Plimbarea dintr-o dimineata de primavara

Era o dimineata de primavara, in luna lui aprilie, chiar in prima zi a lunii din cate mi-a spus lumea, cand parintii mei s-au hotarat sa ma scoata la o plimbare matinala. Soarele atarna flegmatic de un nor si lumina livid. Pasari nu erau, nici fluturi, doar cateva ciori se agatau de cablurile de internet ce se intindeau de la un bloc la altul. Copacii incercau sa-si creasca frunzele cat mai rapid, inainte sa expire timpul dat. Cu toate acestea eram foarte entuziasmat sa ies dupa atata timp din casa.

Strazile mi se pareau frumoase, curate iar cainii, mi se parea, ca fceau peisajul urban mai vesel. Oamenii treaceau, isi zambeau, se salutau, ba chiar se opreau de fiecare data cand avea cineva nevoie de ajutor.

Mama si cu tata ma tineau foarte strans de mana cu o pasiune arzatoare de a nu-mi da drumul niciodata. Mana nu imi ardea desi. Mama avea parul brunet si purta ochelari exagerat de rotunzi si mari peste ochii ei caprui, dar erau la moda iar tata statea cu spatele drept si capul sus, doar din cand in cand mai statea pe loc repaus si fuma o tigare. Mama isi stinse tigara exact inainte sa iesim din casa. Amandoi pareau ca se iubesc atat de mult si ma simteam cumva stanjenit asa ... stand intre ei, la mijloc. Ma intrebam daca nu le este oare dor sa se plimbe doar ei doi, singuri de mana.

Primul loc pe langa care imi amintesc sa fi trecut atunci a fost marea. Nu mai vazusem vreodata o cantitate atat de mare de apa. Comparativ cu cada noastra de acasa din fonta dublu emailata, acel loc parea cogeamite. Nisipul imi parea precum firimiturile de paine cauzute de la masa. Pe plaja vedeam copii putin mai mari decat mine cum sapau cu lopatele in nisip si femei facand topless in bikini. Fusese prima oara cand privisem corpul unei fiinte ce seamana foarte mult cu al mamei.

Atunci, in acel moment, ma cuprinsese o emotie ciudata, ancestrala, ce imi dadea senzatia de just si gresit in acelasi timp. Nu mai simtisem asa ceva vreodata.

Sentimentul se volatiliza caci schimbasem strada. O luasem la dreapta. Pe acolo era un drum ingust si murdar, pavat cu intentii bune in pofida aparentelor. Tata o luase inainte sa dea noroiul la o parte, asa ca pe parcursul acelui drum am stat doar cu mama iar pe tata il vedeam rar. Ne tineam amandoi stransi de mana. Pe o parte a acelui drum era un spital enorm cu geamuri din termopan. Privind pe una din miile de ferestre, un grup de doctori se uitau la mine cu o seringa pregatita de o punctie lombara. In incinta mai era un pat cu un stativ de care atarna o perfuzie cu infuzie de viata. Deasupra patului era o icoana cu Maica Domnului si Pruncul. Vis-a-vis de spital era gradinita si scoala primara. In una din clase, a 7-a sau a 8-a parca, un elev era scos la lectie. Pe tabla erau insirate cifre, radicali, fractii, paralelograme, teoreme, adunari si impartiri. Picioarele-i tremurau un pic si inima-i accelera. Profesorul statea molcom la catedra, isi curata unghiile. Dupa un timp il trimisese la loc si iscali ceva pe o bucata de hartie. Patru.

Dupa un timp ajunsesem la capatul acelui drum, un pic murdari ce-i drept dar teferi. Tata ne astepta la capat fumand o tigara. Tot acolo il vazusem pe bunicu cum lustruia un os. Ne luaram de mana inapoi si o luaram in stanga, iesind pe bulevard.

Desi era bulevardul, strazile nu mai pareau atat de frumoase, gropi imense aparura iar copii de la mare cu lopetile lucrau la ele in timp ce acostau femei cu haine mulate. Despre caini aflasem ca se numesc de fapt vagabonzi iar oamenii nu mai zambeau, imi dadusem seama ca nici salutul nu se face cu un deget iar singurul mod prin care se puteau oprii era la semafor.

Pe bulevard era liceul, pubul si biblioteca. Se mai insorise afara putin. Avea sa fie vreme frumoasa. Cea mai frumoasa din toata plimbarea imi zisera parintii. Un adolescent statea la umbra unui cearceaf si fuma tutun oferit de anturaj si de prietena lui. Plamanii lui in timpul asta ar fi vrut sa tuseasca, dar mintea lui nu vroia sa-i lase. In biblioteca era un grup de domni cu ochii luciosi si mari si ciudat imbracati. Unul avea o mantie de flori, altul o flanela grena, unul era intr-un sicriu, altul in tinichea. In liceu un elev statea la usa unei clase, ascultand povestea lui Jenny.

Acolo, prin acel valmasag vazusem o fatuca bruneta ( as zice bruneta aidoma mamei dar dansa de-a lungul drumui se vopsise ) cu ochii caprui (precum ai mamei) . Nu era tocmai idealul eminescian, dar era idealul meu. Nici 90 60 90 nu avea dar nu conta. Nu se dadea cu ruj, purta pantaloni, nu se simtea comoda pe tocuri, in fine, era mai baietoaica. Era remarcabila, neintinata. Si surprinzator ii placea si ei de mine.

Parintilor, si ai mei si ai ei, le-a fost greu probabil sa ne vada cum usor, usor tragem palma din caldura mainilor lor pentru a putea sa ne luam noi. Pasiunea lor de a nu-mi da drumul niciodata, desi stiuta de la bun inceput subreda, se prabusea. Nu aveau oricum de ales...

O luasem de mana si, ce-i drept, la inceput era transpirata un pic. Dupa un timp mana incepu sa-mi arda.

.............................................................................................................................................................. si de acolo inainte am uitat ...

cred ca in continoare parintii mei se obisnuisera in final, si ma lasara cu acea fatuca, ba chiar se mutara pe cealalta parte de strada, sa ne dea putina intimitate. La un moment dat stiu ca am cules niste gipsofila si o am pus-o intr-o vaza cu apa minerala. Apoi vaza s-a spart si apa se rupse si din ea crescu un ghiocel alb, virgin, cu ochii mei si parul ei...

Dupa un timp bunica, apoi tata apoi mama se intalnira cu bunicu sa lustruiasca oase. Ghiocelul inflori mai proaspat decat noi, iar apoi ii dadusem si noi drumul asa cum facura si parintii nostrii si se incrucisa cu o un trandafir, rosu, cel mai rosu! si iesira, comform legilor mendeliene, niste flori roz...

In cele din urma, am obosit si ne-am hotarat sa mergem sa ne intalnim cu ai nostrii sa lustruim si noi oase cu ei, si poate, cine stie? cine ar putea stii vreodata cu siguranta...? , sa ne intoarcem acasa ... si sa ne mai plimbam o data ...

Volei

...si aruncara mingea.

Terenul era un pic cam aglomerat, dar era in regula.

Se vedeau unul pe celalalt

prin valmasag, asta conta. Terenul era marcat cu linii fine, rosii,

iar pe la margini, albe...

Mingea era mai degraba un ghemotoc

din fire lungi, subtiri, ingalbenite, de plumb.

O gasira intr-o teasta, pe Venus.

Intr-o zi dansului

mainile-i erau asudate si, inevitabil, scapase mingea.

Toata lumea se opri, si se holba,

soptea si intreba:

"De ce oare a scapat mingea?"

"... si jucat atat de bine ... "

Numai ea n-a intrebat nimic.

Dupa o saptamana abia, mainle i se uscara,

si agale ridicara din nou mingea.

Era mult mai usoara de data asta.

Si fara nici o garantie ca va primi, dansul servi.

Mare-i fu mirarea,

cand vazu ca i-o lovi,

cu putere,

inapoi.

Mai abitir ca inainte,

ghemotocul zbura si chiar zgaria

uneori,

si cerul.

Pe parcurs, lumea-ncet se risipi,

steaua apoi se lincai,

ochiul alb se albastri...

...pana am ramas doar noi doi,

si liniile de foc.

Frumusetea de a plange sau cautarea timpului pierdut.

Ma bucur ca pot plange. Sunt recunoscator ca am lacrimi. Ma bucur ca acum am ochii inlacrimati, si ca uneori am puterea sa plang. E lamentabil de cei ce nu pot plange sau celor ce nu le vine sa planga. Un paradox...

Multumesc pieselor care sunt inzestrate cu amintiri puternice ce imi mangaie inima. N-am mai ascultat de mult o piesa anume. Sunt fericit ca tocmai dansa a reusit sa ii conserve spiritul si sa mi-l aduca inapoi, asa cum il stiu, atunci cand o ascult. Acum, de exemplu. Daca ati putea asculta piesa aceasta in timp ce cititi, poate o sa va reaminteasca si voua de cineva drag, de undeva... candva

 Imi e dor de bunicul meu. Il simt atat de viu in mine acum. "Capul sus" imi spune. Asa cum imi spunea si acum 2 ani, si acum 10 ani cand mergeam pe strada impreuna si imi aplecam capul in pamant. "Capul sus, drept!". Asa imi spunea cand eram doar o odrasla care nu facea diferenta intre dreapta si stanga, si asa mi-a spus si atunci cand eram un fecior ce nu stia Suma lui Gaus. Ultima data, ma intalnisem cu el pe afara in timp ce ma intoarceam de la scoala, cam cu 4-5 luni inainte sa plece. Se intorsese de la plimbarea lui de dupa-amiaza cu vesnicul sau ziar, Crai Nou, la subsioara. Mersesem o bucata in tacere asa cum aveam obiceiul iar atunci imi spusese "Edi...Capul sus". Ma uitasem la el si avea un zambet pe care pana si azi il tin minte. Ajunsesem la rascruce si acolo ne-am despartit. Avea sa se intample si o a doua oara, peste ceva timp, intr-o maniera diferita...

In vacanta de vara avea obiceiul sa treaca pe la mine, pe acasa. Tot timpul ii placea sa bata in geam. Ba uneori il vedeam direct cum taia gardul din fata balconului. Apoi il invitam inauntru si il serveam cu putina tarie. Tot timpul singea cu apa sau cu suc. Chiar si cand ma mai ducea prin crasme, doar ca atunci ma lasa pe mine sa beau din suc, dar ma ruga sa ii las si lui putin ca sa poa' sa stinga. Primul meu pahar de bere, el mi l-a dat. Un pahar cu ampretele buzelor a altor sute de oameni care au sorbit din el. Nu mi-a placut. Era prea amar si prea putin dulce. Am spus ca-mi place din orgoliul primordial a barbatiei mele pipernicite.

Penultimu Craciun, in care era inca voinic, m-a trimitese mama si bunica care preparau mancare acasa pana la el sa iau bors. Imi pusese borsul in plasa albastra din fas pe care o tinea tot timpul la el, si cu care ma trimitea la magazin cu sticle goale sa ii cumpar bere. Suceveana. Urmatorul craciun, aveam sa ii cant ultima colinda si sa ii aud pentru ultima oara vocea si pentru prima oara tremurand, aproape plangand. Frica de moarte exista, si nu suna frumos... Imi cer scuze, ca n-am avut puterea sa raman acolo, sa te tin de mana. Vroiam sa te tin minte puternic si voios, asa cum erai odinioara, nu sugrumat de moarte.

Imi pare rau ca n-am apucat sa-l cunosc mai bine. Acum, la o varsta in care am inceput sa-mi dezvolt un creier cu un manunchi de neuroni in el, m-am trezit fara dansul. I-as fi ascultat mai atent povestirile sale din Irak, explicatiile lui despre birotica, instructiunile despre condus si semnele de circulatie. As fi jucat mai bine sah cu dansul, l-as fi putut bate de unul singur, fara sa ma lase dansul sa-l bat. As fi stiut ca la Lotto trebuie puse numai 6 numere din 49 si nu 48.

Ii multumesc lui Scuty, varului meu, lui Stef, pana si lui Tyli, ca mi-au fost aproape in acea zi. Multumesc fierariei care mi-a oferit aceasta piesa in acea zi.

Imi e dor de tine, bunicule. Imi e dor sa mergem sa platim asociatia impreuna. Imi e dor sa iti mananc regina si sa vrei sa terminam tot jocul. Imi e dor sa-mi faci o tocanita si s-o mananc chiar daca nu-mi place. Imi e dor sa ma atentionezi sa nu ating cactusul ca inteapa. Imi e dor sa-mi cumperi sifon. Imi e dor sa-mi pastrezi bomboanele Sugus care le-ai primit rest de la magazin. Imi e dor sa vii la mine de ziua mea si sa ma lasi sa-ti fac o farsa.

Maine voi veni sa te vizitez, promit. Imi pare rau ca n-am mai trecut pe la tine... Sa ma astepti cu ochelarii pe nas citind ziarul. Poate vom juca sah, sau poate ne vom uita la televizor pe Realitatea TV. Sa ma astepti tu tabla de sah deschisa si cu piesele puse. Tu cu albele iar eu cu negrele, ca de obicei...

Bunica, tu mai ramai, te rog mult ...