10.28.2009

As putea scrie o carte despre toate lucrurile care le-am vazut in aceste 3 zile pe Taramul Fagaduintei, dar nu sunt suficient de ambitios. Rezumat aproximativ dezordonat: Tel Aviv, Nazareth, Muntele Tabor, manastiri, peisaje, Iordan, Marea Galilee, Cana Galilei, Capernaum, Haifa, Muntele Carmel, Muntele Ispitirii, Ierihorn, etc. Acum sunt la cazat la Hotel Intercontinental din Ierihorn iar maine continui sa colind. Marea Moarta, Marea Rosie, Sinai, Bethleem si in cele din urma Ierusalim. Trebuie sa inchei deoarece maine la ora 7-trezirea, 7:30- micul dejun, 8-plecarea. Restul imi apartine sa descopar. Imi pare rau ca nu pot sa incep sa scriu de pe acum ceea ce am vazut, dar astept sa-mi formez o impresie solida iar apoi sa scriu tot cand sosesc in umila noastra Romanie, tot ce pot.

Imi este de asemenea dor de cei dragi. Sentimnte reciproce se regasesc, poate, si in unii dintre ei. Si de colegii mei care le functioneaza gura.

E 10:24 si totusi pleoapele mele cad peste ochii mei. Somnul ma cheama si ma ispiteste. Intr-un final ma convinge cu am scapare.

10.25.2009

Stoicism

Mai sunt 2 ore pana la plecare. La ora 7:30 voi fi in autocar. Voi sosi in aeroportul Hery Coanda, Bucuresti la 4. Decolare din Bucuresti, compania Taron, ora 6:00. Sosire aeroport Ben-Gurion, Tel Aviv Israel. Formalitati vamale. Voi fi plecat 10 zile intr-un pelerinaj. Nu voi putea sa updatez blog-ul pe parcusul acestor zile. Desi imi voi lua o agenda unde voi scrie niste randuri pe care la intoarcere o sa le redactez, aici. Nu stiu de ce, dar am o emotie interna ce ma sufoca putin. E palpitat. E o chemare probabil.

Mai e o ora jumatate. Scriu greu si atent. Pregatesc bagajul. Imi iau o carte pe care probabil nu o voi citi deoarece voi fi mai tot timpul pe drum sau facand altceva mai interesant decat a citi o carte pe care o pot rasfoi acasa, pe canapea.

Sterg si rescriu. Nu pot sa gandesc foarte coerent. Amalgam de ganduri in cap si nu pot sa le sortez.

Vor fi 31 grade celsius, luni, cand voi sosi. Iar aici vor fi ceata si 18 grade in cel mai bun caz. Colegii ma vor barfi. Si profesorii. Si profesorul de matematica. El inspecial. Nu spun ca o sa zica neaparat de rau, dar presimt ca voi sughita destul de mult. Test la romana, test la mate, test la chimie, ascultare la geografie, verificarea caietului la latina, de toate aceste dogme am scapat. Colegii mei, sarmanii, se vor descurca. Unii vor invata altii vor copia de la cei care au invatat sau de la cei care au copiat de la cei care au invatat etc.

Bunica a venit sa-si ia ramas bun. Ma simt ca acum 8-9 ani cand plecam la Bucuresti si stateam cateva luni intr-un spital cu mama mea cu psihic briliant. Stateam intins pe un pat ce a adapostit multe trupuri chinuite inaintea mea. Stateam cu un ac infipt in vena asteptand sa se scurga incet incet perfuzia in mine. Chimoterapie.

Mai e o ora. Trebuie sa plec de pe acum sa ma intalnesc cu ceilalti. E 6:35. Emotia creste. Si nu e acea anxietate de a uita ceva, sau de faptul ca voi zbura prima data cu un avion. E altceva. De parca m-as indreptata spre o completa alta lume.

Stire de ultima ora: In Egipt au murit 18 persoane intr-un tren izbit de un tir. Eu merg in Egipt. Cu trenul. Nu imi este frica. Daca e sa mor, mor oricunde. Trecand strada mergand intr-o zi de marti la scoala in graba sa nu intarzii la ora de mate.

Mai sunt 45 de min. Stau in picioare scriind ultimile randuri. Plec. Ne revedem peste 10 zile. Noapte buna, Romania.

10.22.2009

Cine imi citeste blogul...

La un sfert de ora de la publicarea postarii "Privind partea plina a paharului (Compunere Antonimica)" inevitabilul s-a intamplat. Am auzit cum suruie apa prin calorifer si atunci am realizat ca Ion Lungu mi-a citit postarea :)). Am dat drumul la apa in calda si mi-am trait visul de a avea parte de o baie cu apa calda cu bulbuci de sampon. Mirific. A fost o desfatare bine meritata.

Fericire in lucruri marunte.

Privind partea plina a paharului (Compunere Antonimica)

Se pare ca ma aflu printre cei 10% dintre suceveni care vor avea privilegiul de a ramane cu apa rece si fara caldura pana la sfarsitul lunii! Deci prin urmare am acumulat un total de 4 luni fara nici una din aceste elemente meschine si zadarnice traiului. Iar eu acum stau imbracat ca si cum m-as pregati sa merg la ski in Alpi - hiperbloic vorbind - in casa, dradaind ca un picamer. Voluptate, ce sa mai ... De precizat ca am ajuns sa visez la o cada arhiplina de apa calda,cu bulbuci de sapun asteptadu-ma sa ma scald in splendoarea ei. Deabea astept sa vina seara sa ma arunc in pat tremurandu-mi somnul de veghe, sub plapuma de 5 cm grosime. Ce stiti voi ma "centralistilor" termici? Plangeti-va jalea pe care o aveti! Ha! Eu - si alti 10% din suceveni - am scapat! Ce mi-a mai ramas? Lumina? Neeh! Luati-o ma. Bricheta, lumanarea si lanterna ce au de-a face? Atunci o sa stiu si eu ce inseamna a trai in Hotel Cismigiu.

Stiu ca multi o sa ma invidiati dupa ce terminati de citit, dar cateodata nu pot sa scap de patima mandriei. Cer iertare. Pentru mine, iarna, e cu 10 grade celsius mai aproape decat la voi. Asta e ... unii isi plang de bine. Chiciti cine e smiorcaitul?

10.16.2009

Visez?

Citind ieri "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" de Camil Petrescu, atinsem un punct transcendent. Fizolofia lui Kant ma facut sa cuget asupra lumii. M-a facut sa-mi intreb existenta. Ma intrebam : Ce e real, inafara de simturi si cifre? Empirism si rationalism? Atat? Imi chestionam viata daca e sau nu vis. Un vis ca oricare altul unde ai simturi. Si ma intrebam daca exista cineva, ceva, orice. Daca voi, prieteni, iubita, parintii, oamenii pe care ii vad trecand, exista. Ca poate sunteti doar un complot impotriva realitatii cu scopul de a nu ma trezii, ca sunteti precum personajele unui vis care nu iti vor zice niciodata "Visezi!" ci te va face sa crezi ca esti in realitate. Stateam si ma uitam cum oamenii mergeau pe langa mine, grabiti. Priveam acel teatru absurd scarbit. Ce mi-ai facut Eugene? Actori desavarsiti, creati pentru a juca cat mai bine. Ma priveau cu o anumita suspiciune, ca si cum si-ar spune unul altuia telepatic "Ne-a descoperit!". Ma simteam puternic, ma simteam linisitit, si putin nebun. Cat de subtire e firul dintre filosofie si nebunie? Oare toti acesti persupusi nebuni au o samanta de adevar in gandurile lor? Oare stiu ei ceva ce noi nu stim? Poate... Poate nu. Risipa de nebuni...

Ma simteam oarecum comod in compania acestui gand: ca sunteti doar o conspirtatie. Nu aveam aceea frica omeneasca a opinei publice. Simteam ca nimic omenesc nu ma putea speria. Eram ne neinvins. Or inauntru eram neanimat. Ma intrebam: cand ma voi trezi? Voi pierde totul asa cum pierzi atunci cand te trezesti dimineata fericit apoi intelegi ca a fost o iluzie si incepi sa dai cu pumnii in perna si te chinui sa adormi la loc.

Apoi mi-am auzit constiinta.

Am sesizat ca nu era asa. Vocea Lui mi-a spus ca plutesc pe un gand anapoda. Ca asta e realitatea si aici traiesc. Aici traiesc si aici mor. Aici mor si acolo voi trai. Voi trai si nu voi mai murii pentru ca acolo nu mai exista timp. Constiinta m-a salvat de metafizica. Desi inca e ispititor. E tentant sa crezi, si usor. Dar un drum fara obstacole nu duce nicaieri.

10.09.2009

Castana

Rascruce de ganduri, infundata in cap. E greu sa aleg un drum pe care sa pornesc. Oare dupa ce ma intorc de pe un drum, o sa mai fie toate soselele la locurile lor? Sau poate o sa dispara si nu o sa pot sa le mai parcurg vreodata. Ii dau o bucata din mintea mea ei. Poate reuseste ea sa mi le conserve pana la intoarcere. Destul de prostesc sa cred asta. Panteism? Merita incercat. Imi canalizez toate gandruile intr-o castana. Le primeste. Deschizandu-si ochii ma priveste si ma recunoaste automat. O intreb daca isi cunoaste menirea. Raspunde printr-un da ferm si neintrebator, conturat subtire de suferinta. O intreb daca este in stare. Spune ca altceva nu are ce face. Hmm... Castana contabila. Ii spun sa-mi dea gandurile unul cate unul, iar la sfarsitul fiecarui gand ma voi intoarce la ea de pe drumul pe care am pornit. Focalizezea si imi da primul gand.

Tragedia.

Moartea e atat de inevitabila. Nu stiu de ce mai cautam intrebari la adresa ei. In mintea mea moartea ocupa un loc bine amplasat, departe de zona fobiilor. Cateodata imi place sa ma intervievez despre moartea mea. Foarte rar despre moartea altora. A celor dragi inspecial, fiindca nu reusesc sa il duc pana la capat. Ating un punct unde ma straduiesc sa-mi creez o imagine a reactiei mele. Revolta? Poate. Amorteala? Desigur. Lacrimi? Sa zicem. Prabusirea morala? Incert. Ea oare cu care dintre astea s-a ales? El nu a avut timp de nici un adio, dar a sperat ca il va intelege ea.Un tata iubitor, ieri, sub chemarea lui Dumnezeu, a trebuit sa se prezinte de urgenta in fata raiului. Ea ... ei bine, numai ea stie cat de intelegatoare e, si nu sunt in stare nici macar sa presupun. E destul de greu sa comentezi astfel de evenimente cand inca nu ai avut parte de unul atat de rasunator. In general totul se razuma la tacere. Nostalgie. Repaus.

Vad locul de unde am pornit. M-am intors. Deja simt cum in spatele meu drumul se ingusteaza, apoi dispare. Intors la raspantie, privesc castana. E fericita ca ma vede. O intreb daca inca imi mai are celelalte ganduri. Raspunde fericita in speranta ca o voi felicita. Ii zambesc si o rog sa-mi mai dea o bucata din minte.


M-am plimbat si pe cel de-al doilea drum. Ca si primul el dispare odata ce am pasit intru afara lui. Ma aflu iar de unde am plecat. Castana sta neclintita de unde am lasat-o. Imi astepta intoarcerea. O privesc dar nu-mi raspunde. Imi spune ca sunt prea obosit sa mai continui. Eu lacom dupa mai mult neg, ii comand sa-mi inapoieze tot ce a mai ramas. Privea mahnita in jos. Priveam si eu oarecum. Asta e ultima data cand o voi vedea insufletita. Ii ridic capusorul si ii spun ca si-a indeplinit menirea mai bine decat oricare alta castana. Imi ofera un zambet pueril. Ne multumim unul altuia pentru sansa oferita. O intreb daca e pregatita. Imi surade pentru ultima data.

Crematoriul

Caut printre cenuse ramasitele gandurilor mele antebelice. Antebelice deoarece au fost inainte ca eu sa am razboiul meu cu mine. Uite! Gandul meu de deznadejde ... mai degraba zis doar un petec din el. Cauza imi e necunoscuta. Am ars-o in tipul razboiului. Ma impiedic de gandul de revolta si de mahnire. Cauza inca imi este bine cunoscuta: minciuna. Gandul e incinerat de iertare. Desi acest gand obscur s-ar putea ridica din cenuse precum o pasarea pheonix daca o singura persoana si-ar stalci limba in a rosti doua cunvinte simple. Privind prin jur, multe altele sunt asa de bine arse incat nu le pot descirfra. Ma aflu in mijlocul unui holocaust, un cimitir al gandurilor sumbre. Ciudat faptul ca nu privesc locul asta ca pe un loc de doliu. Ma simt oarecum biruitor, triumfator, privind spre muntii de cenusa ce ma umbresc. Uitandu-ma spre portile ce se inchid incet incet, pentru a incepe o noua sesiune de ardere ,nu ma grabesc in a iesi. Merg agale si mai privesc inca odata gandul de deznadejde. Am descoperit cauza. Lumea.

Tin castana in mana. E goala si rece. Nu mai raspunde. Ma atasasem de ea. Sunt prea obosit pentru a mai incerca sa o readuc la viata. Sunt prea obosit pentru a-mi mai tine ochii deschisi. Somnul ma cheama. Sunt vulnerabil si ii ascult chemarea.


Dorm

10.06.2009

Respectarea dorintelor ...

Scriu acest lucru pentru a ma incuraja pe mine, nu pentru a va imparasii voua impresia mea.

Vreau sa citesc. Mai am 50 de pagini din "Cine Suntem?" de Dan Puric de 1 saptamana. Trebuie sa o termin. O carte neterminata imi doar atarna de cap. Apoi incep sa citesc "Maitreyi" de Mircea Eliade. Ma irita faptul ca am inceput-o inainte sa o termin pe asta. Trebuie sa ma grabesc sa termin "Cine Suntem?" pana nu renunt la ea. Trebuie in seara asta. Apoi dupa ce termin "Maitreyi", vreau sa incep o carte ce de mult imi face cu ochiul din bibleoteca "Delirul" de Marin Preda. Dar daca stau mai bine sa ma gandesc vreau si "Anna Karenina" de Lev Tolstoi. Daca ma gandesc si mai bine "Autoportret intr-o oglinda sparta" de Octavian Paler si "Despre omul frumos" de Dan Puric, ma inspitesc sa le citesc. Dar si "Elevul Dima dintr-a saptea" de Mihail Drumes si "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" de Camil Petrescu ma tenteaza sa le citesc.

Vreau sa compun. Vreau sa scriu. Vreau sa creez. Datorita trupei trebuie sa compun mai mult. Compunand mai mult o sa am o gama mai mare de piese din care pot sa o extrag pe cea buna. Pe urma o din toate celelalte o sa culeg ce e mai bun ca sa iasa o piesa din nou buna. Ce a facut Billie Joe Armstrong sa compuna "21 Guns" , "Viva la Gloria" sau "21st Century Breakdown"? Cum a reusit oare Steven Tyler sa scrie "Pink", Slash sa inventeze solo-ul de la "Sweet Child O' Mine" si Jimi Hendrix "Purple Haze" . De ce James Hetfield poate sa creeze capodopera "Nothing else matters" si eu nu?. De ce ei pot si eu nu?

Vreau sa resping toate jocurile fiidnca nu ma ajuta cu nimic, acum. Acum vreau sa citesc. Vreau sa compun. Nu o sa pot sa fac astea daca o sa stau si joc Batman Arkham Asylum, sau daca joc WoW si DotA in continu. Nu ma aleg cu nimic de la ele, aici. Toata lumea stie ca WoW e un MMORPG, dar cine stie ca Sarmanul Dionis e scris de Mihai Eminescu, sau ca Picasso a trait in secolul 20? As fi putut si eu stii mai devreme daca as fi lasat cacatul asta de ecran si fiberlink-ul de mare viteza. Nu neaparat de tot. Dar macar 1 ora de citit daca mi-as fi planuit, sigur as fi stat 2 ca as fi fost absorbit de carte.

Eddie nu iti dispretui dorintele. Citeste, compune, citeste, apoi, compune din nou si citeste de la capat. Apoi poti sa te joci, sa te amagesti cu tot felul de RPG-uri sau alte rahaturi care mai devreme sau mai tarziu tot o sa te bati in cap ca puteai sa faci altceva. Termina de scris apoi inchide(calculatorul), deschide(cartea), citeste. Nu te amagi pe tine insuti cu o lume virtuala. Traieste in lumea asta. Fa exact cum ai face intr-un joc: sa incerci sa castigi, sa fi mai bun. Fa-ti viata noul tau RPG.

Citeste. Compune. Scrie. Creeaza.

10.04.2009

Triumf melodic

Aceasta zi se incheie cu o reusita absoluta. Prima piesa a trupei D'eagle Roads a luat nastere, in doar a 4-a zi a galei. Cliche. Relatand neschimbarea vietii, cliche ofera un omagiu, o oda pentru cei care reusesc sa scape din rutina zilnica si isi fac timp pentru ei, pentru cei ce inving insasi timpul.

Cliche sta drept punct de incepere a trupei. Punct urmat de o dreapta a carei capat nu i-l vedem. Stim ca in fata avem un drum lung si crestat, dar al 6-lea nostru simt ne spune ca il vom strabate. Schiopatand, invalizi sau poate chiar tarandu-ne, dar convinsi ca il vom strabate. Si vom ajunge Acolo. In varful muntelui iar din varful muntelui nu mai putem vedea muntele in sine, dar ii vom tine minte toate peisajele, si drumetii ce ne-au ajutat cu pansamente si nu numai. Pana atunci mai este. Important e ca avem bagajele si suntem gata de urcat.

P.S: Maine Iuli si cu mine ne vom cunoaste mai bine. >:)

10.02.2009

Vacanta terminata - comentata tarziu

Exact cum stingi o tigara si ramane doar scrumul, asa s-a dus si vacanta si au ramas doar amintrile. Tragand concluzii ajung la ideea ca:

1.D'eagle Roads a ramas doar cu 4 baieti ambitiosi. Atat de ambitiosi incat si-au stabilit prima zi de reuniune in ultima zi de vacanta. Destul de ambitiosi incat sa frecventeze acest ritual saptamanal. Nesuficient de ambitiosi pentru a avea orice concert in urmatoarele luni. Suficient de ambitiosi pentru a ridica panzele inspiratiei si a naviga pentru nota perfecta. Extrem de creduli ca vor gasi una.

2."Friendship"-urile adevarate au ramas intacte iar furtuna le-a distrus pe cele false si s-au scufundat incet spre fundul marii.

3.Vacanta nu e atat de scurta precum se zice daca stii cum sa o petreci.

4.Viata fara prieteni e ca un scriitor fara stilou.

5.E greu sa updatezi blogg-ul cand sunt atatea lucruri de facut