Dinspre vest ...

Nu mai putem zbura. Norul negru a venit si peste noi. A reusit sa ne schimbe singurul lucru pur pe care il mai aveam. Singurul nostru refugiu. Ne-a invadat cerul. E prea negru acolo, sus, acum. Trebuie sa stam aici, jos, la sol, cu toti ceilalti. Cu toate celelalte bucati de metale ce incearca sa ne imite miscarile prin aer. Trebuie sa ne amestecam cu ele si cu cei din ele.



Visatorilor... nu mai putem pluti. Daca plutim, ne sufocam. Si chiar daca nu ne-am sufoca, ce rost ar avea sa plutim cand e negru totul? Care ar fi diferenta dintre ce e acolo si ce e aici? Nu e nici o diferenta intre negru si gri. Poate e chiar mai rau griul. La negru stii macar ca nu are rost sa-ti faci sperante, fiindca e doar negru si atat. Insa la gri, acel putin pigment de alb, uneori aproape inexistent dar necesar pentru a-i da tenta de gri, te face sa speri. Dar speram in van, fiindca tot gri ramane. Si nici lacrimile nu schimba griul. Griul le sufoca si le stoarce pana le imprumuta si lor culoarea. Unii mai ambitiosi si optimisti se straduiesc sa gaseasca pigmentul. Unii il gasesc chiar! Si uita de negru pentru cateva momente. Pana isi amintesc ca in spatele lor e, de fapt, tot gri. Apoi ii ineaca si pe acestia in deceptie. De asta am ales sa stam acolo, sus, in albastru. Fiindca acolo nu putem gresi. Nu putem sa incurcam negrul cu albastrul sau cu albul. Chiar daca uneori confundam albastrul cu albul. Important e ca nu e negru! Filosofia culorilor...



Si acolo ne depistam usor si apoi formam un lant. Dar uneori, din cauza bucatilor de metal ce trec vertiginoase si false prin cer, ni se rupe lantul. Si unul dintre noi cade. Iar acesta o trage in jos cu el pe aceea pe care o tinea strans de mana. Si cad impreuna emotionati si fericiti de ultimele lor clipe in cer, creeand un nou visator. Iar ei cad si se prefac in adulti. Apoi il privesc de jos in sus si uita ca au fost si ei asemeni lui candva, dojenindu-l sa coboare de acolo sus fiindca e periculos.



Dar iata-ne aici jos. Nu stim daca ne vom mai putea intoarce inapoi acolo, in inalturi.


Singur, nestiind cat mai am de stat prin gri sau daca voi mai pleca, am hotarat sa aflu ce se petrece. Aici jos, din cate am auzit, e Criza. Criza asta, cica nu e buna. Nu e buna deloc. Are treaba ,cu ce altceva decat cu banii. Si am auzit ca ea vine dinspre vest. La fel ca norul. Ceea ce ma facut sa m-a facut sa reflect asupra situatiei fiindca, aici unde am picat, in Romania, se anunta ca e grav de tot. Desi in acelasi timp elevii isi permit sa arunce cu paine in pereti. Lucru interesant, fiindca am auzit ca oamenii nu au ce manca. Deci atata timp cat folosim mancare drept proiectil, mi-am zis ca e o minciuna lipsa de bani.



Asa ca am incercat sa-mi dau singur seama ce fel de Criza e defapt.Si am inteles. E Criza de cultura, de dreptate, de suflete si de Dumnezeu. De cultura mi-am dat seama ca ducem lipsa mare din clipa in care am deschis televizorul. Am cautat si prin oras dar manelele, haitele de smecheri si toate cuvintele triviale scrise pe fiece bloc au facut doar sa-mi confirme teoria formata de televizor. Dreptatea e doar un cuvant folosit numai pentru definitia sa scrisa si este privita ca o iluzie foarte ademenitoare de care suntem dependenti, desi nu am avut parte inca de ea. Oamenii nu mai duc nevoie de suflete. Le tin ca pe o povara prin buzunare si le pierd prin cluburi si cazinouri atunci cand scot banii din buzunar sa-i arunce pe bautura sau femei. Dumnezeu este un subiect de stiri in care realizatorul trebuie sa joace rolul de ateu sau subiectul unei discutii comice intre tineri profani. E considerat doar o ambiguitate ipocrita si fantasmagorica de domeniul utopiilor ce se contesta prin stiinta sau rationament.



Si Criza si Norul, amandoua vin din Vest. Estul vine cu soarele si mirosul de Israel. Vestul vine cu apusul. Estul vine cu rasaritul.