Candela

Il privea ochii. El se uita undeva, intr-un punct transcendent, inafara lumii. Era pierdut. Vazand ca nu o priveste se intoarse cu fata spre usa. "La revedere, Daniel". Deschise usa incet, inca sperand ca se va intampla ceva. Dar el inca nu isi revenii. Se uita cu o atentie desavarsita in acel vid. Usa se inchisese.

Sunetul acela, de inchidere a usii, avea sa ii rasune in cap mult timp. Si desi nu era prima oara cand il auzea, de data asta a fost asemenea unei note distorsionate. L-a infiorat. De data aceasta, usa se inchisese cu o solemnitate rara. Poate a doua sau a treia de pana atunci. Prima a fost desigur, cand a deschis-o iar a doua ar fi probabil dupa ce s-a inchis in urma unei seri calde de Iulie. Doar ca atunci se inchisese incet, printre saruturi de ramas bun. Acum nici privirile nu se mai sarutau, nu se mai atingeau. Nici macar...

"Pa-pa" a raspuns si el intr-un tarziu unei fiinte ce deja nu se mai afla in camera. Retardul acesta, de nu ar fi fost, nu ar fi produs vreo schimbare. Deznodamantul ar fi fost tot acelasi, asa ca nu se invinuia. Spontaneitatea nu le-ar fi adus salvarea, mai ales ca tot ea le-a adus naruirea. Nu se putea face nimic, atunci, pe moment, daca s-ar mai fi putut face ceva vreodata.

In cele din urma, clipi si tot atunci reveni printre muritori. Se uita inprejur, nauc. A fost surprins sa vada ca totul e exact asa cum a fost acum cinci, zece minute.

Trecu in sufragerie si se tranti pe fotoliu si lua telecomanda de pe podea. La televizor aceleasi stiri de dimineata despre Pasti. PRO Tv, Antena 1, 2 ,3, Realitatea, Acasa, Prima, B1, peste tot despre pregatiri de Pasti, preparate de Pasti, traditii de Pasti, oua de Pasti, pasca de Pasti. Daca nu era de atatea stiri si de atatea mesaje de sarbatori n-ar fi stiut ca sosise pastele.

Telefonul vibra pe undeva sub haine. Inca doua mesaje. Acelasi mesaj anodin, din gura in gura, trimis la nesfarsit spre imbogatirea firmelor de telefonie mobila. "Pasti fericit si toate cele bune!". Primul mesaj era de la un numar necunoscut iar al doilea, identic, de la un prieten vechi de acasa. Arunca telefonul pe fotoliu fara sa raspunda.

Dar fix dupa ce il arunca mersese si il lua inapoi. Se uita la ora. Era 11 si 23 de minute. Inca mai era timp daca dorea sa mearga la inviere. Ii era lehamite de incaperea in care se afla, de doua zile aproape. Ii trecu prin cap de asemenea sa mearga printr-un club, sau o crasma sa bea. Dar si-a zis ca ar fi prea banal. Si in plus, isi amintea cu maicasa ii zicea sa fie bun in perioada asta, sa nu bea, sa nu injure, sa fie mai bun. Nu ii trimisese nici dansei mesaj.

In fine, isi schimba pantalonii, lua o bluza ca oricare alta, deloc sofisticata, o pereche de pantof sport negrii si paltonul. Se pregati sa iasa din casa, ba chiar deschise si usa cand isi aminti ca uita ceva. Deschise raftul de sus din bucatarie si isi lua si candela cu el. Auzise de pe la stiri ca venise Lumina Sfanta, tocmai din Israel in Romania. Nu ca l-ar fi interesat in acel moment detaliul acesta, dar il facuse sa isi ia cu el candela primita de la mama lui.

Afara, lumea se indrepta agale in acelasi directie. Numai de Pasti puteai sa vezi atat de multa lume de toate varstele, la o ora ca aceea afara. Familii cu copii, cupluri de tineri si cupluri de batrani, adolescenti. Unii aveau in mana, pe langa candela sau lumanare si cosul cu mancaruri ce avea sa fie sfintit la urma. Strazile nu puteau fi mai libere ca acum. Din cand in cand, mai trecea o masina grabita, probabil sa ajunga acasa de la serviciu sau cine stie.

Biserica nu era la departare se bloc. Cam la vreo 2 strazi distanta. Lumea curgea toata in aceeasi directie, asa ca nu trebuia sa stie exact drumul, fiindca nu mai trecuse pe acolo de ceva timp. Era bucuros oarecum. Isi amintea de vremurile cand mergea cu maicasa la Inviere si cum nu putea sa vada prin multime. Sau de cum o ajuta sa prepare pasca sau ouale rosii. Copilarie.

Cand sosi la biserica, curtea si strada era plina de oameni. De Pasti toata lumea e crestin. Se gandea adesea ca sunt prea multe biserici. Atunci realiza ca de ar fi asa in fiece Duminica, tot n-ar fi de ajuns. Cauta un loc mai bun, ca sa vada si el odata, ce se intampla in fata. Pe fetele oamenilor se citea o fericire tainuita, pe care o vedea in piosenia mamei lui. Plozii cascau ochii uimiti de atata gramada. Nimeni parca nu avea somn. Copii un pic mai mari jubilau ca trecuse de ora lor de culcare si sunt afara in loc sa fie in pat.

Baga mana in buzunar. Cauta in cel din dreapta, apoi in cel din stanga. Nimic. Isi uita telefonul acasa iar ceas la mana nu purta. Se pierduse in timp. Nu ii paru rau. Macar acum sa isi ia si el timp liber in fata timpului. Se bucura ca scapase si de greutatea telefonului un buzunare. Avea doar o cheie si atat.

Incepu sa i se faca un pic frig, desi vremea era frumoasa. Vantul batea un pic, dar era stabil.

"Hristos a invitat" auzi o soapta in spatele lui. "Adevarat a inviat" se auzi raspunsul tot pe acelasi ton. Asta insemna ca se facu ora 00:00. In momentul urmator, vocea preotului se auzi din amplificarea se rasua in tot cartierul. "Veniti de luati Lumina!" batranii care inca mai aveau vlaga se impingeau cu fervoare fanatica sa ia primii lumina. Imbulzeala aceea il irita, si se bucura ca nu se bagase prea in fata. Lumina se imprastie usor, din lumanare in lumanare. In cele din urma ajunsese si la doamna din fata lui. Aceasta se intorsese sa imparta si celor din jur. Daniel scoase capacul metalic de pe candela iar doamna baga lumanarea sa ii aprinda candela. Se uita cu un interest de savant la flama dat fiind faptul ca venise tocmai de la Sfantul Mormant. Dar arata la fel. Zambi la curiozitatea lui infantila.

Se raspandi un miros de ceara topita si plastic ars peste tot. In alte situatii poate deranjanta, in acel moment avea un farmec nemaipomenit, de parca un alt miros mai potrivit nu s-ar fi gasit. Oamenii cu lumanari tineau mana in fata lor ca sa nu le stinga vantul, iar cei cu candelele, le tineau cu ambele maini pentru a se incalzi. Unele se mai stingeau, dar nu era problema caci oriunde te suceai, gaseai Lumina Sfanta.

Urma Sfanta Evanghelie de la Matei citire. "Sa luam aminte!". I se facu pielea de gaina. Nu stia daca era din cauza frigului sau a vocii sau fuziunea lor, dar avea un sentiment placut. Asculta cu sufletul la gura fiecare cuvant spus intr-o melodie perpetua, asa cum se citeste de obicei. Note domoale invaluite intr-un misticism oriental, vibrato lungi cu taieri ce lasa un ecou maritim. Desi o mai auzise de cateva ori in copilarie, parca era intaia oara.

"Hristos a inviat!" zise preotul dupa ce termina de citit. "Adevarat a inviat!" au raspuns enoriasii. Spusese pilda Se inconjura biserica, dar dansul nu intra il convoi. Astepta cu alte persoane in curte. Cand au ajuns, preotul batu in poarta biserici. Se deschise iar preotul insotit de enoriasi intrara. O parte din lume incepu sa se disperseze, fiecare luand un drum diferit spre casele lor in deosebire de momentul sosirii cand toti aveau aceasi directie si acelasi sens.

Dansul ramasese inca in curte, nestiind ce sa faca. Obosit nu era deloc, si acasa nu vroia sa mearga. Inaintea sa lumea termina de intrat in biserica. Ultimul domn ce intrase si avea sa inchida si usa il vazu si ii facu un semn fratern sa vina. Nu a stiut de ce, dar se lasa complet influentat de acea chemare, Divina intr-un fel.

Biserica era plina. Pridvorul era plin asa ca inainta in naos. Acolo isi gasi un loc si se puse acolo. Slujba era exact cum si-o amintea. Ba chiar isi aducea aminte si unele momente. Spre exemplu cand se saruta Evanghelia sau pogorarea Duhului Sfant. Ambientul oflactiv dat de tamaie si de ceara combinat cu cel senzitiv de moleseala, dadea o stare halucinanta.

Usor usor, cascatul deveni molipsitor, si aproape toata lumea ducea mana la gura. Daniel, mai mult din orgoliu decat din credinta, se stradui sa nu caste. Bioritmul incepu sa dea roade. Pleoapele curgeau peste ochi si totul deveni mai mult un razboi dintre vis si realitate. Atentia era greu sa ti-o mentii. Doar cei mai antrenati puteai sa si-o mentina.

Lumea incepu sa revina pentru momentul sfintirii cosurilor. Se uita la ceasul domnului de langa el. Se facuse ora 3. Nici nu ii venea sa creada. Preotul iesi impreuna cu diaconul ce tinea o galatea cu aghiazma ce se imbrastia peste tot. Invierea se termina.

Cand iesi din naos, vazu un sir lung de cosuri ce se intindea pana in strada. Fiecare cos avea o lumanare aparinsa ce iesea din el. Strazile erau pline de oameni ce purtau lumina. Pamantul se facuse una cu cerul iar fiecare candela era o stea. Cerul isi privea reflexia in pamant.

Daniel o lua spre drumul spre casa, singur. Vantul incepu sa bata mai tare decat la miezul noptii. Lumea ramasese in urma lui, mergand agale, cu grija sa nu sa li se stinga lumanarea.

Cand ajunse pe strada lui, in cale ii iesi o batranica. "Flacaule, nu-mi dai mie nitel lumina?". Dumneaei avea de asemenea o candela. Era greu sa aprinda candela cu o alta candela. Dar batrana isi lua lumanarea din candela si incerca sa atinga fitilul de flama candelei lui Daniel. La un moment dat crezu ca reusi si cand scoase lumanarea vantul risipi toata lumina.

"Na"zise baba si merse mai departe sa caute lumina.

Ce-i drept, s-a cam intristat dar o lua inainte spre casa. Ajunse in fata scarii blocului dar chiar in parculetul de langa el vazu un grup de tineri ce radeau grosolan si zgomotos si ciocneau pahare. Unul din ei isi aprinse o tigara cu Lumina dintr-o candela. Ceilalti se distrau pe seama lui. Dupa aceea plecara mai departe lasand in urma o dara de scuipat. De asemenea lasara si candela acolo. Daneil se apropie si lua candela cu grija sa nu se stinga...

Intra in final in casa cu fitilul inca arzand. Aseza ambele candele pe masa si trecu in sufragerie dupa ce se descalata si dezbraca de palton. Se aseza incet pe fotoliu, chiar langa telefon. Avea un mesaj primit.

"Mama, 00:01 AM
Hristos a inviat! "

Am vazut astazi o felictiare interesanta. Deasupra unei poze cu doi batrani statea scris: "Dumnezeu nu poate fii pretutindeni, de aceea a inventat bunicii.". Am zambit. Apoi m-am incruntat.

Dinspre vest ...

Nu mai putem zbura. Norul negru a venit si peste noi. A reusit sa ne schimbe singurul lucru pur pe care il mai aveam. Singurul nostru refugiu. Ne-a invadat cerul. E prea negru acolo, sus, acum. Trebuie sa stam aici, jos, la sol, cu toti ceilalti. Cu toate celelalte bucati de metale ce incearca sa ne imite miscarile prin aer. Trebuie sa ne amestecam cu ele si cu cei din ele.



Visatorilor... nu mai putem pluti. Daca plutim, ne sufocam. Si chiar daca nu ne-am sufoca, ce rost ar avea sa plutim cand e negru totul? Care ar fi diferenta dintre ce e acolo si ce e aici? Nu e nici o diferenta intre negru si gri. Poate e chiar mai rau griul. La negru stii macar ca nu are rost sa-ti faci sperante, fiindca e doar negru si atat. Insa la gri, acel putin pigment de alb, uneori aproape inexistent dar necesar pentru a-i da tenta de gri, te face sa speri. Dar speram in van, fiindca tot gri ramane. Si nici lacrimile nu schimba griul. Griul le sufoca si le stoarce pana le imprumuta si lor culoarea. Unii mai ambitiosi si optimisti se straduiesc sa gaseasca pigmentul. Unii il gasesc chiar! Si uita de negru pentru cateva momente. Pana isi amintesc ca in spatele lor e, de fapt, tot gri. Apoi ii ineaca si pe acestia in deceptie. De asta am ales sa stam acolo, sus, in albastru. Fiindca acolo nu putem gresi. Nu putem sa incurcam negrul cu albastrul sau cu albul. Chiar daca uneori confundam albastrul cu albul. Important e ca nu e negru! Filosofia culorilor...



Si acolo ne depistam usor si apoi formam un lant. Dar uneori, din cauza bucatilor de metal ce trec vertiginoase si false prin cer, ni se rupe lantul. Si unul dintre noi cade. Iar acesta o trage in jos cu el pe aceea pe care o tinea strans de mana. Si cad impreuna emotionati si fericiti de ultimele lor clipe in cer, creeand un nou visator. Iar ei cad si se prefac in adulti. Apoi il privesc de jos in sus si uita ca au fost si ei asemeni lui candva, dojenindu-l sa coboare de acolo sus fiindca e periculos.



Dar iata-ne aici jos. Nu stim daca ne vom mai putea intoarce inapoi acolo, in inalturi.


Singur, nestiind cat mai am de stat prin gri sau daca voi mai pleca, am hotarat sa aflu ce se petrece. Aici jos, din cate am auzit, e Criza. Criza asta, cica nu e buna. Nu e buna deloc. Are treaba ,cu ce altceva decat cu banii. Si am auzit ca ea vine dinspre vest. La fel ca norul. Ceea ce ma facut sa m-a facut sa reflect asupra situatiei fiindca, aici unde am picat, in Romania, se anunta ca e grav de tot. Desi in acelasi timp elevii isi permit sa arunce cu paine in pereti. Lucru interesant, fiindca am auzit ca oamenii nu au ce manca. Deci atata timp cat folosim mancare drept proiectil, mi-am zis ca e o minciuna lipsa de bani.



Asa ca am incercat sa-mi dau singur seama ce fel de Criza e defapt.Si am inteles. E Criza de cultura, de dreptate, de suflete si de Dumnezeu. De cultura mi-am dat seama ca ducem lipsa mare din clipa in care am deschis televizorul. Am cautat si prin oras dar manelele, haitele de smecheri si toate cuvintele triviale scrise pe fiece bloc au facut doar sa-mi confirme teoria formata de televizor. Dreptatea e doar un cuvant folosit numai pentru definitia sa scrisa si este privita ca o iluzie foarte ademenitoare de care suntem dependenti, desi nu am avut parte inca de ea. Oamenii nu mai duc nevoie de suflete. Le tin ca pe o povara prin buzunare si le pierd prin cluburi si cazinouri atunci cand scot banii din buzunar sa-i arunce pe bautura sau femei. Dumnezeu este un subiect de stiri in care realizatorul trebuie sa joace rolul de ateu sau subiectul unei discutii comice intre tineri profani. E considerat doar o ambiguitate ipocrita si fantasmagorica de domeniul utopiilor ce se contesta prin stiinta sau rationament.



Si Criza si Norul, amandoua vin din Vest. Estul vine cu soarele si mirosul de Israel. Vestul vine cu apusul. Estul vine cu rasaritul.