Stoicism

Mai sunt 2 ore pana la plecare. La ora 7:30 voi fi in autocar. Voi sosi in aeroportul Hery Coanda, Bucuresti la 4. Decolare din Bucuresti, compania Taron, ora 6:00. Sosire aeroport Ben-Gurion, Tel Aviv Israel. Formalitati vamale. Voi fi plecat 10 zile intr-un pelerinaj. Nu voi putea sa updatez blog-ul pe parcusul acestor zile. Desi imi voi lua o agenda unde voi scrie niste randuri pe care la intoarcere o sa le redactez, aici. Nu stiu de ce, dar am o emotie interna ce ma sufoca putin. E palpitat. E o chemare probabil.

Mai e o ora jumatate. Scriu greu si atent. Pregatesc bagajul. Imi iau o carte pe care probabil nu o voi citi deoarece voi fi mai tot timpul pe drum sau facand altceva mai interesant decat a citi o carte pe care o pot rasfoi acasa, pe canapea.

Sterg si rescriu. Nu pot sa gandesc foarte coerent. Amalgam de ganduri in cap si nu pot sa le sortez.

Vor fi 31 grade celsius, luni, cand voi sosi. Iar aici vor fi ceata si 18 grade in cel mai bun caz. Colegii ma vor barfi. Si profesorii. Si profesorul de matematica. El inspecial. Nu spun ca o sa zica neaparat de rau, dar presimt ca voi sughita destul de mult. Test la romana, test la mate, test la chimie, ascultare la geografie, verificarea caietului la latina, de toate aceste dogme am scapat. Colegii mei, sarmanii, se vor descurca. Unii vor invata altii vor copia de la cei care au invatat sau de la cei care au copiat de la cei care au invatat etc.

Bunica a venit sa-si ia ramas bun. Ma simt ca acum 8-9 ani cand plecam la Bucuresti si stateam cateva luni intr-un spital cu mama mea cu psihic briliant. Stateam intins pe un pat ce a adapostit multe trupuri chinuite inaintea mea. Stateam cu un ac infipt in vena asteptand sa se scurga incet incet perfuzia in mine. Chimoterapie.

Mai e o ora. Trebuie sa plec de pe acum sa ma intalnesc cu ceilalti. E 6:35. Emotia creste. Si nu e acea anxietate de a uita ceva, sau de faptul ca voi zbura prima data cu un avion. E altceva. De parca m-as indreptata spre o completa alta lume.

Stire de ultima ora: In Egipt au murit 18 persoane intr-un tren izbit de un tir. Eu merg in Egipt. Cu trenul. Nu imi este frica. Daca e sa mor, mor oricunde. Trecand strada mergand intr-o zi de marti la scoala in graba sa nu intarzii la ora de mate.

Mai sunt 45 de min. Stau in picioare scriind ultimile randuri. Plec. Ne revedem peste 10 zile. Noapte buna, Romania.