Candela

Il privea ochii. El se uita undeva, intr-un punct transcendent, inafara lumii. Era pierdut. Vazand ca nu o priveste se intoarse cu fata spre usa. "La revedere, Daniel". Deschise usa incet, inca sperand ca se va intampla ceva. Dar el inca nu isi revenii. Se uita cu o atentie desavarsita in acel vid. Usa se inchisese.

Sunetul acela, de inchidere a usii, avea sa ii rasune in cap mult timp. Si desi nu era prima oara cand il auzea, de data asta a fost asemenea unei note distorsionate. L-a infiorat. De data aceasta, usa se inchisese cu o solemnitate rara. Poate a doua sau a treia de pana atunci. Prima a fost desigur, cand a deschis-o iar a doua ar fi probabil dupa ce s-a inchis in urma unei seri calde de Iulie. Doar ca atunci se inchisese incet, printre saruturi de ramas bun. Acum nici privirile nu se mai sarutau, nu se mai atingeau. Nici macar...

"Pa-pa" a raspuns si el intr-un tarziu unei fiinte ce deja nu se mai afla in camera. Retardul acesta, de nu ar fi fost, nu ar fi produs vreo schimbare. Deznodamantul ar fi fost tot acelasi, asa ca nu se invinuia. Spontaneitatea nu le-ar fi adus salvarea, mai ales ca tot ea le-a adus naruirea. Nu se putea face nimic, atunci, pe moment, daca s-ar mai fi putut face ceva vreodata.

In cele din urma, clipi si tot atunci reveni printre muritori. Se uita inprejur, nauc. A fost surprins sa vada ca totul e exact asa cum a fost acum cinci, zece minute.

Trecu in sufragerie si se tranti pe fotoliu si lua telecomanda de pe podea. La televizor aceleasi stiri de dimineata despre Pasti. PRO Tv, Antena 1, 2 ,3, Realitatea, Acasa, Prima, B1, peste tot despre pregatiri de Pasti, preparate de Pasti, traditii de Pasti, oua de Pasti, pasca de Pasti. Daca nu era de atatea stiri si de atatea mesaje de sarbatori n-ar fi stiut ca sosise pastele.

Telefonul vibra pe undeva sub haine. Inca doua mesaje. Acelasi mesaj anodin, din gura in gura, trimis la nesfarsit spre imbogatirea firmelor de telefonie mobila. "Pasti fericit si toate cele bune!". Primul mesaj era de la un numar necunoscut iar al doilea, identic, de la un prieten vechi de acasa. Arunca telefonul pe fotoliu fara sa raspunda.

Dar fix dupa ce il arunca mersese si il lua inapoi. Se uita la ora. Era 11 si 23 de minute. Inca mai era timp daca dorea sa mearga la inviere. Ii era lehamite de incaperea in care se afla, de doua zile aproape. Ii trecu prin cap de asemenea sa mearga printr-un club, sau o crasma sa bea. Dar si-a zis ca ar fi prea banal. Si in plus, isi amintea cu maicasa ii zicea sa fie bun in perioada asta, sa nu bea, sa nu injure, sa fie mai bun. Nu ii trimisese nici dansei mesaj.

In fine, isi schimba pantalonii, lua o bluza ca oricare alta, deloc sofisticata, o pereche de pantof sport negrii si paltonul. Se pregati sa iasa din casa, ba chiar deschise si usa cand isi aminti ca uita ceva. Deschise raftul de sus din bucatarie si isi lua si candela cu el. Auzise de pe la stiri ca venise Lumina Sfanta, tocmai din Israel in Romania. Nu ca l-ar fi interesat in acel moment detaliul acesta, dar il facuse sa isi ia cu el candela primita de la mama lui.

Afara, lumea se indrepta agale in acelasi directie. Numai de Pasti puteai sa vezi atat de multa lume de toate varstele, la o ora ca aceea afara. Familii cu copii, cupluri de tineri si cupluri de batrani, adolescenti. Unii aveau in mana, pe langa candela sau lumanare si cosul cu mancaruri ce avea sa fie sfintit la urma. Strazile nu puteau fi mai libere ca acum. Din cand in cand, mai trecea o masina grabita, probabil sa ajunga acasa de la serviciu sau cine stie.

Biserica nu era la departare se bloc. Cam la vreo 2 strazi distanta. Lumea curgea toata in aceeasi directie, asa ca nu trebuia sa stie exact drumul, fiindca nu mai trecuse pe acolo de ceva timp. Era bucuros oarecum. Isi amintea de vremurile cand mergea cu maicasa la Inviere si cum nu putea sa vada prin multime. Sau de cum o ajuta sa prepare pasca sau ouale rosii. Copilarie.

Cand sosi la biserica, curtea si strada era plina de oameni. De Pasti toata lumea e crestin. Se gandea adesea ca sunt prea multe biserici. Atunci realiza ca de ar fi asa in fiece Duminica, tot n-ar fi de ajuns. Cauta un loc mai bun, ca sa vada si el odata, ce se intampla in fata. Pe fetele oamenilor se citea o fericire tainuita, pe care o vedea in piosenia mamei lui. Plozii cascau ochii uimiti de atata gramada. Nimeni parca nu avea somn. Copii un pic mai mari jubilau ca trecuse de ora lor de culcare si sunt afara in loc sa fie in pat.

Baga mana in buzunar. Cauta in cel din dreapta, apoi in cel din stanga. Nimic. Isi uita telefonul acasa iar ceas la mana nu purta. Se pierduse in timp. Nu ii paru rau. Macar acum sa isi ia si el timp liber in fata timpului. Se bucura ca scapase si de greutatea telefonului un buzunare. Avea doar o cheie si atat.

Incepu sa i se faca un pic frig, desi vremea era frumoasa. Vantul batea un pic, dar era stabil.

"Hristos a invitat" auzi o soapta in spatele lui. "Adevarat a inviat" se auzi raspunsul tot pe acelasi ton. Asta insemna ca se facu ora 00:00. In momentul urmator, vocea preotului se auzi din amplificarea se rasua in tot cartierul. "Veniti de luati Lumina!" batranii care inca mai aveau vlaga se impingeau cu fervoare fanatica sa ia primii lumina. Imbulzeala aceea il irita, si se bucura ca nu se bagase prea in fata. Lumina se imprastie usor, din lumanare in lumanare. In cele din urma ajunsese si la doamna din fata lui. Aceasta se intorsese sa imparta si celor din jur. Daniel scoase capacul metalic de pe candela iar doamna baga lumanarea sa ii aprinda candela. Se uita cu un interest de savant la flama dat fiind faptul ca venise tocmai de la Sfantul Mormant. Dar arata la fel. Zambi la curiozitatea lui infantila.

Se raspandi un miros de ceara topita si plastic ars peste tot. In alte situatii poate deranjanta, in acel moment avea un farmec nemaipomenit, de parca un alt miros mai potrivit nu s-ar fi gasit. Oamenii cu lumanari tineau mana in fata lor ca sa nu le stinga vantul, iar cei cu candelele, le tineau cu ambele maini pentru a se incalzi. Unele se mai stingeau, dar nu era problema caci oriunde te suceai, gaseai Lumina Sfanta.

Urma Sfanta Evanghelie de la Matei citire. "Sa luam aminte!". I se facu pielea de gaina. Nu stia daca era din cauza frigului sau a vocii sau fuziunea lor, dar avea un sentiment placut. Asculta cu sufletul la gura fiecare cuvant spus intr-o melodie perpetua, asa cum se citeste de obicei. Note domoale invaluite intr-un misticism oriental, vibrato lungi cu taieri ce lasa un ecou maritim. Desi o mai auzise de cateva ori in copilarie, parca era intaia oara.

"Hristos a inviat!" zise preotul dupa ce termina de citit. "Adevarat a inviat!" au raspuns enoriasii. Spusese pilda Se inconjura biserica, dar dansul nu intra il convoi. Astepta cu alte persoane in curte. Cand au ajuns, preotul batu in poarta biserici. Se deschise iar preotul insotit de enoriasi intrara. O parte din lume incepu sa se disperseze, fiecare luand un drum diferit spre casele lor in deosebire de momentul sosirii cand toti aveau aceasi directie si acelasi sens.

Dansul ramasese inca in curte, nestiind ce sa faca. Obosit nu era deloc, si acasa nu vroia sa mearga. Inaintea sa lumea termina de intrat in biserica. Ultimul domn ce intrase si avea sa inchida si usa il vazu si ii facu un semn fratern sa vina. Nu a stiut de ce, dar se lasa complet influentat de acea chemare, Divina intr-un fel.

Biserica era plina. Pridvorul era plin asa ca inainta in naos. Acolo isi gasi un loc si se puse acolo. Slujba era exact cum si-o amintea. Ba chiar isi aducea aminte si unele momente. Spre exemplu cand se saruta Evanghelia sau pogorarea Duhului Sfant. Ambientul oflactiv dat de tamaie si de ceara combinat cu cel senzitiv de moleseala, dadea o stare halucinanta.

Usor usor, cascatul deveni molipsitor, si aproape toata lumea ducea mana la gura. Daniel, mai mult din orgoliu decat din credinta, se stradui sa nu caste. Bioritmul incepu sa dea roade. Pleoapele curgeau peste ochi si totul deveni mai mult un razboi dintre vis si realitate. Atentia era greu sa ti-o mentii. Doar cei mai antrenati puteai sa si-o mentina.

Lumea incepu sa revina pentru momentul sfintirii cosurilor. Se uita la ceasul domnului de langa el. Se facuse ora 3. Nici nu ii venea sa creada. Preotul iesi impreuna cu diaconul ce tinea o galatea cu aghiazma ce se imbrastia peste tot. Invierea se termina.

Cand iesi din naos, vazu un sir lung de cosuri ce se intindea pana in strada. Fiecare cos avea o lumanare aparinsa ce iesea din el. Strazile erau pline de oameni ce purtau lumina. Pamantul se facuse una cu cerul iar fiecare candela era o stea. Cerul isi privea reflexia in pamant.

Daniel o lua spre drumul spre casa, singur. Vantul incepu sa bata mai tare decat la miezul noptii. Lumea ramasese in urma lui, mergand agale, cu grija sa nu sa li se stinga lumanarea.

Cand ajunse pe strada lui, in cale ii iesi o batranica. "Flacaule, nu-mi dai mie nitel lumina?". Dumneaei avea de asemenea o candela. Era greu sa aprinda candela cu o alta candela. Dar batrana isi lua lumanarea din candela si incerca sa atinga fitilul de flama candelei lui Daniel. La un moment dat crezu ca reusi si cand scoase lumanarea vantul risipi toata lumina.

"Na"zise baba si merse mai departe sa caute lumina.

Ce-i drept, s-a cam intristat dar o lua inainte spre casa. Ajunse in fata scarii blocului dar chiar in parculetul de langa el vazu un grup de tineri ce radeau grosolan si zgomotos si ciocneau pahare. Unul din ei isi aprinse o tigara cu Lumina dintr-o candela. Ceilalti se distrau pe seama lui. Dupa aceea plecara mai departe lasand in urma o dara de scuipat. De asemenea lasara si candela acolo. Daneil se apropie si lua candela cu grija sa nu se stinga...

Intra in final in casa cu fitilul inca arzand. Aseza ambele candele pe masa si trecu in sufragerie dupa ce se descalata si dezbraca de palton. Se aseza incet pe fotoliu, chiar langa telefon. Avea un mesaj primit.

"Mama, 00:01 AM
Hristos a inviat! "

Cameleonul

Spermatozoidul a fecundat ovulul si a dat nastere celulei ou. Matematica era perfecta! Douazeci si trei de grupe, patruzeci si sase de cromozomi imaculati, la locurile lor, gata sa creeze o noua viata. Aceast zigot s-a dezvoltat lent, dar sigur, pe parcursul a catorva luni. In acest timp el se gandea la felul in care va fi, atunci cand va intra in lume. Avea planuri marete, ca orice zigot, vroia sa schimbe fata pamantului, numele sa nu i se volatilizeze odata cu moartea sa. Era prezumtios. Dar dupa cum ati observat, desi nici macar nu se nascuse, el se gandea deja la moarte...

Dupa o vreme de sedere in caldura uterului se simti strivit de imprejur si impins catre o lumina orbitoare. Miracolul se indeplini. Iesi plangand. Creeatia era perfecta. Simtea cum lumina ii arde umoarea ochilor dar usor, usor, lumina incepu sa capete umbre, apoi umbrele luara forme si in final formele luara viata. Se privi in reflextia unei melancolii. In acel moment fu izbit de o tristete coplesitoare. Fata ii era verde pe care erau trasate linii rosii si galbene, ochii ii erau de asemenea mari si verzi iar capul lat si gat ingust. Picioarele ii erau scurte si inguste. Se freca la ochi, probabil nu isi revenise complet. Dar imaginea isi relua structura sa initiala.

Nu stia ce merse prost. Totul a fost perfect! Stiinta a fost de partea lui, nu avea ce sa mearga prost! Respectase toate legiile si regulile universale si totusi ... Totusi reflexia sa se holba la el inmarmurita. Lumea proaspata in care intrase i se spulbera sub picioare si simti cum cade parca intr-un vid cosmic.

Initial voi sa se intoarca inapoi in uter, sa sucombe in sorgintea sa pentru a putea scapa de ea dar cu speranta unei noi. Dar era in zadar caci o data ce iesi, cordonul ombilical i se reteza iar drumul inapoi se obtura. Nu mai exista cale de intoarcere spre nefiinta decat moartea. Dar era prea las pentru a putea sa-si curme singur viata.

Se uita din jur imprejur sa se asigure ca nimeni nu il vazuse. O liniste nesatioasa se prelingea in jurul lui. Se hotari sa-si inceapa viata si pleca.

Si cum se plimba prin jungla, fara scop, fara directie, auzi cum ceva se apropie de dansul. Avea un fosnet cutremurator si respiratia i se auzea adanca. Se panica si, instinctiv, se camufla intr-un tablou cu o pipa lucioasa de René Magritte, ce se afla intamplator in spatele lui. Bestia se apropie. Era Lumea. Era o fiinta extraordinara, cu mii de capete dar cu o singura inima. Avea imbracata o toga de calomnii cusuta manual si in mana tinea o gura. Si iata ca Lumea privi creatura. Se invarti in jurul ei de cateva ori, analizand-o meticulos. Camuflatul era atat de ridgid incat nu facuse o singura miscare, din frica sa nu se compromita. Lumea facu doi pasi inapoi, il privi in ansamblu, si trecu mai departe. Suprvaietuise.

Acum ca deveni constient de noua sa putere, ii deveni indispensabila. Asa ca de fiecare data cand simtea ca se apropie iarasi Lumea, se camufla in ce ii era la indemana. Astfel se facu ca o data se travesti intr-o teava grea, neagra si ruginita iar Lumea trecu din nou mai departe. O data s-a deghizat intr-o vita de vie cu struguri rosii si Lumea facu la fel. Altadata disimula un atom perfect ce plutea vis-a-vis de o cruce din lemn din care ieseau ghimpi. Toate astea le facu din frica sa nu fie descoperit, din frica de Lume, din frica de moarte. Aceasta fobie care se nascuse odata cu el, acum ii contura toata viata sa. Se putea observa cu ochiul liber din inflexibilitatea sa atunci cand lua un aspect anume. Si o parte din Lumea isi dadu seama ca nu avea naturalete, ca era prea sistematizat organismul sau. Era trist deoarece isi irosea propria persoana si propriul eu.

Si se intampla o data sa auda acel fosnet tulburator pentru el in jurul sau. Se sperie foarte tare cand vazu ca prin jurul sau nu era nimic cu ce sa se poate camufla. Asa ca o lua la fuga, si se impiedica, si cazu si se lovi. Blestema ziua in care se nascuse si picioarele scurte pe care le avea. Fosnetul devenea din ce in ce mai puternic. Nu mai avea unde fugi.

Dar deodata se simti salvat caci vazu o rama din ochi albastri si se tari cu spatele pana la ea, camuflandu-se.

Sosi Lumea. Expresia ei era diferita fata de celalalte dati cand privea cu o fizionomie lehametita. Se invarti in jurul lui analizandu-l foarte detaliat. Acesta statea ranit pe jos incercand sa inteleaga interesul acela nemaiintalnit pana atunci. Lumea facu un pas inapoi si il privi in ansamblu. El intrase in hiperventilatie. Gura Lumii din mana ii zambi.

Acesta ramasese stupefiat intins pe jos. Se contorsiona, iar prinsa de rama aceea din ochi albastri statea o proiectie identica cu a lui.

Era o oglinda...

Plimbarea dintr-o dimineata de primavara

Era o dimineata de primavara, in luna lui aprilie, chiar in prima zi a lunii din cate mi-a spus lumea, cand parintii mei s-au hotarat sa ma scoata la o plimbare matinala. Soarele atarna flegmatic de un nor si lumina livid. Pasari nu erau, nici fluturi, doar cateva ciori se agatau de cablurile de internet ce se intindeau de la un bloc la altul. Copacii incercau sa-si creasca frunzele cat mai rapid, inainte sa expire timpul dat. Cu toate acestea eram foarte entuziasmat sa ies dupa atata timp din casa.

Strazile mi se pareau frumoase, curate iar cainii, mi se parea, ca fceau peisajul urban mai vesel. Oamenii treaceau, isi zambeau, se salutau, ba chiar se opreau de fiecare data cand avea cineva nevoie de ajutor.

Mama si cu tata ma tineau foarte strans de mana cu o pasiune arzatoare de a nu-mi da drumul niciodata. Mana nu imi ardea desi. Mama avea parul brunet si purta ochelari exagerat de rotunzi si mari peste ochii ei caprui, dar erau la moda iar tata statea cu spatele drept si capul sus, doar din cand in cand mai statea pe loc repaus si fuma o tigare. Mama isi stinse tigara exact inainte sa iesim din casa. Amandoi pareau ca se iubesc atat de mult si ma simteam cumva stanjenit asa ... stand intre ei, la mijloc. Ma intrebam daca nu le este oare dor sa se plimbe doar ei doi, singuri de mana.

Primul loc pe langa care imi amintesc sa fi trecut atunci a fost marea. Nu mai vazusem vreodata o cantitate atat de mare de apa. Comparativ cu cada noastra de acasa din fonta dublu emailata, acel loc parea cogeamite. Nisipul imi parea precum firimiturile de paine cauzute de la masa. Pe plaja vedeam copii putin mai mari decat mine cum sapau cu lopatele in nisip si femei facand topless in bikini. Fusese prima oara cand privisem corpul unei fiinte ce seamana foarte mult cu al mamei.

Atunci, in acel moment, ma cuprinsese o emotie ciudata, ancestrala, ce imi dadea senzatia de just si gresit in acelasi timp. Nu mai simtisem asa ceva vreodata.

Sentimentul se volatiliza caci schimbasem strada. O luasem la dreapta. Pe acolo era un drum ingust si murdar, pavat cu intentii bune in pofida aparentelor. Tata o luase inainte sa dea noroiul la o parte, asa ca pe parcursul acelui drum am stat doar cu mama iar pe tata il vedeam rar. Ne tineam amandoi stransi de mana. Pe o parte a acelui drum era un spital enorm cu geamuri din termopan. Privind pe una din miile de ferestre, un grup de doctori se uitau la mine cu o seringa pregatita de o punctie lombara. In incinta mai era un pat cu un stativ de care atarna o perfuzie cu infuzie de viata. Deasupra patului era o icoana cu Maica Domnului si Pruncul. Vis-a-vis de spital era gradinita si scoala primara. In una din clase, a 7-a sau a 8-a parca, un elev era scos la lectie. Pe tabla erau insirate cifre, radicali, fractii, paralelograme, teoreme, adunari si impartiri. Picioarele-i tremurau un pic si inima-i accelera. Profesorul statea molcom la catedra, isi curata unghiile. Dupa un timp il trimisese la loc si iscali ceva pe o bucata de hartie. Patru.

Dupa un timp ajunsesem la capatul acelui drum, un pic murdari ce-i drept dar teferi. Tata ne astepta la capat fumand o tigara. Tot acolo il vazusem pe bunicu cum lustruia un os. Ne luaram de mana inapoi si o luaram in stanga, iesind pe bulevard.

Desi era bulevardul, strazile nu mai pareau atat de frumoase, gropi imense aparura iar copii de la mare cu lopetile lucrau la ele in timp ce acostau femei cu haine mulate. Despre caini aflasem ca se numesc de fapt vagabonzi iar oamenii nu mai zambeau, imi dadusem seama ca nici salutul nu se face cu un deget iar singurul mod prin care se puteau oprii era la semafor.

Pe bulevard era liceul, pubul si biblioteca. Se mai insorise afara putin. Avea sa fie vreme frumoasa. Cea mai frumoasa din toata plimbarea imi zisera parintii. Un adolescent statea la umbra unui cearceaf si fuma tutun oferit de anturaj si de prietena lui. Plamanii lui in timpul asta ar fi vrut sa tuseasca, dar mintea lui nu vroia sa-i lase. In biblioteca era un grup de domni cu ochii luciosi si mari si ciudat imbracati. Unul avea o mantie de flori, altul o flanela grena, unul era intr-un sicriu, altul in tinichea. In liceu un elev statea la usa unei clase, ascultand povestea lui Jenny.

Acolo, prin acel valmasag vazusem o fatuca bruneta ( as zice bruneta aidoma mamei dar dansa de-a lungul drumui se vopsise ) cu ochii caprui (precum ai mamei) . Nu era tocmai idealul eminescian, dar era idealul meu. Nici 90 60 90 nu avea dar nu conta. Nu se dadea cu ruj, purta pantaloni, nu se simtea comoda pe tocuri, in fine, era mai baietoaica. Era remarcabila, neintinata. Si surprinzator ii placea si ei de mine.

Parintilor, si ai mei si ai ei, le-a fost greu probabil sa ne vada cum usor, usor tragem palma din caldura mainilor lor pentru a putea sa ne luam noi. Pasiunea lor de a nu-mi da drumul niciodata, desi stiuta de la bun inceput subreda, se prabusea. Nu aveau oricum de ales...

O luasem de mana si, ce-i drept, la inceput era transpirata un pic. Dupa un timp mana incepu sa-mi arda.

.............................................................................................................................................................. si de acolo inainte am uitat ...

cred ca in continoare parintii mei se obisnuisera in final, si ma lasara cu acea fatuca, ba chiar se mutara pe cealalta parte de strada, sa ne dea putina intimitate. La un moment dat stiu ca am cules niste gipsofila si o am pus-o intr-o vaza cu apa minerala. Apoi vaza s-a spart si apa se rupse si din ea crescu un ghiocel alb, virgin, cu ochii mei si parul ei...

Dupa un timp bunica, apoi tata apoi mama se intalnira cu bunicu sa lustruiasca oase. Ghiocelul inflori mai proaspat decat noi, iar apoi ii dadusem si noi drumul asa cum facura si parintii nostrii si se incrucisa cu o un trandafir, rosu, cel mai rosu! si iesira, comform legilor mendeliene, niste flori roz...

In cele din urma, am obosit si ne-am hotarat sa mergem sa ne intalnim cu ai nostrii sa lustruim si noi oase cu ei, si poate, cine stie? cine ar putea stii vreodata cu siguranta...? , sa ne intoarcem acasa ... si sa ne mai plimbam o data ...

Dress to impress

Prima oara cand m-am imbracat pentru a impresiona a fost, din cate imi aduc aminte, prin clasa a 7-a. Prima si prima oara am incercat vesmantul lui Eminescu. Desi o luasem mai mult ca toata lumea ma indemna sa o imbrac. Imi placea ce-i drept. Era un fel de mantie din flori de tei prin care se incalceau rauri curgand agale, purtand petale de flori albastre si cuiburi de somnoroase pasarele. Lumea o aprecia si o admira, dar dupa un timp incepuse sa ma manance si sa ma irite, asa ca am dat-o jos.

Nu mult trecuse ca imi luasem alta haina. Haina aceasta era diferita... Era mai degraba o flanela grena, putin murdara si prafuita cu nisip Indian. Era cea a lui Eliade. Mirosea innabusitor de frumos, aproape alcoolic, ca un parfum de smochine prea proeminent. Imi dadea o stare de beatitudine profunda si ma lasam cuprins de ceea ce parea a fi chiar nirvana. Am renuntat cu greu la ea, dar bubite incepura sa imi apara pe piele asa ca am dezbracat-o si pe ea.

Pe Bacovia l-am imbracat apoi. Costumul acesta era din scandure ude si grele, legate una de alta cu pioneze de plumb. Lemnul era negru, greu, parea a fi din abanos si daca il loveai scotea un sunet asemanator cu toaca unui schit. Iar sincer sa fiu, nici nu-i observasem forma inainte sa o dau jos fiindca imi intrase aschii murate in piele - avea forma unui sicriu.

A urmat apoi una bizara. Aceasta era din aluminiu sculptat cu o dalta de sange si lustruit cu ochiul lui Homer. Chiar si asa, am imbracat-o cu fervoare si imi placea cum straluceam in ea. Eram oarecum ca omul de tinichea, doar ca mai rece. Uneori era un pic comica, asemanarea asta, dar nu-mi pasa. Eu stiam ce e aluminiul si ce e tinicheaua. Sau asa credeam. Desi aluminiul e rezistent la rugina, unii zic ca nu ruginesc niciodata, pete maronii incepura sa apara. Incepusem sa ma si tai in ea, si din frica uneori nici nu ma miscam. Asa ca daudusem si haina lui Nichita jos.

Stiam ca nu fac bine, stiam ca de fapt comiteam un oarecare pacat fata de ei, fata de mine. Un fel de sacrilegiu prin ipocrizie literara. Eram precum un fotomodel - apreciat pe dinafara, gol pe dinauntru, purtat de curentul modei. Dar tot timpul incercam sa scap de gandul asta, ca si cum as fi crezut ca scap o data cu el si de fapt in sine. Dar nu puteam sa-mi astup urechiile fata de glasul constiintei...

Ma pregateam sa ma strecor intr-o alta haina, noua, cu care urma probabil sa impresionez si sa primesc aprecieri. Materialul era fin, din catifea ruseasca desi un pic ingalbenita, dar, doar pentru o secunda ridicasem capul si tintii privirea fix in oglinda. Ma rosii in obraji si o emotie ciudata, ma cuprinsese, aproape pudica. Ma acoperisem repede cu haina de langa mine si ramasesem acolo, singur, ravasit in fata oglinzii. Inghiteam in sec noduri si nu reuseam sa scap de nici unul. Usor, cu frica chiar, indepartasem haina aceea de pe mine, si ma ridicai frisonand. Ma speriesem aproape de paloarea mea, iar toate acele bubite, zgarieturi iritari, aratau ca pete de visine pe un cearceaf de bumbac natural. Era ca un soi de panza pe care trebuia sa-mi pictez chipul.

Ma asezasem pe parchet, si desi era racoros, nu-l simteam. Parca nu aveam nimic sub mine. Pe fata-mi imberba, apareau fire subtiri, dar rezistente, de par negru. Cu alifie ma unsesem pe piele in speranta ca imi vor trece leziunile, dar n-a fost asa. Oricat as fi incercat, ranile nu mai treceau. Erau cicatrici camuflate. Si in sfarsit imi paru rau pentru toate acele feluri de a ma acoperi. Acum stateam ca Adam si Eva in Eden - Eva fiind corpu-mi - , nerusinati de propria goliciune...

In final, ma impacasem cu mine, cu bubitele, iritarile, aschiile si zgarieturile mele.

Atunci, stand in fata oglinzii, imi luasem un condei, si inmuindu-l in vopsea multicolora, incepusem sa ma pictez in cuvinte pe tot corpul.

Acum, stand in fata aceleasi oglinzi, stau cu acelasi condei in mana, inmuiat in aceeasi vopsea multicolora, continui sa-mi pictez in diferite cuvinte, tot corpul...