8.22.2012

pieton

imi arunc picioarele inainte
unul cate unul
pe
bordurile astea aspre
roase de dintii betivilor
praful inalt de se ineaca
viermii si omidele in el
drumul imi aminteste
de smirghelul cu care curata
bunicul clanta usii
ma frec de ele
ca o bucata de creta pe tabla
si ajung la tine doar faramituri

si mai dau cate un picior
de roata unei Dacii dezumflate
atunci incep sa imbatranesc
si sa ma intereseze politica

daca as fi eu la putere
as unge toate drumurile
cu margarina
sa poata aluneca
indragostitii
in bratele celuilalt

8.14.2012

ahem ahem

o scurta introducere:

poezia care urmeaza sa o cititi
nu are scopul de a va emotiona
nici de a va informa de vreo anumita
nedreptate care ne inconjoara pe toti
nu vrea sa va influenteze
in nici un fel opinia politica
sau sa va determine sa
meditati asupra religiilor acestor lumi
asupra sufletului omenesc
si a continuitatii (sau a descompunerii) acestuia
nu va asteptati de la poezia
care urmeaza sa o cititi
sa va schimbe conduita
ea nu face apel la caritate
la constiinta sau moralitatea subreda
a secolului nostru
nu va va descrie frumusetile lasate
de Dumnezeu
(nici macar nu va aproba sau contesta
existenta Sa)
si nici nu a fost scrisa cu intentia
de a umezi ochii sau partile intime
(nu este o ceapa sufleteasca sau genitala)
dar nici de a intina pornirile trupesti
poezia care in scurt timp
o veti procesa
nu relateaza vreo intamplare
istorica
personala
religioasa
politica
nu doreste sa va invadeze creierul
cu teorii filozofice de vreun fel
nici sa va abata de la drumul
pe care doriti sa-l urmati in viata
poate ati crede ca vrea sa para desteapta
prin situatia pe care o va prezenta
si veti zambi vag
vanitosi si victoriosi
ca v-ati prins despre ce
va vorbit
dar nu este asa
credeti ca are sa aiba un spil la final care sa schimbe situatia
un plot-twist sau un happy-ending?
nu
ceea ce veti citit imediat
nu prezinta vreo fisura sociala
un mod de viata mizer sau unul somptuos
nici monotonia clasei mijlocii
drogurile
alcoolul
tutunul
mancarurile fast-food
manelele
nu sunt clasificate drept produse
nocive (sau benefice) sanatatii noastre
psihice sau fizice
nu are vreo ramasita de frustrare adolescentina
de criza a varstii a treia
sau de resemnare batraneasca

(a se lua in calcul de asemenea
ca in ciuda cuvantului "nu"
prezent in numar relativ mare
aceasta poezie NU este
pesimista sau negativista in vreun fel)

autorul s-a mai gandit la posibilitatea
suprainterpretarii poeziei
si ar dori sa anunte ca nu este cazul
cuvintele detin un singur sens
bine conturat si implimentat
in structura propozitiilor
ce nu trebuia alternat
sau gandit in vreun fel
trebuie inghitit
ca o pastila
dintr-o simpla inghititura

poezia urmatoare
doar
exista

asadar
fara alte adaosuri
nefolositoare sau daunatoare
menirii acestuia
va prezint
.
.
.






































8.06.2012

3 singular

Inabuseala dispare dupa ce deschide usa glisanta. Un tip cu o voce sparta si o chitara dezacordata canta din casa din fata balconului. Tom Waits, un alt tip cu o voce sparta si chitara dezacordata, canta in fata lui din laptop. Pe scaunul de pe terasa atarna slipul inca ud, ce intra in contrast cu cerul uscat si albastru. Sta pe facebook si vorbeste cu gagica lui. Se mai uita pe un blog a naibii de bun si e atat de invidios ca nu va putea sa scrie niciodata asa. Niciodata, dar niciodata. Dar poate ca o data ... Nu, niciodata! N-a mai ridicat stacheta in ultimul timp cu nimic. El joaca limbo dar de fapt merge drept ca o scandura. Mai scrie si el ce mai poate pe blogul lui de rahat, sperand ca o adolescenta subnutrita din punct de vedere literar sa-i spuna: "moama, ce misto scrii! m-a facut sa plang chestia aia care ai scris-o... cum ii spune ...?". Din asta se mai hraneste si el. Ca un actor caruia i-ar place sa joace rolul lui Romeo. Sau a lui Jack pe Titanic. Tot aia. (Ba nu, nu-i tot aia! [o sa-mi spuna cineva]) Se gandeste ca e greu cu arta in ziua de azi. Trebuie sa fi indraznet, dar nici prea indraznet, desi daca esti prea indraznet acum posibil sa fi apreciat peste un secol sau naiba stie, dar oricum, sigur nu vei fi apreciat acum, asa ca de ce sa mai scrii prea indraznet cand poti SA TACI DRACULUI DIN GURA SI SA ... Se gandeste sa se faca avocat. Da chiar, avocat! Macar sa faca bani din minciunile pe care le spune sau le scrie, nu? S-ar lasa sa pice intr-o groapa de glod dar macar de-ar stii ca face ceva pe acolo ce unii o numesc arta.

Afara latra in Greaca un caine. A invatat cateva cuvinte dar cainele latra prea rapid ca sa poata sa-si dea seama precis ce spune. "Premiu pentru cea mai buna gluma ... de cacat imi vine mie" isi spune singur in cap. Uitandu-se prin chestiile pe care le-a scris observa ca aproape toate poeziile, eseurile sau povestile sunt despre el. Mai recent scrie despre dansul la persoana a 3-a sa mascheze asta, sa nu creada lumea ca e egocentric. Lumea poate zice ca are impresia ca probleme lui sunt cele mai mari. S-ar gandi sa scrie in cazul asta despre politica, masonerie, suprapopulare, razboaie nucleare sau alte brambureli de genu. Nu prea ii vine. Asta inseamna ca el e pentru el cel mai problematic si interesant lucru? N-are gand sa gaseasca un raspuns.

Candva, in timp ce scria, sau cat s-a mai uitat el pe facebook, soarele a disparut. Lumina  de la laptop e singura lumina ce mai zburda prin camera. O musca mare incepe se aude cum se izbeste frenetic de perete ca o bormasina. Ar da-o pe avangarda. Mai mult ca o scuza infailibila. Sa poata sa scrie orice si sa se numeasca avangarda : un cacat pe care nimeni nu l-ar intelege pe deplin, dar s-ar  preface ca l-ar intelege pentru a-si oferi o profunzime artistica deosebita. Rahat. Desi si lui ii place avangarda. Ii place mult, doar ca nu prea ii iese. Ar trebui sa scrie ceva de 

[3|\||_|            [1-!F4 (s pa ti u, s p a t i u, galaxie, atorm, cuart, ciuperca) #erca
                              û                          (a)Tom  &Jerry(rydury cosmice)  
<-   9/1-10é   [r                                                                                                                       QQQQQQoQoQoQoQo[chiu]t0h0e0e0y0e0

                     {coajw dw rinichw                                                          êtÔËZ______________ s`````````\ Ecur(385)shhhhhhhht!!!A#@



              .                              .                                am 00000000000000IO 
                                                                               o    cada 1: 
                                                                           sub 385C7Beu
                                                                                  cur7u385 

titlu:scarabeul de dintre nor si microparticulele lui Bosch


Oh da. Robotii din secolul viitor vor muri dupa asta. Va fi un clasic. Isi vor copula circuitele pe poezia asta, in asa fel incat sa trasneasca cu wati peste tot displayul ei. Are o scapare macar. Acum stie ca oricand se poate izbi cu capu de tastatura pana va aparea arta pe ecran. Am ajuns la geneza artistica a omului de Neanderthal. Mereu are impresia ca niciodata va scrie la fel de bine cum a scris odata. Are impresia ca mereu scrie mai prost decat ceea ce a scris pana acum. Scrie cacat si e constient de asta. Dar acest rahat se va transforma cu timpul in vin de Bordeaux de merde pentru papilele lui gustative cerebrale. Serviti! Cu apa plata. N-a mai simtit de mult inspiratie. Uneori iesea precum gazul dintr-o sticla de apa minerala. Dar de ceva timp in coace ... nimic. Se gandeste ca asta e bine, caci prea multa inspiratie strica. Nu va stii niciodata daca e intr-adevar bun daca supravietuieste numai din inspiratie. Cateodata, o poezie trebuie fortata, vrei nu vrei. Nu? Adica isi da seama ca nu mai scrie de mult si se chinuie din cand in cand sa ii mai iasa cate o una, chiar daca nu ii vine a scrie. O poezie, apoi poate vine a doua, si incet, incet, urca. Dar acum nu-i vine. Nu-i vine si n-are ce face. Ar vrea dar e obosit. Soarele i-a ars cheful.

Nici sa termine compunerea asta nu mai are chef. Nu stie ce s-a intamplat cu el. Mereu are cate o pauza dinasta. Dar spera ca daca o sa scrie asa, prosteste, i se va regenera apetenta. Se uita afara pe geam, poate vede vreo pasarica, vreo frunza, vreo punga, vreo flegma care sa-l inspire cumva. Se gandeste ca ar trebui sa mai sufere. Se simte prea apatic iar compunerile apatice sunt plictisitoare. Poate ar trebui sa-si inece cainele in chiuveta sa aiba ce sa scrie dupa. Asta ar putea merge. Doar ca ar fi mai complicat de explicat parintilor. "Era depresiv de ceva timp... Nu ati vazut? Era previzibil. Uitati, a lasat chiar si o scrisoare de ramas bun!". Dubitabil, dubitabil...

Oare daca incearca sa fie bun, va fi bun? Sau cu cat se strofoca mai tare cu atat iese mai prost? Oare ar trebui doar sa se simta bine si atat? Sa lase valu sa-l inece sau sa o faca singur? (Cu tot cu caine)

Ce naiba's cu intrebarile astea de pusti de clasa a 5-a? Deja bate campii, e prea disperat. Ar trebui sa termine pana nu se duce dracului cu totul.

Afara sunt 37 de grade si apa de la dus e rece.