4.23.2012

Shuffle - V

Capitolul V


Eminem - Space Bound

Plaja era goala.
Semanam.
Era ora 6. In departare, un Soare se pregatea sa iasa din mare. Era cel mai frumos Soare pe care-l vazusem vreodata. Singurul care rasarea cu un final. Cu cel mai superb final. Un final superb pentru o poveste superba. Nu se putea unul mai bun. Decat, desigur, un final fericit.
Soarele lor a fost probabil mai frumos. Al lor purta un inceput. Unul nascut din nisip si apa. Unul bronzat si binecuvantat de mare. Marea era aghiazma . Cu ea s-au imbatat si si-au bagat-o prin vene. Nisipul era cocaina lor. Pe el l-au tras pe nas pana n-a mai ramas decat stanca. Marea a fost moasa lor. Ea i-au nascut intr-o zi de August. Augustul nostru devenira Augustul lor. Asta si-a luat cu dansa. Si-a luat Augustul. Iar mie mi-a lasat restul. Restul de 11 luni. Putea sa-si ia oricare alta luna: Iulie, care e mai cald, Aprilie, care e mai racoros, dar nu August.
Trei ani (punct)
Frédéric a avut dreptate.
Pescarusii completau atmosfera. Zburau peste mine. Probabil erau aceiasi care au zburat si peste ei dimineata trecuta. Ii vazura impreuna si acum imprastiau vestea. Rasuna litoralul de iubire. De o iubire imprumutata.
Marea era un cimitir si o sectie de maternitate.
Imi trasnise prin fata ochilor fiecare moment, fiecare scena, ca atunci cand mori si s-ar spune ca vezi un rezumat a vietii tale. Camera ei, fata blocului, magazinul de langa, padurea, banca noastra, muntele… Muntele. Marea era pentru ei ceea ce era muntele pentru noi. Doua iubiri cu geneze diferite, o antiteza. Din nefericire pentru mine, locatia lor era mai calduroasa.
Nu fusesem niciodata la mare impreuna. Era un mister pentru noi doi. Mereu ne fotografiam niste imagini in minte cam cum ar fi, dar niciodata nu le facusem cu un Canon. Ascultasem toate piesele de la Vama Veche, povestile lui Chirila, dragostea sa pentru mare insa marea lui Chirila era muntele nostru.
Soarele continua sa se caţăre pe cer. De as fi putut sa-l sting. Speram sa incremeneasca si s-a pice in ziua de ieri. De fapt sa pice cu o luna inainte, cand s-ar fi putut schimba ceva. Prezentul nu detinea nimic. Sau mai bine zis detinea nimic.
                Nu vroiam sa mai plec de acolo. Vroiam sa prelugesc cat mai mult acel moment. Momentul final. Atat de mult incat sa nu se termine niciodata, doar ca sa sfidez deznodamantul, sa spun ca nu totul trebuie sa aiba un final daca tu alegi sa nu aiba. Si as fi putut sa aleg sa raman acolo pana ar fi aflat, poate, de la altcineva ca o luasem razna si refuzam sa plec, si atunci ar fi venit sa renastem pe plaja.
                Dar am plecat in cele din urma. Mi-am umplut plamanii cu aerul acela ce inca-i purta respiratia si m-am intors spre cabana. Drumul a fost foarte lung desi erau doar vreo 200 de metrii. La fel de lung ca atunci cand mergeam pe drumul pietros de la Idana, cand eram cu Doina. Era la fel de greu pe nisip, ca si pe pietre. Era mai greu si fara ea. Nu trebuia sa privesc inapoi. Asa auzisem de la tata, bunicul, chiar si de la bunica. Ma uitam la picioarele mele cum pasesc in nisip. Pe masura ce ma indepartam de plaja, scapam de starea aceea de prostratie si rasaea, la fel de lent ca soarele si ca pasii mei, un sentiment inexorabil de mii de ace ce-ti penetrau de pe interior toate  organele. Respiratia parea aproape inutila. Singurele guri de aer pe care le luam erau din oftat, cam odata la 20 de secunde. Reduceam activitatea functiilor mele vitale la un minim necesar supravietuirii.
                Cand am ajuns la cabana, ai mei deja scotesera bagajele in fata si asteptau minicabul. Isi dadusera seama de tot.
-          Unde ai fost, Tudor? ma intrebase mama
-          Pe plaja…
-          Ce ai facut?
-          Rasaritul…  
-          Esti bine, puiule?
-          Da, sunt bine.
Tatal meu observase ca atitudinea patetica a mamei nu fuctinona si m-a abordat altfel
-          Tudore, eu nu inteleg de ce esti suparat… Mai, daca pierdeai 100 de lei, intelegeam si eu, dar asa…
-          Mariane! Strigase mama la el
Nu mersese nici asa, desi mi s-a parut comica, dar pur si simplu muschii mei erau prea obositi pentru a forma un zambet.
Iesise si familia Dunescu cu bagajele si le asezara langa ale noastre. Motivul pentru care eu nu eram cu Doina era ca avand in vede—

-          Scuzati-ma aveti un foc? venise la mine un mosulet plesuv si garbov, cu ochii sticlosi si buze subtiri.
-          Sigur.
Ii intinsesem bricheta mea Bic si-si aprinse o tigara Winchester.
-          Sa traiesti, spuse el cu tigara in gura si pleca.
-          Sa traiesc … mi-am soptit singur scotand pachetul de Dunhil albastru din buzunar. Imi aprinsei tigara-n bot si m-am indreptat pe o alee mai ingusta.
M-a reapucasem de fumat dupa ce m-am intors de la mare, chiar in ziua aceea. Ma intalnisem cu Laur si mi-am cumparat un pachet de Kent Convertables pe care-l fumasem intr-o zi. Imi amintesc ca ar fi vrut sa-mi zica sa nu ma apuc dar stia ca asta m-ar face doar mai ostil fata de el. Tigarile ma ajutau. Ma faceau sa ma simt independent si invulnerabil. Asadar de fiecare daca cand scapam acest sentiment, imi aprindeam o tigara. In concluzie fumam mai tot timpul. Nu fumam din placere, nici din dependenta, ci din nevoie.
Eram teribilist declarat. Nu stiam daca lumea chiar credea c-as fi, dar eu asa le spuneam ca apoi sa vada ca eu constientizez statutul meu si ca ma doare-n cur oricum. Acceptam orice eticheta si cu cat mai proasta cu atat mai bine deoarece lumea ar fi putut trage paralela intre ce fusesem odata si ce devenisem gratie „fetei aceleia nenorocite”.  De cateva ori as fi vrut sa-mi tai niste vene sau sa fac o supradoza meticulos pregatita pentru a ma duce la urgente dar fara sa ma omoare si apoi sa scrie in fisa medicala „supradoza cu potential fatal”.
Casti.

Specii – Masina timpului

                Se implineau doua saptamani de cand eram beat in permanenta. Imi umplusem sticla cu Jack si iesisem afara. Cainii latrau iar mahalagii radeau cand treceam pe langa ei. Imi placea asta. Dezgustul era reciproc. Luam pe cele mai intunecate alei doar ca sa gasesc caini mai agresivi si ghertoi mai mistocari, poate unii care mi-ar fi dat si un sut un boase. Trecu la un moment dat o mama cu un copil de mana si se feri de mine. Copilul se uita lung si cu gura cascata la mine. I-am stigat cea mai tampita replica posibila, cu un deget atintit in sus:
-          Mircea Radu-i un cretin!
Pustiul se uita cu gatul sucit spre mine, in timp ce maicasa il tragea mai abitir dupa ea. Cativa pasi mai tarziu, o linie formata din trei smecheri mergeau foarte gravi pe strada. Pareau foarte incremeniti in traiectoria lor iar eu nu reuseam sa mi-o stabilesc pe a mea asa ca le intrasem in raza pietonala, fapt ce i-au facut sa ma izbeasca de o Dacia 1310 de langa si sa-si tinteasca pumnul spre falca mea stanga. Daca nu era de faptul ca mi se schibmase peisajul in fata ochilor, nu mi-as fi dat seama de lovitura. Dupa ce imi mai dadu un picior in burta si o flegma in par isi reluara traseul ca niste tancuri naziste. Am mai stat o vreme asezat acolo (imi placea forma rotii pe spatele meu) si dupa aceea m-am ridicat scotand telefonul din buzunar. Contacte – Laur – mobil – calling – tzzzr…. tzzzr …. tzzzr
-          Da? raspunse el cu o voce somnolenta
-          Ai o punga de gheata prin congelator?
-          …ce cacat ai mai facut acum?
-          N-am cu ce sa beau whiskey-ul asta!
-          Unde esti?
-          Aaaaaa… langa o Dacie ... si e si un caine … si o lampa care lumineaza prost… un magazin non-stop siii… vad niste steaguri. Cred ca-i stadionul
-          Cacat. Hai ca vin acum.
 Dupa vreo 12 ture de Fruit Ninja pe telefon aparu si Laur cu o compresa in mana. Ma ajutase sa ma ridic si ma sustineam de umarul lui.
-          Ce umar fin ai, Laure! Fetelor le-ar place sa-si aseze capatana pe el! A meu e osos si dupa vreo 5 minute le dor tampla!
-          Cat ai baut?
-          Pe langa cei 2 litrii de apa pe zi?
-          Nu, doar cei 2 litrii de apa vroiam sa stiu…
Chemase un taxi in care m-am aruncat ca intr-o piscina. Inauntru canta Somebody that I used to know de Gotye pe care incepusem si eu sa rag. Am deschis geamul la taxi si aratasem muie la doua tipe ce se plimbau lent pe bordura. Laur ma trase cand vazu ca imi scosesem si un crac afara sa sar din miscare. Dupa ce a platit taxiul cu un bacsis extra si si-a cerut scuze pentru voma de pe bancheta din spate pe care o proiectasem dupa o curba buclucasa, m-a tras spre blocul sau. Poate ca in oricare alta zi, miscarea mi-ar fi prins bine, insa atunci faptul ca liftul era defect si trebuia sa urc scarile nu era tocmai un sport pe care as fi vrut sa-l fac. Balconul de la etajul 6 a lui Laur era superb si mereu eram fascinat de el, insa atunci as fi preferat sa locuiasca intr-un beci ca sa ma pot rostogoli jos pe scari. Am avut acelasi sentiment ca atunci cand urcasem pana in varful Turnului Eiffel si ma simteam ca un alpinist care a escaladat Everestul. De data aceea efortul depus a fost relativ acelasi.
In apartamentul lui Laur era un miros de betisoare parfumate si o lumina pala ceea ce a amplificat beatitudinea mea. Ma simteam ca intr-o memorie vaga. Parintii lui erau plecati in Turcia iar el era singur acasa. Norocul meu. Ma trantisem pe canapeaua sa in care te afundai ca-n gelatina si deschisesem televizorul.
PRO TV – Un tanar se sinucide intoxicandu-se cu materie fecala refuzand sa defecheze trei saptamani – au dreptate cei care zic ca e mai bine sa dai afara decat sa tii in tine.
Wild Life – Calugarita isi omoara si mananca partenerul dupa imperechere – Doinita calugarita.
                EuroSport – Si Messi este deposedat de balon de catre Giggs … - stiu prin ce treci Messi, stiu prin ce treci.
Teleshoping – Te-ai saturat de noptiile dureroase si interminabile??? Cumpara acum Salteaua Dormeo! – asta e raspunsul suferintelor mele – Sateaua DORMEO!
Taraf TV -  Ce vise am avut / Sa se implineasca eu as fi vrut / Dar astazi nu mai pot fi visa /Din vina ta. – ma declar : manelist!
Cartoon Network – Dulce , acrisor si ceva... fermecator. Acestea au fost ingredientele pe care prof. Utonium le-a adaugat pentru a creea fetitele perfecte. Insa, din greseala, a adaugat si Elementul X. Asa au aparut fetitele Powerpuff! - Asa a aparut Doina! (Caca-m-as in Elementul X!)
Si aparuse si Laur cu un pahar cu apa si doua pastile de Tylenol. Iesisem pe balcon si imi aprinsesem o tigara. A fuma seara, pe un balcon, inseamna o melancolie inefabila. Ma cuprinsese o suferinta pe care incercam s-o inec in alcool si s-o sufoc in tigari. Se parea ca suferinta n-avea nevoie de oxigen. Distanta de la balcon pana pe bordura era halucinanta. Vroiam sa masor timpul pana jos si aruncasem chistocul de tigara. Unu … doi … trei … pat-. Trei secunde si jumatate. Trei secunde si jumatate nu parea prea mult. Ma aplecasem de la brau in jos pe marginea ferestrei si stateam cu gura cascata in jos.
-          Ce dracu faci?! Sarise Laur tragandu-ma in camera.
-          Stai chill, repetam pentru testul la fizica!
M-am intins pe covorul lui moale si incepusem usor, usor sa bocesc. Alcoolul isi pierduse efectul euforic si intrase cel emotiv si patetic.
-          Laur, nu mai pot ba… Nu pot renunta! A fost mult, mult prea frumos. N-o pot da dracului! Futu-i! De ce cacat a trebuit sa faca asta?!?!?! De ce m-a lasat?!?!?!
Stia ca nu astept un raspuns asa ca se aseza langa mine si tacu din gura. Capul mi se invartea din cauza pozitii mele verticale si imi provoca o stare de greata de care, totusi, nu vroiam sa scap. Tavanul juca rolul unui ecran mare pe care se derulau filmulete de scurt metraj cu doi prosti care cantau, se mozoleau, plangeau, radeau, se certau, apoi se mozoleau din nou. Simteam cum imi curgeau creierii pe covor. De fapt era doar voma pe care nici nu-mi dadusem seama ca o dadeam afar—
Imi prinsesem cablul de la casti in creanga unui copacel. Atunci realizasem ca ma aflu prea aproape de scoala. Chiar daca as fi putut sa ma indrept spre ea caci deja era pauza, ma decisem sa renunt la prima ora de romana si sa ma mai plimb.
O luasem pe un drum care m-ar mai fi tinut inca o ora (m-ar mai fi tinut).
Cate decizii proaste am putut lua in ziua aceea nu luasem in toata viata mea.
Toate au inceput cu:
Play.


4.07.2012

Anunt

Va aduc la cunostinta ca lucrarea in desfasurare "Shuffle" este o fictiune, cvasiinspirata din realitate si prelucrata de imaginar. A nu se judeca realitatea in functie de faptele relatate. Va multumesc.

4.05.2012

Shuffle - IV


Capitolul IV

Grasu XXL feat Guess Who – Azi nu

Dimineata se tara lent. Lumina era puternica desi era doar ora 8. Tot ea imi deschise pleoapele cu o forta orbitoare. Doina inca dormea. Ma ridicai din pat si o sarutai pe frunte. Afara era cald. Locul arata parca complet diferit de o seara inainte, de cand eram beat. Laur era deja treaz. Statea in pridvorul cabanutei si bea o bere.
-          Neata Tudor, sopti el.
-          Neata, sopti eu intr-o voce foarte groasa, surprins de tonalitatea grava a vocii mele.
-          Te doare capul? intreba el, ducand doza de Bergenbier la gura.
-          Nu chiar, e ok. Ce s-a mai intamplat aseara?
-          Pai dupa ce tu si Doina v-ati dus in cabanuta, Paul si Eugen au inceput sa aiba discutii filozofice in engleza. M-am alaturat si eu intr-un final. Octav si Gabriel dansau si jucau leapsa in pielea goala. Matilda a fumat pentru prima oara din tigara electrica a lui Eugen. Octav era torpila, adormise pe afara si l-am dus in camera impreuna cu Liliana. Pe la orele doua venise administratorul si ne-a rugat frumos sa stingem focul si sa ne culcam. Saracul de el, ne-a ajutat sa-l stingem, ba chiar i-a dus pe cei care mai aveau probleme cu echilibrul pana in cabanute. Foarte simpatic batranelul.
-          Fain. Tu ai baut mult?
-          Destul. N-am nimic acum si imi amintesc tot de aseara, deci sunt intr-un fel mandru de mine.
-          Vrei sa mergem pana la rau?
-          Sigur. Stai sa-mi iau prosopul.
-          Ok
Zona era absolut superba. O stiam de cand eram mic si veneam cu parintii in weekenduri. Se schimbase mult fata de atunci. Drumul pietros, desi, era exact la fel. Ai mei erau prieteni vechi cu patronii si ne dadeau discount de fiecare data cand veneam. Cand nu prea aveam bani dar chef de o iesire, aici ne azvarleam.
Ajunsesem la rau. Vauzusem stanga de pe care alunecase Doina. Ne-am dat tricourile jos si ne-am spalat cu apa rece de munte.
-          A inceput bine vara asta, spuse Laur stergandu-se cu prosopul.
-          Mhm, am inganat, eu inca spalandu-ma pe fata.
-          Si am prinsi vreme buna aici. La meteo zicea ca va ploua.
-          Mhm.
-          Doina inca dormea?
-          Mhm.
-          Era cam ametita aseara din ce-mi aduc aminte. Ce bause?
-          Am baut o sticla de Cotnari cu ea si whiskey. Dar stii ca nu tine mult la bautura…
-          Mda… Voi cat timp aveti impreuna?
-          Facem trei ani in August.
-          Trei ani?! Mama.. A trecut chiar atat de mult? Nici nu va mai tin minte cum erati inainte. Voi ati mai trait inainte sa va cuplati?
-          Nu prea… Nici eu nu mai tin minte cum era inainte de dansa. Sunt ca memoriile dintr-o alta viata parca. Foarte vagi si imprecise. Ca … niste reminiscente.
Laur zambi.
-          Unde mergem saptamana viitoare?
-          Ma gandeam la Neagra
-          Super! … unde-i asta?
-          Conteaza?
-          Ai dreptate, nu stiu de ce-am mai intrebat.
Ne-am pus tricourile pe noi si am plecat.
-          Va fi o vara super, spuse Laur pe drum.
-          Va fi…
            Cand ne-am intors, lumea se trezise si ea. Octav si Gabriel fumau o tigara stand pe o banca de lemn. Liliana desena stand pe pervaz o capita de fan de pe un deal din fata. Matilda si Paul jucau badminton. Adriana se spala pe dinti. Doina asculta muzica pe iPod Touch-ul ei.
-          Buna dimineata. Unde ati fost? Ne intreba Doina.
-          La rau, i-am raspuns eu.
-          Si de ce nu m-ai luat si pe mine? Intreba ea morocoanoasa
-          Fiindca alte haine uscate nu mai ai … i-am zis cu subinteles.
Mi-a arat limba.
Lenea ni se prelingea prin vene ca f-

BAM!
Ma impiedicasem de o bucata de asfalt sarita din smaltul trotuarului. Tara de cacat. Strazile omoara independente oamenii, fara masini.  M-am ridicat de jos stergandu-mi hainele de praf. Eram un pic zgariat in palme. M-am speriat desi sa nu se fi stricat castile. Mi le bagasem in urechi sa vad daca mai functionau.



Jason Mraz – Prettiest Friend

.
.
.
Doination:  fata sau baiat?
Eudor.me_am: as vrea mai mult baiat cred :-?
Doination: baiat si eu!
Doination: si va avea buzele tale
Eudor.me_am: si parul tau
Doination: si degetele tale
Eudor.me_am: si nasul tau obraznic
Doination: si ochii tai lascivi
Eudor.me_am: si urechile tale
Doination: si vocea ta
Eudor.me_am: si-l va chema Manuel
Doination: Manuel?
Eudor.me_am: da. nu-ti place?
Doination: eu vroiam Tudor :(
Eudor.me_am: :)))
Doination: va avea camera bleu macar, nu?
Eudor.me_am: pai cum altfel?
Doination: si va avea curte cu iepurasi si ponei
Eudor.me_am: plina!
Doination: si livada cu portocali, citrice, bananieri, smochini ...
Eudor.me_am: si copacul cunstiintei binelui si raului
Doination: si unul din ala! Pentru noi, asa…
Eudor.me_am: ce altceva?
Doination: il vei invata sa cante la chitara
Eudor.me_am: si tu tipurile de arbori si arbusti
Doination: si tu sa joace baschet
Eudor.me_am: si tu sa gateasca banane flambate
Doination: si tu sa vorbeasca engleza
Eudor.me_am: Chiar! Vreau!
Doination: ce? Sa-l inveti sa vorbeasca engleza?
Eudor.me_am: nu,nu! Banane flambate! Vreau sa-mi mai faci, mi s-a facut pofta!
Doination: cand vrei, puisor?
Eudor.me_am: Maine?
Doination: sigur ca da
Eudor.me_am: eu am bananele
Doination: eu am flambajul
Eudor.me_am: cand nu-l ai?
Doination: mmm!
Eudor.me_am: draga mea, uitam de copil!
Doination: il ducem la mama
Eudor.me_am: in ritmul asta, noi n-o sa-l crestem niciodata
Doination: stai un pic. Vine mama
Eudor.me_am: la fix! Ok. Te astept.
Doination: gata.
Eudor.me_am: ce-a zis? Il ia?
Doination: desigur!
Eudor.me_am: am rezolvat!
Doination: mi-e dor de Idana
Eudor.me_am: si mie …
Doination: cand mai mergem?
Eudor.me_am: saptamana viitoare?
Doination: vrei?!
Eudor.me_am: cum sa nu! Deja sun sa vad daca au locuri libere
Doination: bine, bine, bine, bine!!
Eudor.me_am: ok. Deci sambata la 7 in gara.
Doination: fldsajhurhdsaiperhwpjhrweuijfweodfkdax’pcla[pkpiJ!J!@J!OU@JH!O@*!
Doination: yaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaay!
Doination: ma apuc sa-mi fac bagajele
Eudor.me_am: nu-ti lua prea multe, stii ca nu le folosesti niciodata pe toate
Doination: si daca ma ud sau ceva?
Eudor.me_am: daca te uzi iti dau eu altceva, na
Doination: perfect
Eudor.me_am: sa vorbesc si cu ceilalti
Doination: de abia astept!
Eudor.me_am: m-am uitat si la vreme. Va fi soare si 25 de grade. Poti sa-ti iei slipii, poate facem o baie in rau :D
Doination: sa nu uiti sucul de cactus!
Eudor.me_am: atunci tu sa nu uiti prez—

-          Scuzati-ma, ma opri un mos pe strada,  nu-mi puteti spune si mie cat e ceasul?
-          12:12, ii raspunsem uitandu-ma la telefon.
-          Va multumesc.
-          Nici o problema.
Mai aveam timp. Orele incepeau la 13:00. Nu ma grabeam deloc.
Casti.

David Guetta ft. Kid Cudi - Memories

            Neagra.
            Ajunsesem la o saptamana cu Idana, cum stabilisem cu Laur. Era seara. Cabana era mai somptuoasa decat cea de la Idana. Aveam masa de ping-pong pe care jucam Beer Pong. Jucam in echipe de cate doi: Doina – Eu. Paul – Eugen. Octav – Liliana. Matilda – Laur . Gabriel – Adriana. Nicu – Radu. Se formase o regula negraita in care baietii erau masini de supt berea din pahare in timp ce fetele aruncau biluta. Uneori se adunau vreo 2 pahare la rand, pe care baiatul trebuia sa le dea gat. Aveau tipele o tinta! Cele mai nefericite echipe au fost cele de baieti : Paul – Eugen si Nicu – Radu. Cei din urma s-au inteles bine, dar Paul se enerva pe Eugen ca zicea ca nu imparte corect berea, chiar daca el de la al 4-lea pahar nici nu mai tintea masa. Dupa ce terminasem trecusem la biliard. Echipele erau acelasi doar ca de data asta echipele formate din baieti erau mai in avantaj caci fetele nu se pricepeau la bile atat de mari (Oh snap!). Loveau cu tacul dintr-o parte, sau cu capatul gros. In fine, dupa aceea ne-am lasat sus, in camere hainele, si am coborat cu slipii si prosoapele in sauna. Ingrijitorul de acolo ne puse lemnele pe foc de cand incepusem sa jucam Beer Pong. Eram singurii cazati acolo si se oferea sa ne faca servicii suplimentare. Sauna a fost geniala, mai ales ca am turnat bere peste pietrele incinse si se imprastie un miros de paine de casa, proaspata care-ti lasa gura mai uda decat corpul. Sauna avea trei etaje, ultimul fiind cel mai cald, cel pe care se urcase Eugen si Paul.”I think I’m drunk, you guys”. Paul avea obiceiul de a vorbi in engleza cand se facea muci. Turnasem cam jumatate de pet de bere iar dupa trei sferturi de ora iesisem de acolo cu 5 kilograme mai slabi fiecare. Facusem un dus rece in camera de langa, la comun. Ne-am urcat dupa care inapoi sus si ne-am schimbat in pijamale. Am scos notebookul lui Eugen, l-am conectat la sistemul lui Gabriel si am dat sa duduie muzica. Paul incercase sa se aseze pe un scaun de plastic dar se aseza stramb si-i rupse un picior. Statea jos, manca seminte, si dadea din cap fredonand „It’s getting late but I don’t mind”.
-          Tudor! Ma striga Radu care fuma la geam impreuna cu Nicu, Ovidiu si Eugen. Fumezi si tu o tigara cu noi?
Am privit-o pe Doina care-mi zambi.
-          Da, baieti, vine!
Nicu si Radu nu mai venira pana atunci in excursii cu noi. Colegi de clasa, cu care ne-am inteles foarte bine. Nu eram fumator. Fusesem cu doi ani inainte pentru scurt timp, cand eram celibatar, dar ma lasasem dupa ce ma cuplasem cu Doina. Nu ma mai tentase sa ma reapuc dupa. Desfacusem o sticla de gin si am turnat suc de cactus peste. Am ciocnit in cinstea verii si am baut.
Pe la 2 seara, Doina ma ajuta sa merg in camera.
-          N’aseara lumeee! Stigai eu din tocul usii.
-          Salut!
-          Take care, dude!
Ma ajutase sa ma dezbrac si ma baga la dus. Apa calduta ma racorea enorm, insa pielea ei ma infierbanta. Nu stiam daca pe mine curge transpiratie sau apa de la dus. Era greu sa-mi mentin starea de agregare solida. Aproape ma lichefiam prin scurgerea dusului. E o senzatie extraordiZZZ ZZZ ZZZZ

Mesaj.

            „Auzi, mi-am amintit ca o sa intarzii putin. Ne intalnim la 19:30 direct in La Fier?” – Adriana.
„Da, e in regula.”
„Scuze, mi-am amintit ca trebuie s-o iau pe sora-mea de la balet si termina la tot la 19:00”
„Nu-i nimic. 19:30 in La Fier.”
„Ok, ne vedem atunci.”
Nu mai fusesem in La Fier de mult. Ultima oara, cu Doina, la un ceai. Winter Special era parca …
Totul se intorcea. Toate acele memorii se intorceau si ma izbeau, din plin, ca un tren pe calea ferata. Fiecare melodie dadea cate un scurt circuit nervilor mei cerebrali, deschizand niste segmente ale memoriei mele, pe care am incercat atat de mult s-o distrug prin fel si fel de metode. Muzica este un burete ce absoarba evenimente pe care il storci apoi, dupa mult timp, inapoi in urechi. Ma inecam in urechile mele.
Imi bagasem castile inapoi.

Eminem – Space Bound

            La dracu’ Adriana…

4.04.2012

Shuffle - III

Capitolul III

Vama veche – Cu tine

-          Ce receeee eeee…!!! striga Doina dupa ce aluneca in rau de pe stanca umeda aflata in panta.
Intra in apa atat de usor si de fin, deloc panicata, de parca ar fi fost normal. Se intoarse spre mine. Era atat de frumoasa. Nu tremura. Avea ochii incruntati dar zambea. Buzele ei dezveleau dintii aranjati perfect, ca raioanele dintr-un supermarket. As fi vrut s-o las acolo, sa-i suruie apa printre picioare, sa-si pastreze chipul acela de sirena ce ma chema si pe mine. Si ea ar fi vrut sa ramana acolo. Speram sa se dizolve acolo in apa sa ma pot arunca si eu si sa ma inec in ea.
            Isi trecu mana prin par si isi descoperii fruntea. Era atat de clara si bine slefuita, ca o perla. Nu puteam intelege uniformitatea ei. Nu folosea cosmetice, nu mergea la salon, nu folosea tratamente, nu lua antibiotice, nimic. Pielea ei era direct proportionala pe carne, se intindea perfect, nu era in plus deloc. Aproape ca nu o puteai ciupi din cauza asta. Dumnezeu ii croise o haina superba.
            Momentul acela era atat de frumos. Neobisnuit cum era el. Ma bucuram ca alunecase. Uneori ma gandeam sa angajez o echipa de cameramani care sa ne filmele mereu, pe ascuns. Cu siguranta am fi castigat un premiu la Cannes.
            Ma asezai pe stanca astfel incat sa o pot trage. Mi-am intins mana. Alunecase inca de vreo doua ori inapoi in rau, zambind, parca nestiind exact daca vrea sa urce sau nu. In cele din urma, reusi sa se urce. Avea pantalonii leoarca. Respiram amandoi greu. Stateam in genunchi privindu-ne. Ne sarutasem. La un moment dat ma gandeam daca nu vom face ca in reclama de la Izvorul Minunilor si ne vom preschimba in apa.
            Nu stiu exact cum, dar in timpul sarutului, papucii mei Nike, impreuna cu sosetele dinauntru, alunecara in apa. Am incercat sa sar de pe o stanca pe alta sa-i prind, dar n-am reusit. Papucii urmau placizi traseul raului. Doina radea in tot timpul asta.
            Era ora 7. Era vara. Iulie. Afara inca era soare. Ne ridicasem, luasem paletele de batminton ( jucaram batminton inainte de a merge la rau) si am iesit pe drumul pietros de munte. Desi paseam atent si rar, era si cum paseam pe ace. Doina si-a luat papucii in mana, pentru a-mi impartasi durerea. Ne tineam de mana si ne strangeam cand paseam pe vreo piatra mai ascutita. Din cand in cand, ne opream si ne imbratisam, apoi reluam drumul. Desi era o distanta doar de 100-150 de metrii pana la cabana, drumul ne-a luat 45 de minute. Cand pasiram in curtea pavata a cabanei, parca calcaram pe nori.
-          Unde ati fost ba? Intreba Paul, observand ca revenisem dupa aproape 3 ore.
-          Daaar … vad ca v-ati distrat bine, adauga Eugen cu o privire libidinoasa.
-          Ce ati facut? Veni si Matilda in salturi
-          Am fost la rau, raspunse Doina.
-          Ea a alunecat iar eu mi-am pierdut papucii, adaugasem.
-          Baaaa!!! Striga Laur apropiindu-se cu o pereche de papuci Nike. Uitati ce-am pescuit din rau! N-am mai vazut o astfel de specie de peste. Cred ca vin din Ucraina, de la Chernobil. Cum vreti sa-i gatim? La gratar, prin pesmet la tigaie?
Am pus papucii langa focul de tabara pe care l-au facut ceilalti cat timp eu cu Doina am fost plecati. Ii dadusem o pereche blugi uscati de-ai mei, si i-am atarnat pantalonii uzi de un bat, langa papuci, in fata focului de tabara. Seara se lasa usor, si am scos o sticla de whiskey, una de vodka, o sticla de cola, si o cutie de suc de grapefruit. Ne-am turnat in paharele de plastic si am ciocnit. Avea sa fie o noapte buna.


*

Cabanutele erau foarte mici. Cred ca erau de 3 pe 5 metrii. Doua patuturi de o persoana intre care se afla, o noptiera, cu o mica lampa. In fata patuturilor, o usa de termopan dn dreapta ei, un mic gemulet. Atat. Nu aveam nevoie de nimic mai mult. Afara ii auzeam pe Paul, Eugen si Laur, vorbind o engleza incalcita, de irlandez beat. Din cand in cand ii mai auzeam si pe Octav sau Gabriel cum tipau. Era trecut de miezul noptii.
Inauntru, era liniste.
Doar sunetul plapumei, si a aerului ce iesea din narile noastre. Expiratia ei nazala avea un miros aparte, cald. Aveam un ritm pulmonar aparte. Cand unul respira, celalat expira, pentru a putea capta mereu aerul ce a umplut plamanii celuilalt. Jonglam cu o bila de aer.
Era intuneric si eram ametiti. Prin gemulet intra putina lumina de la focul de tabara de afara si se vedea doar un pic pe perete. Ne miscam mainile si puneam mana pe ce nimeriam : o mana, o glezna, o coapsa, o buca, o ureche, o buza. Ne sugeam jugularele ca doi vampiri insetati. Eram doua lipitori ce faceau transfuzie continua, unul din celalat.

Avea pielea foarte calda. Carnea ii ardea. O strangeam de buci si imi lasam capul pe sanul ei drept. Era ca o pernuta de piele umpluta cu crema de zahar ars. Imi lingea urechea stanga si o auzeam cum gemea fin in ea. Stia ca ma excita asta. Isi plimba unghiile pe soldul meu drept. Imi stimula fiecare nerv din corpul meu. Fiecare simt functiona la capacitate maxima. Avea un schepsis innascut de a satisface, un instinct subtil de curva. Avea o apucare atat de voluptoasa, fiecare deget se plia usor, dar ferm, formand un cocon in care ma  simteam ocrotit. Presiunea mainii era perfecta: nici prea stransa, nici prea moale. Sangele circula frenetic.
- Te iubesc, spuse ea, aproape inaudibil.
- Te iubesc si eu, raspunsem mentinand acelasi numar de decibeli.
Imi imprastiasem degetele in parul ei si o l-am prins in pumn. Ii muscam buza de jos si ii mangaiam fesele rotunde. Pe piept ii simteam sanii moi dar puternici. O intorsesem brusc cu spatele la mine. O trageam de par si ii lingeam gatul. Ea ma apasa cu totul in ea ca si cum ar fi vrut sa ma absoarba, asa cum face o celula alba cu agentii straini. Deja atinsesem un punct din care nu mai era intoarcere, in care singurul raspuns era unul sublim. S-a intors cu fata spre tavan si m-EEEEEEEEEEEEEEEEE!!!!



Mi-am scos bulversat o casca din ureche. Nici nu mi-am dat seama ca eram in mijlocul strazii.
-          Misca baaaaa!!! Striga un individ nervos de la volanul unui Mercedes, cu capul scos pe geam si cu mana tindind la un unghi de 60 de grade.
M-am uitat o clipa la el, neintelegand ce spunea. Tipul continua sa se uite nervos dar incurcat la mine.

Ii puteam vedea foarte putin fata. Avea ochii inchisi, gura deschisa, fruntea transpirata, parul ud, pieptul larg, spatele curbat. As fi putut crede ca dormea, ca avea un cosmar. Desi expresia unuia cand  are un cosmar si cea apropiata de juisare e aproximativ aceasi. Nu mai puteam scapa din momentul acela. Era vesnic, permanent, o clipa de nemurire, un vid in timp, o gaura neagra. Big bang-ul s-a format intr-un astfel de moment. Un alt univers lua nastere intre noi doi. O lume a EEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
-          ĂĂĂĂĂĂĂ!!!! DA-TE DRACU’! tipa din nou soferul masinii.
Mi-am dat jos si cealalta casca si am trecut pe cealalta parte a strazii.
EEEEEEEEEEEEEEEEEEE!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Zbiera masina in timp ce trecea pe langa mine.
Ar fi trebuit sa-mi dau atunci castile jos si sa le arunc la gunoi. Ar fi trebuit sa fac totul sa inceteze. Sa nu ma mai pierd in toate acele piese care-mi aminteau de ea. Imi faceam rau cu urechile mele. Dar e acel impuls masochistic care te face sa vrei sa suferi pe ceva frumos si pierdut. Imi deschideam usor, usor acea incizie facuta acum multe luni pe care am cusut-o meticulos cu ata de plumb, sa nu se mai deschida. Insa acum ciupeam usor, cu un cleste, fiecare fir.  Era intr-un fel placut. Acelasi sentiment cand deschizi un vechi cufar plin cu jucariile preferate din copilarie.
Oare era bine ca ma intalneam cu Adriana dupa ore? Chiar vroiam sa vorbesc despre acel subiect? Nu era deja ingropat? Nu faceam un pacat si scoteam mortii la suprafata? Nu, nu, nu! Trebuia sa-i-o spun si ei odata si o data. Trebuia sa infrunt inca o data povestea.  Trebuia sa fac ceremonia de inmormantare inca o data. Aveam sa vad aceeasi expresie pe fata ei in timpul povestirii pe care am vazut-o la zeci de persoane. Mereu aceleasi replici: „Nu pot sa creeed!” spus cu ochii gata sa pice din orbite si cu mana la gura, „Tocmai dansa?”, „N-as fi vazut asa ceva”, „Si cum ai reactionat?”. Fiecaruia ii placea sa auda „drama lui Tudor”. Ar fi trebuit sa pun anunt in ziar pentru a ma scuti de relata fiecarei persoane aceleasi intamplari, pe care le retraiam la fel de fiecare data. Credeam ca, exteriorizand problema, totul va fi bine. Nu a ajutat la nimic.
Casti. Play.


Edith Piaf – La vie en rose

Liftul urca usor spre primul etaj din Turnul Eiffel. Printre schele metalice, in fata noastra se apleca intreg Parisul. Ma tineam de stalpul din mijlocul liftului iar Doina se tinea de mine. Avea rau de inaltimi.
-          Tu est bien, Doina? O intrebase Marie, corespondenta ei.
-          Oui, c’est bon! Raspunse Doina incercand sa para cat mai normala.
Motivul pentru care eram in Franta era un schimb de experienta dintre liceul nostru si Amyot D Inville din Sensis, Picardie. Scopul oficial acestui proiect era de a studia cultura si viata fiecarei tari. Scopul real era, de fapt, calatoria in Franta pe bani usori. Cazarea avea loc ori la internat, ori acasa la corespondent, depinzand de unde statea acesta in cursul saptamanii.
Reteta acelei zile era fantasmagirca. Eram in Paris, de 14 Februarie, cu Doina.
Ajunsesem la primul etaj. In fata noastra se intindea un oras care a fost descris si contemplat de toti artistii lumii. As fi vrut sa incerc sa descriu cu prorpiile mele cuvinte, asa cum facura Cioran, Ionesco, Stien, Fitzgerald, Hemingway, Picasso, Eliade acest oras dar nu eram vrednic. Nu puteam. Cuvintele mele nu mai incapeau in Paris.
            Doina uita pentru o clipa de frica ei si se apropie de balustrada. Ochii ii luceau. „Uau”atata avu puterea sa spuna. Era coplesitor. Se uita apoi in ochii mei cu o fericire candida, ca atunci cand vezi pentru prima oara balciul. Eu ma prefacui ca rup gardul de siguranta pentru a ma azvarli in fantana de amor ce lucea in haul din fata noastra.
-          Nuuuuooo!!! Striga ea tragandu-ma spre ea ca o caracatita. Ce dracu’ faci Tudor?!
Eu zambi ca un cretin cu diploma si o intrebai.
-          Mai urcam un etaj?
-          De ce? Crezi ca de aici nu mori daca te arunci?
Ii iubeam replicile.
Am luat-o de mana si ne-am indreptat din nou spre lift. Frica incepea din nou sa-i revina. Fata ii palea din nou. Se prindea tare de mine. Fobia si exaltarea se fuzionau in launtrul ei. Buza de jos ii tremura dar in pupila ei dilatata se vedea dorinta de ascendenta. Liftul se opri. Eram la al doilea etaj. Se tinea necontienit de mine si mergeam ca si cum eram unul. Pe masura ce ne intaltam spre cer parea din ce in ce mai feeric. De ce pe masura ce ne departam de sol, acesta pare mai moale, primitor si ademenitor?
-          Jaques! Il strigai eu pe corespondentul meu. Tu peux prendre un photo avec moi et Doina?
-          Oui! Raspunse fericit ca are onoarea sa imortalizeze un cuplu strain in tara sa.
Ne lipisem fruntile si ne priveam bolta ochilor. Era perfect absurd peisajul. Cadrul acela oniric de timp si spatiu ne convingea pe amandoi sa credem ca dupa flashul de blit al camerei foto ne vom trezi intr-o realitate diferita, in camere diferite.
-          Voila! Veni Jaques cu aparatul spre noi.
N-a fost sa fie asa.
-          Pana sus? Am pus intrebarea finala, cu ochii aprinsi, sperand sa-i transmit energia si dorinta mea.
Se uita la mine pentru cateva clipe dibuind in mine un potential Peter Parker sau Klark Kent care, in cazul prabusirii Turnului Eiffel, isi va rupe camasa de pe el, salvand-o pe ea odata cu populatia turnului. Nu stiu daca am tradat impresia de supererou, dar a avut atata incredere (sau iubire) in mine incat isi strivise nervii mestecati de frica si se lasa purtata din nou pana in lift. Cu fiecare secunda, ritmul cardiac al Doinei crestea odata cu altitudinea. Sentimentul pe care l-am avut cand am ajuns la ultimul etaj e acelasi cu cel al unui alpinist ce reuseste sa paseasca pe varful Everestului. Turnul Eiffel este Everestul indragostitilor. Momentul era sublim. Oamenii se luau de mana chiar daca nu se cunosteau, doar din motiv ca trebuia, ca aveau nevoie de inca un trup cu suflet langa ei. Frica Doinei pierise. Acolo, nu mai exista frica, deznadejde sau suferinta. E un rai suspendat deasupra Parisului.
Ar trebui sa se faca un bungee jumping in varful turnului. E tortura sa cobori din varf inapoi la banalul jos, luand liftul.

*

-        Astepata-ma un pic, i-am spus Doinei dupa ce am ajuns inapoi pe pamant.
Am dat fuga pana la buticul de sub turn. Aflasem de la cativa dintre corespondenti ca sunt prezervative cu I <3 Paris. Cumparasem trei si am dat fuga inapoi.  Aveau sa fie toate foloZZZZZZ ZZZZZ ZZZZZ
Primisem un mesaj.
„Vezi sa nu-ti uiti portofoliul azi la istorie. E ultima zi” – Laur.
Avea acest reflex de mama sau de secretara. Stia ca sunt cu capul in nori si deseori era un fel de memorator pentru diverse evenimente, petreceri, proiecte, teme sau alte lucruri care-mi scapau. Ma anunta cand aveam teste sau teze, chiar cu o zi inainte pentru a-mi oferi timp sa invat.  Odata, la un inceput de saptamana, de la el aflasem, chiar in fata liceului, inainte de a intra, ca e vacanta intersemestriala. Pana si de ziua mea am aflat intr-un an, fiind primul care mi-a spus la multi ani. Uneori, ar fi trebuit sa-l platesc pentru prietenia lui. De asta ii ziceam ca ar face un tata de minune. Ma rugam ca memoria mea sa se refaca pana cand as fi ajuns sa am copii, ca sa nu-i uit pe la scoala sau printr-o tara straina.
„Astazi mi-am amintit singur. Multumesc oricum”
„Sa cresti mare. Esti bine? Pareai suparat la telefon…”
„Da, e ok. Vorbim la scoala”
„Ok”
Da… Vorbim…
Subiectul acesta era foarte sensibil pentru Laur. Aproape la fel de sensibil ca si pentru mine. Trecuram prin multe dupa faza care urma sa i-o descriu, bucata cu bucata, Adrianei. Coborase in grota aceea impreuna cu mine. A fost ca un Virgil ce statea alaturi de Dante prin Iad.
Vroiam sa se termine mai repede ziua. Sa pot sa am o telecomanda ca in filmul Click! sa pot da un fast forward.
Nu puteam sa dau, desi, decat
play.