baiatul cu poze (gen fetita cu chibrituri)

baiatul acesta cu poze a fost odata un baiat cu aparat foto. aparatul foto, nu prea sofisticat. nu facea poze HD sau cu 720p sau cu focalizare manuala. nu. un aparat simplu. banal. a folosit el aparatul asta sa faca multe, multe poze. nu stia exact de ce, caci pe moment nu-i foloseau. si el prost, nu? in loc sa se bucure de moment, el facea poze. de fapt poate din cauza ca era fericit facea poze. poate aparatul foto este o unealta a fericirii. probabil de asta oamenii fac atatea poze la nunti si deloc la inmormantari. probabil e dorinta disperata de a pastra momentul acela. dar in fine, ne abatem de la subiect. cum ziceam, a facut o groaza de poze atunci cand era fericit. niciodata nu s-a gandit de ce face pozele, cu ce scop, daca ii vor folosi vreodata, dar pur si simplu simtea o nevoie nebuna de a apasa de buton si sa auda "click"-ul. uneori ii ruga pe altii sa ii faca poza lui si fericirii lui. alteori intindea mana in fata ca sa intre amandoi in poza. uneori ii facea el , alteori ii facea ea.

niciodata dar niciodata nu s-a gandit ca i se va strica aparatul de fotografiat.

a developat pozele. avea sute, mii de poze, la care nu se uitase cu prea mare atentie pana acum. era mereu preocupat cu pregatirea unei noi sesiuni foto. asa ca tot ce ii mai ramasese era sa se uite la poze. la inceput a tot amanat, gandindu-se ca poate va repara aparatul. nu a reusit. asa ca intr-o zi a luat o poza. apoi alta. apoi alta. apoi alta. apoi alta. apoi alta. apoi alta. apoi alta. apoi inca o suta. apoi inca o suta. si s-a uitat la toate. apoi s-a uitat din nou.

"cand mi-a cazut parul? cand mi s-au spart ochelarii? cand s-a tuns? cand s-a vopsit bruneta? cand i-a disparut cosul ala?"

trecuse o luna de cand i se stricase aparatul foto si totusi, tot ce facea era sa se uite la poze. prietenii i-au spus: arunca-le, da-le foc, o iei razna". si-a bagat $!&@. picioarele. nu i-a ascultat.

intr-o zi s-a inchis in casa.

nu a mai dat nimanui un semn de viata. trecuse o zi, doua zile, o saptamana. prietenii il sunara, venira la usa, ii dadura mesaje. nimic. in cele din urma s-au ingrijorat si au venit la el la usa. au scos broasca si au deschis-o. perdelele erau trase deci era destul de intuneric. cateva raze intrau inauntru caci era inca zi. au trecut prin bucatarie si living si nu era nici o miscare. au intrat pe hol, si au vazut o lumina dinspre dormitor. usa era intredeschisa si au intrat.

in dormitor, patul lipsea. in centrul camerei era un scaun cu spatar inalt si cu manere pe care era asezat baiatul. in spatele lui o veioza ce lumina in spre peretele din fata lui. s-au indreptat spre el. l-au privit. ochii ii erau deschisi. prea deschisi. rosii.   zambea. "..esti bine?" l-au intrebat. n-a raspuns. se uita fix in fata lui. si-au indreptat si ei privirea spre perete.

pe el erau lipite toate acele poze. erau si pe tavan o parte, si pe podea. o multime de culori dar numai doua chipuri. toate se miscau. fiecare poza avea un film de 3-4 secunde. care se tot derula la infinit. de fapt, toate puse cap la cap, parca faceau un lung film. in una erau in tren, el se uita pe geam. in alta, erau pe drum, umbrele se imbratisau. una dansau seara la un foc de tabara. imaginile se miscau ca si cum era cate un proiector pe fiecare poza in parte. parca erau animate.

"ramai aici?" n-a raspuns. "il lasam aici?"  "ce putem face? s-a pierdut"

au iesit din camera, inchizand usa.

el zambea.