4.24.2011

www punct

fericirea se poate găsi
oricând
dacă ai viteza mare şi
oriunde
dacă ai wireless


totul e să crezi


iepurii circulă prin cabluri
mai rapid decât sângele prin vene
iar cotaţia e mare şi creşte
odată cu fiecare coş de pe faţă


te-am căutat o viaţa-ntreagă
insă google mi te-a găsit în 0.12 secunde
de 49,700,000 ori şi arătai
mult mai slabă, mai frumoasă


dau search în fiecare zi
numelui meu
pe wikipedia sperând că
voi exista şi eu odată

No comments:

Post a Comment