4.06.2011

Cameleonul

Spermatozoidul a fecundat ovulul si a dat nastere celulei ou. Matematica era perfecta! Douazeci si trei de grupe, patruzeci si sase de cromozomi imaculati, la locurile lor, gata sa creeze o noua viata. Aceast zigot s-a dezvoltat lent, dar sigur, pe parcursul a catorva luni. In acest timp el se gandea la felul in care va fi, atunci cand va intra in lume. Avea planuri marete, ca orice zigot, vroia sa schimbe fata pamantului, numele sa nu i se volatilizeze odata cu moartea sa. Era prezumtios. Dar dupa cum ati observat, desi nici macar nu se nascuse, el se gandea deja la moarte...


Dupa o vreme de sedere in caldura uterului se simti strivit de imprejur si impins catre o lumina orbitoare. Miracolul se indeplini. Iesi plangand. Creeatia era perfecta. Simtea cum lumina ii arde umoarea ochilor dar usor, usor, lumina incepu sa capete umbre, apoi umbrele luara forme si in final formele luara viata. Se privi in reflextia unei melancolii. In acel moment fu izbit de o tristete coplesitoare. Fata ii era verde pe care erau trasate linii rosii si galbene, ochii ii erau de asemenea mari si verzi iar capul lat si gat ingust. Picioarele ii erau scurte si inguste. Se freca la ochi, probabil nu isi revenise complet. Dar imaginea isi relua structura sa initiala.


Nu stia ce merse prost. Totul a fost perfect! Stiinta a fost de partea lui, nu avea ce sa mearga prost! Respectase toate legiile si regulile universale si totusi ... Totusi reflexia sa se holba la el inmarmurita. Lumea proaspata in care intrase i se spulbera sub picioare si simti cum cade parca intr-un vid cosmic.


Initial voi sa se intoarca inapoi in uter, sa sucombe in sorgintea sa pentru a putea scapa de ea dar cu speranta unei noi. Dar era in zadar caci o data ce iesi, cordonul ombilical i se reteza iar drumul inapoi se obtura. Nu mai exista cale de intoarcere spre nefiinta decat moartea. Dar era prea las pentru a putea sa-si curme singur viata.


Se uita din jur imprejur sa se asigure ca nimeni nu il vazuse. O liniste nesatioasa se prelingea in jurul lui. Se hotari sa-si inceapa viata si pleca.

Si cum se plimba prin jungla, fara scop, fara directie, auzi cum ceva se apropie de dansul. Avea un fosnet cutremurator si respiratia i se auzea adanca. Se panica si, instinctiv, se camufla intr-un tablou cu o pipa lucioasa de René Magritte, ce se afla intamplator in spatele lui. Bestia se apropie. Era Lumea. Era o fiinta extraordinara, cu mii de capete dar cu o singura inima. Avea imbracata o toga de calomnii cusuta manual si in mana tinea o gura. Si iata ca Lumea privi creatura. Se invarti in jurul ei de cateva ori, analizand-o meticulos. Camuflatul era atat de ridgid incat nu facuse o singura miscare, din frica sa nu se compromita. Lumea facu doi pasi inapoi, il privi in ansamblu, si trecu mai departe. Suprvaietuise.


Acum ca deveni constient de noua sa putere, ii deveni indispensabila. Asa ca de fiecare data cand simtea ca se apropie iarasi Lumea, se camufla in ce ii era la indemana. Astfel se facu ca o data se travesti intr-o teava grea, neagra si ruginita iar Lumea trecu din nou mai departe. O data s-a deghizat intr-o vita de vie cu struguri rosii si Lumea facu la fel. Altadata disimula un atom perfect ce plutea vis-a-vis de o cruce din lemn din care ieseau ghimpi. Toate astea le facu din frica sa nu fie descoperit, din frica de Lume, din frica de moarte. Aceasta fobie care se nascuse odata cu el, acum ii contura toata viata sa. Se putea observa cu ochiul liber din inflexibilitatea sa atunci cand lua un aspect anume. Si o parte din Lumea isi dadu seama ca nu avea naturalete, ca era prea sistematizat organismul sau. Era trist deoarece isi irosea propria persoana si propriul eu.


Si se intampla o data sa auda acel fosnet tulburator pentru el in jurul sau. Se sperie foarte tare cand vazu ca prin jurul sau nu era nimic cu ce sa se poate camufla. Asa ca o lua la fuga, si se impiedica, si cazu si se lovi. Blestema ziua in care se nascuse si picioarele scurte pe care le avea. Fosnetul devenea din ce in ce mai puternic. Nu mai avea unde fugi.


Dar deodata se simti salvat caci vazu o rama din ochi albastri si se tari cu spatele pana la ea, camuflandu-se.


Sosi Lumea. Expresia ei era diferita fata de celalalte dati cand privea cu o fizionomie lehametita. Se invarti in jurul lui analizandu-l foarte detaliat. Acesta statea ranit pe jos incercand sa inteleaga interesul acela nemaiintalnit pana atunci. Lumea facu un pas inapoi si il privi in ansamblu. El intrase in hiperventilatie. Gura Lumii din mana ii zambi.


Acesta ramasese stupefiat intins pe jos. Se contorsiona, iar prinsa de rama aceea din ochi albastri statea o proiectie identica cu a lui.


Era o oglinda...

2 comments: