La multi ani tuturor si multa fericire stropita cu tristete si lacrimi pentru a va mai dezmortii din cand in cand de atata fericire... Va las cu o piesa din folkul scotian specifica perioadei in care ne aflam. Enjoy in joy!

Poemul Messengerului - Traducere

Ma iubesti?
Nu ma minti, te rog,
Nici nu te grabi. Gandeste-te bine.
Astept raspunsul cu sufletul la gura, obsedat.
(Stii ca) ma poti face sa zambesc, sau sa fiu trist,
ma poti face sa rad sau sa plang,
ma poti face sa fiu in extaz sau in agonie
esti Ying si Yangul meu...
M-ai rastignit zambind, ca un martir, pe un trandafir, si m-ai lasat, asa, flutrand precum un steag
Dar cu tacerea ta somnambula m-ai omorat
(Oricum... ) astept ca o stea sa cada
...poate atunci ma vei iubi vesnic...

iLife

Hello. My name is Appel and iLive my iLife. Everyday iGet up from my iBed after iRecharge my energy and go into the bathroom. There iWash my face with iWater from my iSink and then iShave with my iRazor. Then, in the kitchen, my beautiful iWife awaits for me there with the iBreakfast served. I love my iWife. We sit down at the iTable and talk about what we are going to do that iDay. I usually take our iChild to school everyday and after that I head to iWork. Our iChild is a 9 year-old iBoy with splendid iMarks. He changed everything in our lives. We love our iChild. Now, we want to conceive again another iChild but we can't make up our iMinds if we want an iBoy or an iGirl, blue or hazel eyed, blond or brunette. We tried a few designs but in the end we still didn't know which one to choose. Until we figure out which one to pick, we still have our wonderful iChild and our lovely iPet. Our iPet is a 4.5 version. It is self-trained to pee and poo outside and has self-cleaning incorporated. We love our iPet. After iGet iHome from iWork, iPark my iCar into my iGarage. My beautiful iFamily is all home getting ready for dinner. After we say iGrace, we engage eating. After that we are full and noticing that out battery is running low, we head off to iRecharge. We tuck our iChild into his iBed and then me and my iWife head into the iBedroom. One day a week is iPleasureDay where I plug my USB in her slot to iCharge each other. After those 5 minutes, we log out and turn off.

iLove my iLife!

Despre teatru si iubire

Cred ca prima oara cand imi venise gandul ca as putea deveni un actor, a fost prin clasa a 5-a sau a 6-a. Printr-a 7-a si a 8-a deja luam in considerare o viitoare cariera in teatru sau film. Si nu era un gand vag, ci unul aprins, fiindca stiam ca as putea avea sanse. Imi placea sa distrez oamenii, sa-i interpretez pe altii, in fine, ma pregateam de teatru in viata de zi cu zi. Prin clasa a 7-a sau a 8-a auzisem ca la liceul Petru Rares se fac trupe de teatru, ba chiar festivaluri. Asta aflasem de la Vlad si Iuli, din trupa. Ei faceau parte din trupa de teatru. Ulterior, amandoi au iesit. Oricum, eram entuziasmat sa intru la liceu si sa ma pot inscrie...

Ei bine, acum ca am intrat la liceu, ma tin pe cat posibil mai departe de teatru. Nu il vreau. Ceva s-a intamplat si m-a facut sa dispretuiesc teatrul, sa nu il vreau deloc in viata mea, sa ma repugne. Ceva foarte grav...

M-am indragostit. M-am indragostit foarte serios. Si o data cu asta, toata structura mea morala s-a schimbat. Ba as spune chiar ca scrupulozitatea mea a atins cotele unui bigot. Mi-am dezvoltat o piosenie demna de sacerdotiu. Am facut apostazii impotriva formalitatilor unui cuplu ce sapa prapastia sexuala intre cei doi, impotriva viriliatii unui barbat indragostit sau contra orgoliului unei femei amorezate. De l-as fi iubit pe Dumnezeu asa cum o iubesc pe dansa, as fi fost canonizat ca sfant. Or toti oamenii indragostiti cu adevarat ar fi.

Astfel, am realizat ca Romeo nu ar fi putut juca teatru in timp ce Julieta se sinucidea. Instictiv, asa cum celulele albe ataca materia straina pentru a apara organismul, am inceput, usor, usor sa-mi dezvolt aceasta repulsie pentru actorie.

Iubirea este desavarsita prin natura ei minutioasa si prin instictele ei. Prin urmare, ea capteaza tot spatiul, tot timpul, toata actiunea. Orice privire, orice zambet, orice clipire, grimasa, atingere conteaza! Teatrul iti controleaza singurul tau mijloc de transmitere a sentimentelor - corpul - ce da nastere actiuniilor. Cu atele ei fine, albe te misca dupa voie, precum o marioneta, asa cum doreste regizorul iar daca incerci sa te rupi din ele, atunci nu mai esti marioneta, nu mai esti bun. Exista intradevar cei desavarsiti. Cei ce ajung sa se contopeasca cu natura personajului si sa fie unul si acelasi. Teatrul devine un fel de proces de metempsihoza, doar in acest caz corpul e acelasi dar sufletul se schimba, precum spunea Hipocrate. Dar aceia sunt indragostiti de teatru. Cum ai putea sa fii Romeo pe scena sarutandu-ti Julieta, in timp ce Julieta ta e de fapt in tribune, privindu-te subiectiv. Sarutul poate avea caracter teatral dar asta nu e o scuza in fata iubirii. Iubirea e prea copilaroasa si capricioasa pentru a intelege asa ceva. Astfel acel sarut devine un sacrilegiu la adresa iubirii. Un adulter pueril. Cum te priveste persoana iubita atunci cand tu privesti persoana care iti este dat sa iubesti...? Tu, care trebuie sa o privesti pe ea, Julieta de pe scena, cat mai frumos si mai sclipitor, poate chiar mai sclipitor decat o privesti pe Julieta ta. Iar sarutul! Sarutul trebuie sa poarte aceeasi sau poate chiar mai multa pasiune decat cea pe care o ai tu de oferit. Imbatisarea sa fie precum o imbratisezi pe Ea, atunci dupa ce ai revazut-o dupa un timp in care fiecare clipa era precum lava incinsa ce se scurga in sufletul tau.

...Oare gelozia nu este de fapt un sentiment nobil si moral?...

Sibyl Vane stie despre ce vorbesc. Ea insasi, ca atrita a simtit aceste lucruri. Din dragostea sa pentru Dorian Gray, a simtit ca nu e bine, nu e moral ceea ce facea. De aceea a fost natural sa doreasca sa renunte la teatru. E ratiunea pura a iubirii. Ii rasuna constiinta data de Dumnezeul unui nou cult - iubirea. Si-a dat jos haina actoriei si a imbracat mantia iubirii pentru ca cele doua, din motive atat estetice cat si morale, nu se asortau. Vedea asta. A inteles ca ea insasi devenise un personaj demn de jucat pe scena, dar de cineva ce nu iubeste. Dansa nu mai putea. Era profanare doar mimica pasiunii jucata pe scena. Ea simtea toatea acestea. El insa, nu...

Tudor Chirila a spus intr-o postare pe blog ca teatrul excesiv poate induce o stare de autism. Jucand si mimand tot timpul gesturi ce nu au ca sorginta sentimente autentice, ajungi sa iti pierzi sufletul in personajele pe care le joci. Sa ti-l vinzi teatrului. Fiecare bucatica se rupe si se imparte, astfel incat tu ramai cu nimic. Astfel, lumea ajunge sa-ti fie scena iar tu ajungi sa-ti fii propriul personaj pe care il joci. Ajungi sa te grimezi pe sine si sa-ti porti masca unui eu iluzoriu si decolorat de afectiune si simtamant. Ajungi sa fii actor desavarsit!

Sarutul nu mai e al tau, e cel pe care ti-l inchipui ca l-ai face. La fel si privirea, la fel si imbratisarea, tonul vocii... Totul devine un ecoul fin al sufletului tau animat. Practic ajungi la bovarism, si ajungi sa iti minti indentitatea. Ajungi sa inseli persoana iubita dar la un nivel metafizic. Sa iubeasca o reflexie a ta, data tot de tine. Sa iubeasca o piatra miscatoare, vopsita cu afectiune.

Nu vreau teatru. Teatrul e pentru oamenii ce nu iubesc alte persoane. Un actor poate iubi un alt actor dar printr-un compromis, ce de fapt mutileaza iubirea. Sau poate gresesc... dar nu risc sa incerc pe pielea mea. Iubesc si nu vreau sa ma expun cu absolut nimic. Nu risc fiindca nu am ce sa castig mai pretios decat ce as putea sa pierd.

Daca viata imi ofera dragoste, nu joc teatru.

Poemul messengerului

:X:-/
[-x :^o [-O<
[-x :!! :-?
:-w 8-> @-)
:) : :)): =))= (%)
>:D< ^:)^ @};- **==
:-$ i-) 8-X
:-w (*) :-q
...:X:X:X:X:X:X:X:X:X...

Frumusetea de a plange sau cautarea timpului pierdut.

Ma bucur ca pot plange. Sunt recunoscator ca am lacrimi. Ma bucur ca acum am ochii inlacrimati, si ca uneori am puterea sa plang. E lamentabil de cei ce nu pot plange sau celor ce nu le vine sa planga. Un paradox...

Multumesc pieselor care sunt inzestrate cu amintiri puternice ce imi mangaie inima. N-am mai ascultat de mult o piesa anume. Sunt fericit ca tocmai dansa a reusit sa ii conserve spiritul si sa mi-l aduca inapoi, asa cum il stiu, atunci cand o ascult. Acum, de exemplu. Daca ati putea asculta piesa aceasta in timp ce cititi, poate o sa va reaminteasca si voua de cineva drag, de undeva... candva

 Imi e dor de bunicul meu. Il simt atat de viu in mine acum. "Capul sus" imi spune. Asa cum imi spunea si acum 2 ani, si acum 10 ani cand mergeam pe strada impreuna si imi aplecam capul in pamant. "Capul sus, drept!". Asa imi spunea cand eram doar o odrasla care nu facea diferenta intre dreapta si stanga, si asa mi-a spus si atunci cand eram un fecior ce nu stia Suma lui Gaus. Ultima data, ma intalnisem cu el pe afara in timp ce ma intoarceam de la scoala, cam cu 4-5 luni inainte sa plece. Se intorsese de la plimbarea lui de dupa-amiaza cu vesnicul sau ziar, Crai Nou, la subsioara. Mersesem o bucata in tacere asa cum aveam obiceiul iar atunci imi spusese "Edi...Capul sus". Ma uitasem la el si avea un zambet pe care pana si azi il tin minte. Ajunsesem la rascruce si acolo ne-am despartit. Avea sa se intample si o a doua oara, peste ceva timp, intr-o maniera diferita...

In vacanta de vara avea obiceiul sa treaca pe la mine, pe acasa. Tot timpul ii placea sa bata in geam. Ba uneori il vedeam direct cum taia gardul din fata balconului. Apoi il invitam inauntru si il serveam cu putina tarie. Tot timpul singea cu apa sau cu suc. Chiar si cand ma mai ducea prin crasme, doar ca atunci ma lasa pe mine sa beau din suc, dar ma ruga sa ii las si lui putin ca sa poa' sa stinga. Primul meu pahar de bere, el mi l-a dat. Un pahar cu ampretele buzelor a altor sute de oameni care au sorbit din el. Nu mi-a placut. Era prea amar si prea putin dulce. Am spus ca-mi place din orgoliul primordial a barbatiei mele pipernicite.

Penultimu Craciun, in care era inca voinic, m-a trimitese mama si bunica care preparau mancare acasa pana la el sa iau bors. Imi pusese borsul in plasa albastra din fas pe care o tinea tot timpul la el, si cu care ma trimitea la magazin cu sticle goale sa ii cumpar bere. Suceveana. Urmatorul craciun, aveam sa ii cant ultima colinda si sa ii aud pentru ultima oara vocea si pentru prima oara tremurand, aproape plangand. Frica de moarte exista, si nu suna frumos... Imi cer scuze, ca n-am avut puterea sa raman acolo, sa te tin de mana. Vroiam sa te tin minte puternic si voios, asa cum erai odinioara, nu sugrumat de moarte.

Imi pare rau ca n-am apucat sa-l cunosc mai bine. Acum, la o varsta in care am inceput sa-mi dezvolt un creier cu un manunchi de neuroni in el, m-am trezit fara dansul. I-as fi ascultat mai atent povestirile sale din Irak, explicatiile lui despre birotica, instructiunile despre condus si semnele de circulatie. As fi jucat mai bine sah cu dansul, l-as fi putut bate de unul singur, fara sa ma lase dansul sa-l bat. As fi stiut ca la Lotto trebuie puse numai 6 numere din 49 si nu 48.

Ii multumesc lui Scuty, varului meu, lui Stef, pana si lui Tyli, ca mi-au fost aproape in acea zi. Multumesc fierariei care mi-a oferit aceasta piesa in acea zi.

Imi e dor de tine, bunicule. Imi e dor sa mergem sa platim asociatia impreuna. Imi e dor sa iti mananc regina si sa vrei sa terminam tot jocul. Imi e dor sa-mi faci o tocanita si s-o mananc chiar daca nu-mi place. Imi e dor sa ma atentionezi sa nu ating cactusul ca inteapa. Imi e dor sa-mi cumperi sifon. Imi e dor sa-mi pastrezi bomboanele Sugus care le-ai primit rest de la magazin. Imi e dor sa vii la mine de ziua mea si sa ma lasi sa-ti fac o farsa.

Maine voi veni sa te vizitez, promit. Imi pare rau ca n-am mai trecut pe la tine... Sa ma astepti cu ochelarii pe nas citind ziarul. Poate vom juca sah, sau poate ne vom uita la televizor pe Realitatea TV. Sa ma astepti tu tabla de sah deschisa si cu piesele puse. Tu cu albele iar eu cu negrele, ca de obicei...

Bunica, tu mai ramai, te rog mult ...

Sinteza

In pat ne nastem,
in pat traim,
in pat noi crestem,
si in pat dormim.

In pat invatam,
in pat ne-ndragostim,
in pat articulam,
in pat ne despartim.

In pat ne visam,
in pat ne iubim,
in pat ne sarutam,
si in pat ne trezim.

In pat ne dezbracam,
in pat ne simtim,
in pat evoluam,
in pat ne prostim.

In pat ne-mbolnavim,
in pat imbatranim,
in pat ne-nsanatosim,
iar in pat apoi murim.