4.21.2010

Dinspre vest ...

Nu mai putem zbura. Norul negru a venit si peste noi. A reusit sa ne schimbe singurul lucru pur pe care il mai aveam. Singurul nostru refugiu. Ne-a invadat cerul. E prea negru acolo, sus, acum. Trebuie sa stam aici, jos, la sol, cu toti ceilalti. Cu toate celelalte bucati de metale ce incearca sa ne imite miscarile prin aer. Trebuie sa ne amestecam cu ele si cu cei din ele.



Visatorilor... nu mai putem pluti. Daca plutim, ne sufocam. Si chiar daca nu ne-am sufoca, ce rost ar avea sa plutim cand e negru totul? Care ar fi diferenta dintre ce e acolo si ce e aici? Nu e nici o diferenta intre negru si gri. Poate e chiar mai rau griul. La negru stii macar ca nu are rost sa-ti faci sperante, fiindca e doar negru si atat. Insa la gri, acel putin pigment de alb, uneori aproape inexistent dar necesar pentru a-i da tenta de gri, te face sa speri. Dar speram in van, fiindca tot gri ramane. Si nici lacrimile nu schimba griul. Griul le sufoca si le stoarce pana le imprumuta si lor culoarea. Unii mai ambitiosi si optimisti se straduiesc sa gaseasca pigmentul. Unii il gasesc chiar! Si uita de negru pentru cateva momente. Pana isi amintesc ca in spatele lor e, de fapt, tot gri. Apoi ii ineaca si pe acestia in deceptie. De asta am ales sa stam acolo, sus, in albastru. Fiindca acolo nu putem gresi. Nu putem sa incurcam negrul cu albastrul sau cu albul. Chiar daca uneori confundam albastrul cu albul. Important e ca nu e negru! Filosofia culorilor...



Si acolo ne depistam usor si apoi formam un lant. Dar uneori, din cauza bucatilor de metal ce trec vertiginoase si false prin cer, ni se rupe lantul. Si unul dintre noi cade. Iar acesta o trage in jos cu el pe aceea pe care o tinea strans de mana. Si cad impreuna emotionati si fericiti de ultimele lor clipe in cer, creeand un nou visator. Iar ei cad si se prefac in adulti. Apoi il privesc de jos in sus si uita ca au fost si ei asemeni lui candva, dojenindu-l sa coboare de acolo sus fiindca e periculos.



Dar iata-ne aici jos. Nu stim daca ne vom mai putea intoarce inapoi acolo, in inalturi.


Singur, nestiind cat mai am de stat prin gri sau daca voi mai pleca, am hotarat sa aflu ce se petrece. Aici jos, din cate am auzit, e Criza. Criza asta, cica nu e buna. Nu e buna deloc. Are treaba ,cu ce altceva decat cu banii. Si am auzit ca ea vine dinspre vest. La fel ca norul. Ceea ce ma facut sa m-a facut sa reflect asupra situatiei fiindca, aici unde am picat, in Romania, se anunta ca e grav de tot. Desi in acelasi timp elevii isi permit sa arunce cu paine in pereti. Lucru interesant, fiindca am auzit ca oamenii nu au ce manca. Deci atata timp cat folosim mancare drept proiectil, mi-am zis ca e o minciuna lipsa de bani.



Asa ca am incercat sa-mi dau singur seama ce fel de Criza e defapt.Si am inteles. E Criza de cultura, de dreptate, de suflete si de Dumnezeu. De cultura mi-am dat seama ca ducem lipsa mare din clipa in care am deschis televizorul. Am cautat si prin oras dar manelele, haitele de smecheri si toate cuvintele triviale scrise pe fiece bloc au facut doar sa-mi confirme teoria formata de televizor. Dreptatea e doar un cuvant folosit numai pentru definitia sa scrisa si este privita ca o iluzie foarte ademenitoare de care suntem dependenti, desi nu am avut parte inca de ea. Oamenii nu mai duc nevoie de suflete. Le tin ca pe o povara prin buzunare si le pierd prin cluburi si cazinouri atunci cand scot banii din buzunar sa-i arunce pe bautura sau femei. Dumnezeu este un subiect de stiri in care realizatorul trebuie sa joace rolul de ateu sau subiectul unei discutii comice intre tineri profani. E considerat doar o ambiguitate ipocrita si fantasmagorica de domeniul utopiilor ce se contesta prin stiinta sau rationament.



Si Criza si Norul, amandoua vin din Vest. Estul vine cu soarele si mirosul de Israel. Vestul vine cu apusul. Estul vine cu rasaritul.

4.13.2010

Ultimul atom

Compunerea este gata in sfarsit. Mi-a redat inapoi pofta de scris. Subiectul era cam asa: "Te trezesti intr-o dimineata si constati ca totul din jurul tau are glas.". Ca saptiu de incadrare aveam 20-25 de randuri. Nu sunt sigur daca mi-o va acepta pentru concurs din cauza ca e posibil sa fie un pic prea ... senzuala. In schimb v-o dau voua sa o cititi:

Ultimul atom


Era o zi de sambata. M-am trezit zambind stiind ca soarele lumineaza afara iar eu inca sunt in pat, si nu intr-o banca roasa si zgariata de clasa. Imi deschisesem numai putin ochii sa vad lumina cum atingea lin parchetul, si mi-i inchisesem la loc. Dar prin starea mea de somnolenta am auzit niste glasuri vagi. Mi-am spus ca sunt parintii mei in camera cealalta si vorbesc. Dar vocile devenira mai clare si mai galagioase. Cand imi cascasem ochii si ma dezmeticii aflasem ca totul din jurul meu avea glas.
- E ora 11 baiate, trezeste-te, imi sopise perna strivita de capul meu.
Mi-am ridicat capul rapid ca si cum as fi fost stropit cu apa rece. M-am sprijinit in maini si am inceput sa ma uit in jur iar totul vorbea:de la ferestre la plante. Inebunisem oare? Asta era singura intrebare care mi se ivea in minte, si cea mai fireasca, desigur. Ma uit in dreapta mea la perete. Era la colt si barfea cu celalat perete tavanul.
- Aveti idee ce se intampla? Intreb peretii.
Ei nici nu ma bagau in seama si continuau sa cleveteasca ca intre frati. Vorbeam la pereti… la propriu. Imi trantisem din nou capul in perna. Tavanul se tutuia cu lustra.
“Totul e asa de absurd” ma gandisem eu. Iar acest gand m-a facut sa tresar din pat si sa ma imbrac rapid. Pantalonii stigau la mine sa ii trag mai incet ca ii rup. Tricoul si camasa la fel. Dupa ce mi-am incaltat papucii, am iesit din casa fara sa mai iau si cheile cu mine. Alergasem cat putui eu de rapid pana la Ea. Iarba vorbea, cerul vorbea, copacii vorbeau. Asta ma incurajase sa cred mai mult in planul meu. Ajunsesem in fata blocului ei si intrai in scara. Urcam cate 3 trepte deodata. Am batut tare in usa de vreo 4 ori pana imi deschise.
- E cineva acasa? O intrebai eu rapid.
- Nu, dar …
Nu apuca sa termine fraza si o cuprinsesem si incepui sa ii sorb buzele inchizand usa in urma mea. Mersesem tot asa pana la Ea in camera si apoi am inceput sa o cercetez amanuntit. Cautai cat cautai pana il gasii. Ultimul ei atom. Era jos pe gatul Ei.
- Tu! Raspunde-mi la o singura intrebare: Ma iubesti?
El se uita la mine zambind si imi spuse:
- Desigur…
Nu am mai citit, nu am mai scris, nu am mai compus. Nimic cam timp de o luna. Ce s-a intamplat? Nu stiu. Nu am timp. Trebuie sa-mi invat la istorie si trebuie sa fac o compunere pentru un concurs. O sansa de a scrie. Dar nu exact ce mi-as dorii. Desi e un inceput care ar putea declansa dorul de scris, citit, compus.

Astept vara. O sa fie scaparea mea.

4.11.2010

Mizerabilii

Langă o padure deasă
Pe un deal gros de noroi,
Este asezată-o casă
Cu pereti murdari de ploi.

Pare goală si uitată,
Dinafară nici nu spui,
Ca-năuntru stă un tată
Şi cei trei copii ai lui.

Mama lor, soţie bună,
Acum două ierni s-a stins
Sub lumina de la lună,
Şi cerul a plîns, a nins.

Cei trei fii stau şi-l privesc
Pe tatal inchis în sine
S-apropie şi-i grăiesc:
“Ce e taică, ce-i cu tine?”

Omul se dezmeticeşte
Parcă dintr-un vis uscat,
Se întoarce, îi priveşte
Şi răspunde-nduioşat:

“Ce să fac, băieţii mei?
Stau şi mă gândesc mereu
Ce-o să fie din voi trei
Dacă voi pleca şi eu?”

Ei se privesc neştiutori
Şi se gandesc în sine,
Apoi spun glăsuitori:
“Venim şi noi cu tine.”

Moş Nicolae

Stătea şi privea la geam
Pintre florile-nghetate,
La urbanul amalgam
Dispersat de infinitate

Afară era vant şi frig,
Inauntru ger numai
Şi băiatul tuşea aprig
Şi sorbea încet din ceai

Căci fusese la cerşit
Alungat de sărăcie,
Dar oamenii l-au izgonit
Din prea-plina lor madrie.

Ceasul era doisprezece
Dar el nici nu se gândea
Să se culce-n patul rece
Căci pe moşul astepta.

Nu fusese nici-un an
S-aducă ceva în dar
Pentru el, copil sărman,
Care-asteapta n zadar.

Renunţând să-l mai aştepte
Se-ndreptă spre dormitor
Dar văzu ceva in ghete
Şi veni incetişor.

El se crezu parcă în vis
Când văzu atâtea mere,
Iar pe-o foaie era scris:
„Iartă-mă de-ntârziere...”

Cearcane

Un ochi nu am mai închis
Cam de aproape-un an,
Dar o uşa s-a deschis
Spre-o cameră cu-n divan.

Nu am mai fost ispitit,
Pan-acum nu ma tentat,
Dar acum sunt istovit
Şi mă striga ne-ncetat.

O! Insomnie muribundă,
Vei pieri usor, usor
Nu vrea să mi-s-ascundă
Somnul meu cel de amor.

Răsărit-au cercuri violet,
Dar eu nici n-am observat
Ale lor posac duet.
Ocupat, de oglidă am uitat.

Şi oare-acum dacă ma scurg
Într-o coma dinspre vest,
Şi să curg înspre amurg
Mă voi trezi spre est?

Absurd verosimil

Oare s-a mai văzut vreodată
O Iubire-asa curată
În care suferinţa-I alungată
Gelozia asfixiată
Şi invidia-i disecată?

Oare nu a existat vreodată
O Iubire adevarată,
Ce-apoi terminată,
Sa nu fie uitată
Niciodată?

Oare dacă-ar fi existat odată
O Iubire nesecată
Şi pururea involburată
Ar fi ştiut cineva vreodată?

Oare Iubirea adevarată
O primeşti numai odată
Iar apoi este pasată
Celor ce-o doresc şi-o asteaptă?

Cine ştie...?

Murmur din necunoscut

M-ai sedus în simulacru,
Într-un joc de labirint,
Şi mi-ai lasat un gust acru
Înmuiat pacră-n absint.

Sigila-te-am atunci
Iar acum ai evadat
Şi cu gesturi ce-mi arunci,
Tu din nou m-ai înlanţat.

Într-un vals de priviri marunte,
Tu conduci iar eu urmez,
Or, în toate vorbe mute
Eu mă scald şi orb visez.

Declinul

În lumea mea eşti un nimeni
Pierdut si negasit,
Odată prins în braţe avide
Caldura de demult.

În lumea ta sunt arhitect
Dar schele şubrede ridic
Iar tot eu le distrug
Şi peste tine cad,
Iar templul meu neispravit
Asteaptă a fii reconstruit.

In lumea noastră suntem stânci
Lovite de valuri înfometate,
Înfierbântate,
Învolburate
Disperate,
Aruncate,
De briza caldă si amară.

Iar lumea asta, cândva a noastra,
Acum e doar a mea.
Doar a ta.

Masochist

S-a-ntunecat iar ziua mi s-a stins,
Noaptea ma surprins
Cu genele inchise,
Iar eu mă simt aprins.
Dar obscuritatea mă sufoca
Şi calc stramb, Şi cad
Dar mă târâi prin noroi
Şi mă rog
Să pot continua
Până-mi vine ziua.

Altundeva-I lumina
Iar soarele-i voios,
Şi lumea e mai dulce.
Aşa mi-ar fi dacă m-aş duce.
Dar nu pot să m-abat
De la drumul meu
Mult răcoros,
Căci am mers prea mult să-mă-ntorc,
sunt las, n-am curaj,
să ii spun că nu mai pot…

Cate si cate ...

M-am gandit sa reincep a scrie pe blog datorita unei fete cu care am vorbit pentru prima data azi. O cheama Ana. Nu stiu cine e. Stiu ca e in clasa cu Iuli - tobosarul trupei. A spus ca mi-a citit blogul si de aici imi are adresa de yahoo. Am si uitat de blog, saracul de el. Nu stiu daca chiar voi scrie din nou zilnic sau macar saptamanal, dar o sa incerc(sau nu).

Ce s-a mai intamplat de la ultima mea postare...?

Pai dupa ce am vizitat Israel si Egypt ( locuri extraordiare care le-as vizita neconditionat), m-am intors in iubita mea Romanie, si nu sunt deloc ironic cand spun iubita. Nu tara e de vina ca are derbedei in ea, dar eu sper ca in timp poate o sa ne apreciem mai mult si nu o sa ne injuram pe noi insine cand vorbim de Romania. Asadar m-am intors ... si am cam uitat ce am facut. In fine...

D'eagle Roads a castigat locul 2 la Music Star iar Iuli premiul de cel mai bun instrumentist, iar ieri am cantat la Magic Fest alaturi de Toy Machines. Publicul a fost grozav. Nu ma asteptam la a atatea "bis"-uri (2). Pe 18 Aprilie, Duminica mai avem doua cocerte, unul la Dom Polski pentru lansarea albumului "Music Star" unde se alfa si o piesa a noastra: "Give it a shot", asta pe la amiaza, iar la ora 20:00 in VOX, in deschidere la Dirty Shirt, si cu ocazia asta am anuntat si concertul-in caz ca cineva imi citeste blogul.

Inafara de asta ... m-am apucat de un roman... de doua defapt, si sper ca sunt suficient de ambitios ca sa le scriu pe amandoua. Pana fac 18 ani sper sa le termin. Mai am inca 3 ani asa ca 1.5 ani pentru fiecare roman!

Am incepu sa scriu poezii, inital pentru revista scolii dar apoi a inceput sa-mi placa asa ca am continuat. N-am mai scris niciodata vreo poezie pana acum 2-3 luni. O sa le supun la critica voastra pe blog.

It's good to be back...