estetice cat si morale, nu se asortau. Vedea asta. A inteles ca ea insasi devenise un personaj demn de jucat pe scena, dar de cineva ce nu iubeste. Dansa nu mai putea. Era profanare doar mimica pasiunii jucata pe scena. Ea simtea toatea acestea. El insa, nu...

Tudor Chirila a spus intr-o postare pe blog ca teatrul excesiv poate induce o stare de autism. Jucand si mimand tot timpul gesturi ce nu au ca sorginta sentimente autentice, ajungi sa iti pierzi sufletul in personajele pe care le joci. Sa ti-l vinzi teatrului. Fiecare bucatica se rupe si se imparte, astfel incat tu ramai cu nimic. Astfel, lumea ajunge sa-ti fie scena iar tu ajungi sa-ti fii propriul personaj pe care il joci. Ajungi sa te grimezi pe sine si sa-ti porti masca unui eu iluzoriu si decolorat de afectiune si simtamant. Ajungi sa fii actor desavarsit!

Sarutul nu mai e al tau, e cel pe care ti-l inchipui ca l-ai face. La fel si privirea, la fel si imbratisarea, tonul vocii... Totul devine un ecoul fin al sufletului tau animat. Practic ajungi la bovarism, si ajungi sa iti minti indentitatea. Ajungi sa inseli persoana iubita dar la un nivel metafizic. Sa iubeasca o reflexie a ta, data tot de tine. Sa iubeasca o piatra miscatoare, vopsita cu afectiune.

Nu vreau teatru. Teatrul e pentru oamenii ce nu iubesc alte persoane. Un actor poate iubi un alt actor dar printr-un compromis, ce de fapt mutileaza iubirea. Sau poate gresesc... dar nu risc sa incerc pe pielea mea. Iubesc si nu vreau sa ma expun cu absolut nimic. Nu risc fiindca nu am ce sa castig mai pretios decat ce as putea sa pierd.

Daca viata imi ofera dragoste, nu joc teatru.

12.12.2010

Poemul messengerului

:X:-/
[-x :^o [-O<
[-x :!! :-?
:-w 8-> @-)
:) : :)): =))= (%)
>:D< ^:)^ @};- **==
:-$ i-) 8-X
:-w (*) :-q
...:X:X:X:X:X:X:X:X:X...

10.31.2010

Frumusetea de a plange sau cautarea timpului pierdut.

Ma bucur ca pot plange. Sunt recunoscator ca am lacrimi. Ma bucur ca acum am ochii inlacrimati, si ca uneori am puterea sa plang. E lamentabil de cei ce nu pot plange sau celor ce nu le vine sa planga. Un paradox...

Multumesc pieselor care sunt inzestrate cu amintiri puternice ce imi mangaie inima. N-am mai ascultat de mult o piesa anume. Sunt fericit ca tocmai dansa a reusit sa ii conserve spiritul si sa mi-l aduca inapoi, asa cum il stiu, atunci cand o ascult. Acum, de exemplu. Daca ati putea asculta piesa aceasta in timp ce cititi, poate o sa va reaminteasca si voua de cineva drag, de undeva... candva

 Imi e dor de bunicul meu. Il simt atat de viu in mine acum. "Capul sus" imi spune. Asa cum imi spunea si acum 2 ani, si acum 10 ani cand mergeam pe strada impreuna si imi aplecam capul in pamant. "Capul sus, drept!". Asa imi spunea cand eram doar o odrasla care nu facea diferenta intre dreapta si stanga, si asa mi-a spus si atunci cand eram un fecior ce nu stia Suma lui Gaus. Ultima data, ma intalnisem cu el pe afara in timp ce ma intoarceam de la scoala, cam cu 4-5 luni inainte sa plece. Se intorsese de la plimbarea lui de dupa-amiaza cu vesnicul sau ziar, Crai Nou, la subsioara. Mersesem o bucata in tacere asa cum aveam obiceiul iar atunci imi spusese "Edi...Capul sus". Ma uitasem la el si avea un zambet pe care pana si azi il tin minte. Ajunsesem la rascruce si acolo ne-am despartit. Avea sa se intample si o a doua oara, peste ceva timp, intr-o maniera diferita...

In vacanta de vara avea obiceiul sa treaca pe la mine, pe acasa. Tot timpul ii placea sa bata in geam. Ba uneori il vedeam direct cum taia gardul din fata balconului. Apoi il invitam inauntru si il serveam cu putina tarie. Tot timpul singea cu apa sau cu suc. Chiar si cand ma mai ducea prin crasme, doar ca atunci ma lasa pe mine sa beau din suc, dar ma ruga sa ii las si lui putin ca sa poa' sa stinga. Primul meu pahar de bere, el mi l-a dat. Un pahar cu ampretele buzelor a altor sute de oameni care au sorbit din el. Nu mi-a placut. Era prea amar si prea putin dulce. Am spus ca-mi place din orgoliul primordial a barbatiei mele pipernicite.

Penultimu Craciun, in care era inca voinic, m-a trimitese mama si bunica care preparau mancare acasa pana la el sa iau bors. Imi pusese borsul in plasa albastra din fas pe care o tinea tot timpul la el, si cu care ma trimitea la magazin cu sticle goale sa ii cumpar bere. Suceveana. Urmatorul craciun, aveam sa ii cant ultima colinda si sa ii aud pentru ultima oara vocea si pentru prima oara tremurand, aproape plangand. Frica de moarte exista, si nu suna frumos... Imi cer scuze, ca n-am avut puterea sa raman acolo, sa te tin de mana. Vroiam sa te tin minte puternic si voios, asa cum erai odinioara, nu sugrumat de moarte.

Imi pare rau ca n-am apucat sa-l cunosc mai bine. Acum, la o varsta in care am inceput sa-mi dezvolt un creier cu un manunchi de neuroni in el, m-am trezit fara dansul. I-as fi ascultat mai atent povestirile sale din Irak, explicatiile lui despre birotica, instructiunile despre condus si semnele de circulatie. As fi jucat mai bine sah cu dansul, l-as fi putut bate de unul singur, fara sa ma lase dansul sa-l bat. As fi stiut ca la Lotto trebuie puse numai 6 numere din 49 si nu 48.

Ii multumesc lui Scuty, varului meu, lui Stef, pana si lui Tyli, ca mi-au fost aproape in acea zi. Multumesc fierariei care mi-a oferit aceasta piesa in acea zi.

Imi e dor de tine, bunicule. Imi e dor sa mergem sa platim asociatia impreuna. Imi e dor sa iti mananc regina si sa vrei sa terminam tot jocul. Imi e dor sa-mi faci o tocanita si s-o mananc chiar daca nu-mi place. Imi e dor sa ma atentionezi sa nu ating cactusul ca inteapa. Imi e dor sa-mi cumperi sifon. Imi e dor sa-mi pastrezi bomboanele Sugus care le-ai primit rest de la magazin. Imi e dor sa vii la mine de ziua mea si sa ma lasi sa-ti fac o farsa.

Maine voi veni sa te vizitez, promit. Imi pare rau ca n-am mai trecut pe la tine... Sa ma astepti cu ochelarii pe nas citind ziarul. Poate vom juca sah, sau poate ne vom uita la televizor pe Realitatea TV. Sa ma astepti tu tabla de sah deschisa si cu piesele puse. Tu cu albele iar eu cu negrele, ca de obicei...

Bunica, tu mai ramai, te rog mult ...

10.18.2010

Sinteza

In pat ne nastem,
in pat traim,
in pat noi crestem,
si in pat dormim.

In pat invatam,
in pat ne-ndragostim,
in pat articulam,
in pat ne despartim.

In pat ne visam,
in pat ne iubim,
in pat ne sarutam,
si in pat ne trezim.

In pat ne dezbracam,
in pat ne simtim,
in pat evoluam,
in pat ne prostim.

In pat ne-mbolnavim,
in pat imbatranim,
in pat ne-nsanatosim,
iar in pat apoi murim.

8.24.2010

Fericirea e o stare

E frumos sa fi fericit. Si nu, nu o spun din carti. Chiar este. Nu ma intelegeti gresit, nu o spun cu aroganta. Fiindca nu am capacitatea de a va relata starea mea, si nici rau nu imi pare. Nietzsche spune ca orice poate fi definit isi pierde puterea. Nu vreau sa fiu tocmai eu nesabuitul care sa defineasca fericirea iar apoi sa se ajunga la etichetarea emotiilor. Nu vreau sa avem coduri de bare si pe stari si simtiri. Desi pot spune succint de ce e frumos sa fii fericit...

...In primul rand e frumos sa fii fericit fiindca nu stii de unde sa incepi. Jubilezi printre felurite sentimente si nu stii la care sa te gandesti prima si prima oara. Or chiar asta e frumusetea fericirii. Ca nu gandesti. Nu, nu ma compatimiti. Imi sacrific plenitudinea fericirii din seara asta. Poate ca e de prisos. Desi atunci cand m-am apucat sa scriu, nu gandeam, deci prin urmare ce scriu aici e o consecinta a fericirii. E o pata de fericire. O amprenta de fericire, sa-i zicem. Oricum ar fii, chiar daca ar fii sa-mi sacrific fericirea, nu mi-ar parea foarte rau, fiindca stiu ca o persoana foarte draga mie imi poate procura sentimentul asta oricand.

...E frumos sa fii fericit datorita nonsalantei si uitarii. Pentru felul in care tratezi modul cum ai ajuns sa fii fericit, chiar daca ar fii fost unul anevoios. Si nu numai pentru drumul pe care l-ai parcurs in obtinerea fericirii, dar si pentru restul lumii ce nu se afla in aria de acoperire a fericirii tale. E extraordinar momentul acela sublim, cand, cuprins de paroxism, papilele tale gustative reusesc sa soarba din seva vietii si tot corpul tau se topeste juisand.

...Pentru ca nu te saturi. Sau mai bine zis fiindca nu ai timp sa te saturi. Fiindca pocalul ce detine seva dispare dupa prima sau cel mult a doua gura. Fericirea e spasmodica. Or asta e si farmecul ei! Asa cum famecul primaverii este ca mai intai trebuie sa treci prin iarna, si sa simti racoarea. Asa cum farmecul unei comete este ca apare odata la 20 de ani. Asa cum farmecul nudului este actul dezgolirii.

...din cauza ca nu trebuie sa te strofoci. Vedeti voi, exista o diferenta intre fericire si bucurie. Multi incurca aceste doua stari si le iau drept sinonime. Bucuros esti atunci cand castigi la Super Bingo Metropolis. Bucuros esti atunci cand in sfarsit ti-ai cumparat acel Les Paul ce ti-l doreai de cand il stii pe Slash. Bucuros esti atunci cand ai aflat ca ai luat 10 in teza la romana. Bucuros esti cand ai vrut ceva si ai dobandit. Bucuria este materiala. Bucuros esti atunci cand iti vine sa sari, sa alergi, sa zburzi, sa tipi, sa fluieri, sa dansezi, sa razi. Pe scrut, atunci cand traiesti. Pe cand fericirea nu necesita nici un efort. Fericit esti atunci cand vezi ca iti spune din priviri "Te iubesc". Fericit esti atunci cand adoarme in bratele tale. Fericit esti atunci cand o revezi dupa o saptamana. Fericit esti cand observi ca sarutul ei e din ce in ce mai dulce. Fericit esti atunci cand nu iti poti explica de ce. O licarire in ochi, un aer adanc in piept, o privire in gol, un zambet suav, o soapta calda in ureche, o discutie negraita, liniste imperturbabila. Asta e fericirea. Asa se manifesta ea. Fericirea este metafizica. Pe scurt, atunci cand traiesc altii...

8.23.2010

Jessie's Girl

Am descoperit o piesa veche care imi place mult. Oh, and the irony!



In fact, who wouldn't want to have Jessie's girl? ...

August

Zburam pe aripi auguste in luna August
Si vai! ce mica e lumea de aici de sus,
Tot ce e-n jurul nostru e redus,
Parca nici ciresele nu mai au gust.

Ne scufundam solitari in bolta cerului ca de safir
In vantul de vara cu respiratia ta usoara
Plete de noapte, coapse de fecioara,
Doar eu si cu tine, floarea soarelui si trandafir.

Zburam domol si nu spre tinuturile calde,
Toamna vine dar noua nu ne pasa
Poate sa fie si iarna, caldura nu ne lasa,
Caci turturii de gheata, flacara ii arde.

Pentru noi, ciresele nu mai au gust
Tot ce e-n jurul nostru e redus,
Lumea, pentru noi, e mica de sus,
Caci noi zburam pe aripi auguste in luna August

8.19.2010

Cred ca am luat blogul asta prea in serios. A mai trecut o vacanta si nu am scris nimic. Poate ca din frica. Din frica ca nu mai stiu sa scriu. Cred ca imi fac impresia gresita ca singurele postari ce merita postate pe blog ar trebui sa fie operele dostoievskiene si poeziile stanesciene si ca nu sunt vrednic sa scriu pe propriul meu blog. Dar nu. O sa ma incumat si voi incerca sa scriu mai des, fara discernamant. Asta nu inseamna ca o sa il si umplu cu tot felul de truisme. Frica de critica, nu imi este. Blogul trebuie sa imi serveasca ca un proces de rafinare a calitatii mele lingvistice. Asa ca nu trebuie sa ma sinchisesc. Daca pana si pe propriu-mi blog se instaleaza cenzura, atunci inseamna ca imi curm singur libertatea de a scrie si, prin urmare, sustin miscarea comunista pe World Wide Web. Si in pofida faptului ca ma indoiesc de ambitia mea de a "redeschide" blogul, sper sa nu uit de el din momentul in care inchid laptopul. De fapt, ce zic eu, nu e din cauza ca uit de el, ci din cauza ca nu am curajul sa scriu pe dansul. Am mai facut aceasta "redeschidere" a blogului de cateva ori si in cele din urma iar l-am lasat sa culeaga Internet dust. Are si blogul meu perioade de hibernare. Sau poate ca eu am...

7.16.2010

Am vazut astazi o felictiare interesanta. Deasupra unei poze cu doi batrani statea scris: "Dumnezeu nu poate fii pretutindeni, de aceea a inventat bunicii.". Am zambit. Apoi m-am incruntat.

5.28.2010

Dragostea de intuneric

Venise pentru a doua oara seara, si prin noapte ii mangaiam aripile de pe spate, atat de fragede si fragile, iar pielea ei, matase luata din nori, si degetele mele se impleteau intr-un dans ametitor de suflete purpurii. Respiratia ei, briza calda de noapte a marii, imi mangaia obrazul.
-Dormi? O intrebasem eu.
-Nu, raspunse ea incet.
I-am furat vibratia glasului ei si o derulam incet in minte, in linistea serii de primavara.
Pe spate ii curgea parul ei negru, ce se confunda cu nuantele serii, inmuiat in parfum din nisip si raze de soare. Avea miros de vara.
Mi se facea somn si incepusem sa pierd puterea simturilor, si odata cu ele, esenta ei. Vroiam sa raman sa o ascult cum adoarme, sa ii masor ritmul respiratiilor ei… dar, ca de obicei, m-a rapit somnul.

Viitor mult...

Asa de multe avem de impartasit
Atatea zambete de oferit
Atatea saruturi de sorbit
Atatea lacrimi de-ncalcit

Asa de mult timp avem de pierdut
Atatea secunde iubite acut
Atatea priviri pe minut
Atatea ore de sarut

Asa de multe avem de descoperit
Atatea particele de mirosit
Atatea priviri de privit
Atatea sunete de auzit

4.21.2010

Dinspre vest ...

Nu mai putem zbura. Norul negru a venit si peste noi. A reusit sa ne schimbe singurul lucru pur pe care il mai aveam. Singurul nostru refugiu. Ne-a invadat cerul. E prea negru acolo, sus, acum. Trebuie sa stam aici, jos, la sol, cu toti ceilalti. Cu toate celelalte bucati de metale ce incearca sa ne imite miscarile prin aer. Trebuie sa ne amestecam cu ele si cu cei din ele.



Visatorilor... nu mai putem pluti. Daca plutim, ne sufocam. Si chiar daca nu ne-am sufoca, ce rost ar avea sa plutim cand e negru totul? Care ar fi diferenta dintre ce e acolo si ce e aici? Nu e nici o diferenta intre negru si gri. Poate e chiar mai rau griul. La negru stii macar ca nu are rost sa-ti faci sperante, fiindca e doar negru si atat. Insa la gri, acel putin pigment de alb, uneori aproape inexistent dar necesar pentru a-i da tenta de gri, te face sa speri. Dar speram in van, fiindca tot gri ramane. Si nici lacrimile nu schimba griul. Griul le sufoca si le stoarce pana le imprumuta si lor culoarea. Unii mai ambitiosi si optimisti se straduiesc sa gaseasca pigmentul. Unii il gasesc chiar! Si uita de negru pentru cateva momente. Pana isi amintesc ca in spatele lor e, de fapt, tot gri. Apoi ii ineaca si pe acestia in deceptie. De asta am ales sa stam acolo, sus, in albastru. Fiindca acolo nu putem gresi. Nu putem sa incurcam negrul cu albastrul sau cu albul. Chiar daca uneori confundam albastrul cu albul. Important e ca nu e negru! Filosofia culorilor...



Si acolo ne depistam usor si apoi formam un lant. Dar uneori, din cauza bucatilor de metal ce trec vertiginoase si false prin cer, ni se rupe lantul. Si unul dintre noi cade. Iar acesta o trage in jos cu el pe aceea pe care o tinea strans de mana. Si cad impreuna emotionati si fericiti de ultimele lor clipe in cer, creeand un nou visator. Iar ei cad si se prefac in adulti. Apoi il privesc de jos in sus si uita ca au fost si ei asemeni lui candva, dojenindu-l sa coboare de acolo sus fiindca e periculos.



Dar iata-ne aici jos. Nu stim daca ne vom mai putea intoarce inapoi acolo, in inalturi.


Singur, nestiind cat mai am de stat prin gri sau daca voi mai pleca, am hotarat sa aflu ce se petrece. Aici jos, din cate am auzit, e Criza. Criza asta, cica nu e buna. Nu e buna deloc. Are treaba ,cu ce altceva decat cu banii. Si am auzit ca ea vine dinspre vest. La fel ca norul. Ceea ce ma facut sa m-a facut sa reflect asupra situatiei fiindca, aici unde am picat, in Romania, se anunta ca e grav de tot. Desi in acelasi timp elevii isi permit sa arunce cu paine in pereti. Lucru interesant, fiindca am auzit ca oamenii nu au ce manca. Deci atata timp cat folosim mancare drept proiectil, mi-am zis ca e o minciuna lipsa de bani.



Asa ca am incercat sa-mi dau singur seama ce fel de Criza e defapt.Si am inteles. E Criza de cultura, de dreptate, de suflete si de Dumnezeu. De cultura mi-am dat seama ca ducem lipsa mare din clipa in care am deschis televizorul. Am cautat si prin oras dar manelele, haitele de smecheri si toate cuvintele triviale scrise pe fiece bloc au facut doar sa-mi confirme teoria formata de televizor. Dreptatea e doar un cuvant folosit numai pentru definitia sa scrisa si este privita ca o iluzie foarte ademenitoare de care suntem dependenti, desi nu am avut parte inca de ea. Oamenii nu mai duc nevoie de suflete. Le tin ca pe o povara prin buzunare si le pierd prin cluburi si cazinouri atunci cand scot banii din buzunar sa-i arunce pe bautura sau femei. Dumnezeu este un subiect de stiri in care realizatorul trebuie sa joace rolul de ateu sau subiectul unei discutii comice intre tineri profani. E considerat doar o ambiguitate ipocrita si fantasmagorica de domeniul utopiilor ce se contesta prin stiinta sau rationament.



Si Criza si Norul, amandoua vin din Vest. Estul vine cu soarele si mirosul de Israel. Vestul vine cu apusul. Estul vine cu rasaritul.

4.13.2010

Ultimul atom

Compunerea este gata in sfarsit. Mi-a redat inapoi pofta de scris. Subiectul era cam asa: "Te trezesti intr-o dimineata si constati ca totul din jurul tau are glas.". Ca saptiu de incadrare aveam 20-25 de randuri. Nu sunt sigur daca mi-o va acepta pentru concurs din cauza ca e posibil sa fie un pic prea ... senzuala. In schimb v-o dau voua sa o cititi:

Ultimul atom


Era o zi de sambata. M-am trezit zambind stiind ca soarele lumineaza afara iar eu inca sunt in pat, si nu intr-o banca roasa si zgariata de clasa. Imi deschisesem numai putin ochii sa vad lumina cum atingea lin parchetul, si mi-i inchisesem la loc. Dar prin starea mea de somnolenta am auzit niste glasuri vagi. Mi-am spus ca sunt parintii mei in camera cealalta si vorbesc. Dar vocile devenira mai clare si mai galagioase. Cand imi cascasem ochii si ma dezmeticii aflasem ca totul din jurul meu avea glas.
- E ora 11 baiate, trezeste-te, imi sopise perna strivita de capul meu.
Mi-am ridicat capul rapid ca si cum as fi fost stropit cu apa rece. M-am sprijinit in maini si am inceput sa ma uit in jur iar totul vorbea:de la ferestre la plante. Inebunisem oare? Asta era singura intrebare care mi se ivea in minte, si cea mai fireasca, desigur. Ma uit in dreapta mea la perete. Era la colt si barfea cu celalat perete tavanul.
- Aveti idee ce se intampla? Intreb peretii.
Ei nici nu ma bagau in seama si continuau sa cleveteasca ca intre frati. Vorbeam la pereti… la propriu. Imi trantisem din nou capul in perna. Tavanul se tutuia cu lustra.
“Totul e asa de absurd” ma gandisem eu. Iar acest gand m-a facut sa tresar din pat si sa ma imbrac rapid. Pantalonii stigau la mine sa ii trag mai incet ca ii rup. Tricoul si camasa la fel. Dupa ce mi-am incaltat papucii, am iesit din casa fara sa mai iau si cheile cu mine. Alergasem cat putui eu de rapid pana la Ea. Iarba vorbea, cerul vorbea, copacii vorbeau. Asta ma incurajase sa cred mai mult in planul meu. Ajunsesem in fata blocului ei si intrai in scara. Urcam cate 3 trepte deodata. Am batut tare in usa de vreo 4 ori pana imi deschise.
- E cineva acasa? O intrebai eu rapid.
- Nu, dar …
Nu apuca sa termine fraza si o cuprinsesem si incepui sa ii sorb buzele inchizand usa in urma mea. Mersesem tot asa pana la Ea in camera si apoi am inceput sa o cercetez amanuntit. Cautai cat cautai pana il gasii. Ultimul ei atom. Era jos pe gatul Ei.
- Tu! Raspunde-mi la o singura intrebare: Ma iubesti?
El se uita la mine zambind si imi spuse:
- Desigur…
Nu am mai citit, nu am mai scris, nu am mai compus. Nimic cam timp de o luna. Ce s-a intamplat? Nu stiu. Nu am timp. Trebuie sa-mi invat la istorie si trebuie sa fac o compunere pentru un concurs. O sansa de a scrie. Dar nu exact ce mi-as dorii. Desi e un inceput care ar putea declansa dorul de scris, citit, compus.

Astept vara. O sa fie scaparea mea.

4.11.2010

Mizerabilii

Langă o padure deasă
Pe un deal gros de noroi,
Este asezată-o casă
Cu pereti murdari de ploi.

Pare goală si uitată,
Dinafară nici nu spui,
Ca-năuntru stă un tată
Şi cei trei copii ai lui.

Mama lor, soţie bună,
Acum două ierni s-a stins
Sub lumina de la lună,
Şi cerul a plîns, a nins.

Cei trei fii stau şi-l privesc
Pe tatal inchis în sine
S-apropie şi-i grăiesc:
“Ce e taică, ce-i cu tine?”

Omul se dezmeticeşte
Parcă dintr-un vis uscat,
Se întoarce, îi priveşte
Şi răspunde-nduioşat:

“Ce să fac, băieţii mei?
Stau şi mă gândesc mereu
Ce-o să fie din voi trei
Dacă voi pleca şi eu?”

Ei se privesc neştiutori
Şi se gandesc în sine,
Apoi spun glăsuitori:
“Venim şi noi cu tine.”

Moş Nicolae

Stătea şi privea la geam
Pintre florile-nghetate,
La urbanul amalgam
Dispersat de infinitate

Afară era vant şi frig,
Inauntru ger numai
Şi băiatul tuşea aprig
Şi sorbea încet din ceai

Căci fusese la cerşit
Alungat de sărăcie,
Dar oamenii l-au izgonit
Din prea-plina lor madrie.

Ceasul era doisprezece
Dar el nici nu se gândea
Să se culce-n patul rece
Căci pe moşul astepta.

Nu fusese nici-un an
S-aducă ceva în dar
Pentru el, copil sărman,
Care-asteapta n zadar.

Renunţând să-l mai aştepte
Se-ndreptă spre dormitor
Dar văzu ceva in ghete
Şi veni incetişor.

El se crezu parcă în vis
Când văzu atâtea mere,
Iar pe-o foaie era scris:
„Iartă-mă de-ntârziere...”

Cearcane

Un ochi nu am mai închis
Cam de aproape-un an,
Dar o uşa s-a deschis
Spre-o cameră cu-n divan.

Nu am mai fost ispitit,
Pan-acum nu ma tentat,
Dar acum sunt istovit
Şi mă striga ne-ncetat.

O! Insomnie muribundă,
Vei pieri usor, usor
Nu vrea să mi-s-ascundă
Somnul meu cel de amor.

Răsărit-au cercuri violet,
Dar eu nici n-am observat
Ale lor posac duet.
Ocupat, de oglidă am uitat.

Şi oare-acum dacă ma scurg
Într-o coma dinspre vest,
Şi să curg înspre amurg
Mă voi trezi spre est?

Absurd verosimil

Oare s-a mai văzut vreodată
O Iubire-asa curată
În care suferinţa-I alungată
Gelozia asfixiată
Şi invidia-i disecată?

Oare nu a existat vreodată
O Iubire adevarată,
Ce-apoi terminată,
Sa nu fie uitată
Niciodată?

Oare dacă-ar fi existat odată
O Iubire nesecată
Şi pururea involburată
Ar fi ştiut cineva vreodată?

Oare Iubirea adevarată
O primeşti numai odată
Iar apoi este pasată
Celor ce-o doresc şi-o asteaptă?

Cine ştie...?

Murmur din necunoscut

M-ai sedus în simulacru,
Într-un joc de labirint,
Şi mi-ai lasat un gust acru
Înmuiat pacră-n absint.

Sigila-te-am atunci
Iar acum ai evadat
Şi cu gesturi ce-mi arunci,
Tu din nou m-ai înlanţat.

Într-un vals de priviri marunte,
Tu conduci iar eu urmez,
Or, în toate vorbe mute
Eu mă scald şi orb visez.

Declinul

În lumea mea eşti un nimeni
Pierdut si negasit,
Odată prins în braţe avide
Caldura de demult.

În lumea ta sunt arhitect
Dar schele şubrede ridic
Iar tot eu le distrug
Şi peste tine cad,
Iar templul meu neispravit
Asteaptă a fii reconstruit.

In lumea noastră suntem stânci
Lovite de valuri înfometate,
Înfierbântate,
Învolburate
Disperate,
Aruncate,
De briza caldă si amară.

Iar lumea asta, cândva a noastra,
Acum e doar a mea.
Doar a ta.

Masochist

S-a-ntunecat iar ziua mi s-a stins,
Noaptea ma surprins
Cu genele inchise,
Iar eu mă simt aprins.
Dar obscuritatea mă sufoca
Şi calc stramb, Şi cad
Dar mă târâi prin noroi
Şi mă rog
Să pot continua
Până-mi vine ziua.

Altundeva-I lumina
Iar soarele-i voios,
Şi lumea e mai dulce.
Aşa mi-ar fi dacă m-aş duce.
Dar nu pot să m-abat
De la drumul meu
Mult răcoros,
Căci am mers prea mult să-mă-ntorc,
sunt las, n-am curaj,
să ii spun că nu mai pot…

Cate si cate ...

M-am gandit sa reincep a scrie pe blog datorita unei fete cu care am vorbit pentru prima data azi. O cheama Ana. Nu stiu cine e. Stiu ca e in clasa cu Iuli - tobosarul trupei. A spus ca mi-a citit blogul si de aici imi are adresa de yahoo. Am si uitat de blog, saracul de el. Nu stiu daca chiar voi scrie din nou zilnic sau macar saptamanal, dar o sa incerc(sau nu).

Ce s-a mai intamplat de la ultima mea postare...?

Pai dupa ce am vizitat Israel si Egypt ( locuri extraordiare care le-as vizita neconditionat), m-am intors in iubita mea Romanie, si nu sunt deloc ironic cand spun iubita. Nu tara e de vina ca are derbedei in ea, dar eu sper ca in timp poate o sa ne apreciem mai mult si nu o sa ne injuram pe noi insine cand vorbim de Romania. Asadar m-am intors ... si am cam uitat ce am facut. In fine...

D'eagle Roads a castigat locul 2 la Music Star iar Iuli premiul de cel mai bun instrumentist, iar ieri am cantat la Magic Fest alaturi de Toy Machines. Publicul a fost grozav. Nu ma asteptam la a atatea "bis"-uri (2). Pe 18 Aprilie, Duminica mai avem doua cocerte, unul la Dom Polski pentru lansarea albumului "Music Star" unde se alfa si o piesa a noastra: "Give it a shot", asta pe la amiaza, iar la ora 20:00 in VOX, in deschidere la Dirty Shirt, si cu ocazia asta am anuntat si concertul-in caz ca cineva imi citeste blogul.

Inafara de asta ... m-am apucat de un roman... de doua defapt, si sper ca sunt suficient de ambitios ca sa le scriu pe amandoua. Pana fac 18 ani sper sa le termin. Mai am inca 3 ani asa ca 1.5 ani pentru fiecare roman!

Am incepu sa scriu poezii, inital pentru revista scolii dar apoi a inceput sa-mi placa asa ca am continuat. N-am mai scris niciodata vreo poezie pana acum 2-3 luni. O sa le supun la critica voastra pe blog.

It's good to be back...