esti

Esti ca o dupa-amiaza de duminica. Imi oferi week-end, dar gandul ca vine luni.
..ca ultimul vers dintr-o opera de-a lui Shakespeare. Cel mai frumos dintre toate, dar, totusi, ultimul.
..ca un dus fierbinte intr-o iarna. Cald si voluptos, dar va trebui sa ies in frig.
..ca o ceasca de cafea la ora 11 noaptea. Buna daca vreau o petrecere, dar nu si daca vreau sa ma culc.
..ca lamaia. Perfecta pentru o mahmureala, nu si ca gustare de dimineata.
..ca o prajitura dulce. Atat de buna, dar dai diabet.
..ca o autostrada intr-o luni dimineata. Cel mai optim drum, dar indisponibil.
..ca un far in mijlocul unui ocean. Luminezi frumos in noapte, dar nu duci spre nici un tarm.
..ca orice piesa de pe Nevermind. Cu cat te ascult mai mult, cu atat devin mai trist.
..ca cea mai frumoasa poezie. Incredibil de frumoasa, dar se poate mai frumoasa.
..ca o emisiune de pe Antena 1. Distractiva, dar nu esti ca una de pe Discovery.
..ca pivnita unei case. Ma pot ascunde in caz de uragan, dar nu pot trai toata viata inauntru.
..ca un mall bucurestean. Ai de toate, dar nu esti un butic nonstop.
..ca o motocicleta ce merge cu 250km/h. Plina de adrenalina si instabila.
..ca 31 decembrie. Porti pe cat de multe sperante, pe atat de multe regrete.
..ca un vizor. Pot sa vad ce-i in fata, dar nu si ce-i pe langa sau deasupra.
..ca Diazepamul. Ma scapi de insomnii, dar imi dai cosmaruri.
..ca un metrou in New York. Rapid caci n-are trafic, dar aglomerat.
..ca branza mucegaita. Gustoasa, dar, totusi, mucegaita.
..ca mustul de primavara. Dulce-acrisoara, dar nu ma imbeti.
..ca o colinda. Prevestesti nasterea, dar urmeaza Pastele.
..ca o molecula de xenon. Un anastezic foarte bun, insa un gaz rar.
..ca un pachet de gume Orbit. Te pot mesteca cat vreau, dar nu te pot inghitii.
..ca un ziar de scandal. Imi spui multe, dar nu si ce-ar trebui sa stiu.
..ca chimoterapia. Distrugi cangerul, distrugi tot.
..ca somnul. Doar vise.






                                                                                                             


                                                                                                      ..important e ca esti..

0101010

asa-mi trebuie daca nu m-am gandit niciodata
sa-mi cumpar firewall la inima
acum sunt plin de virusi nenorociti
ca doar n-am cum sa nu intru
pe internet sa navighez
si nici nu-mi permit un
macbook ca sa nu existe virusi de fel

ce hacker perfect ai fost
tu cu virusul tau trojan
eu cu ip-ul meu deschis
era inevitabil oarecum
la cat de mult iubeam informatica
si codul binar

vreau sa invat si eu
sa hackuiesc calculatoare
e numai vina mamei
ea nu m-a invatat niciodata asa ceva
imi spunea numai sa am grija
sa fie semnal bun si restul va veni
de la sine
mai degraba tata trebuia
sa ma invete asta
sau cel putin
sa-mi instaleze firewall-ul

ce fericit eram la 10 ani
cand nu stiam ce-i ala internet..

bec

becului astuia inca ii mai

palpaie filamentul

subtire si fragil

atat de fragil

palpaie un oranj

de rasarit sau apus de soare

nu-mi dau seama precis

asa ca in delta slash costinesti

dar clar e inca aprins

si se izbesc atatea molii de el

incat parca mie frica sa nu-l sparga

si totusi 

de unde mai primeste electricitate

cand eu n-am mai platit

curentul de doua luni?

poate de la frictie

si nu pot sa nu

ma uit la el

o sa raman cu o gaura in

iris de la lumina asta orbitoare

si o sa-mi suga

toti tantarii sangele din vene

daca nu trag mai rapid plapuma pe mine

sau daca nu platesc odata curentul

Over

Every woman is inhumane
Because to be humane
Is in vain
Why should I be sane
When they're all dancing in the rain?
I guess I'm the leak in the weak chain
I'm insane
It's not because I can't mentain
Or 'cause I listen to Lil' Wayne
Or 'cause I like the fast lane
Prefer to fly a plane
Than to travel with a train.
She stole my bane
And ever came back
Maybe I lack the main
Thing that kept me on track
But I still love her
It's a fact
I know I'm not intact exactly
I react everytime I see her walk
On the sidewalk
And hope she'll wink
So I'll think she loves me too
So I could sink in the
Thought she'll take my ring.
I should stop being so depressed
And stop writing I'm out of ink
Life isn't all that pink.

eroare de sistem

dragostea nu cade niciodata dar speranta moare ultima

stres posttraumatic

sunt tanar. 16 ani si cateva luni. nu atat de tanar incat sa stiu si cate luni, dar totusi, tanar. inca nu stiu cum ii sa conduci o masina, nu stiu cum ii sa trebuiasca sa-ti cumperi singur painea, sa spui "da" in fata altarului (teoretic nu stiu), nu stiu cum ii sa tai coarda ombilicala, sa-ti vezi parintii cum se sting, sa realizezi ca tu urmezi, sa privesti cum celui care i-ai taiat coarda acum taie coarda altcuiva, sa primesti un diagnostic si sa astepti sa-si faca cursul. nu stiu ce inseamna toate astea. fericire si suferinta care s-o compenseze in principiu. oricum, chiar si fara acea experienta, ma simt batran. prea batran pentru varsta mea. imatur, dar batran. daca as muri maine, nu as avea prea multe regrete. decat parintii. cred ca e unul dintre cele mai oribile situatii, sa traiesti sa vezi cum copilul tau moare inaintea ta. ar mai fi cativa prieteni. loiali, care probabil si-ar tatua numele meu pe brat daca as muri. m-ar transforma in particule de nickel si fier si m-ar inscriptiona in pielea lor(sau poate sunt eu prea ingamfat si-mi fac impresi asta). de fapt, din cate vad cam singurele lucruri care ma tin in viata sunt ei. prietenii si familia. si oxigenul. si alte elemente chimice.

acum sunt veteran de razboi.

am fost in primul si al doilea razboi mondial. am iesit din el doar cu o bucata de inima si cu jumatate de plaman, dar as putea zice ca le-am supravietuit. mi s-a oferit medalia de "loial pe campul de lupta", "mereu la datorie" si "conditii fizice excelente". ambele razboaie au fost grele. desi al doilea a avut mai multe traume, primul a fost greu din cauza ca habar nu aveam ce-i aia arma, ce-i ala blitzkrieg, ce inseamna sa te retragi sau sa inaintezi. am invatat relativ repede. cu greseli strategice sau mecanice, am invatat. apoi mi-a intrat totul in refex. eram proaspat si cruios de orice incercari. ma infiltram in tabara inamica, luam informatii, dadeam altele false. atunci mi-am dat seama ca e menirea mea sa fiu soldat. razboiul a fost lung. putea fi si mai lung. dar dupa un an si ceva s-a terminat. caci dupa un an am fost bombardat in masa de aeronave. fara nici o stire, in seara dintre ani, am fost atacat. a fost o lovitura josnica cu pagume mari dar am trecut peste. dar chiar si asa dupa scurt timp, razboiul a luat sfarsit. si ca in orice razboi terminat, ambele tabere au pierdut. a fost tragic. un razboi bun, ca la carte. incipit grozav, deznodamant groaznic.

nu a durat prea mult, ca am fost chemat din nou la arme. de fapt nu am fost chemat, eu am deschis razboiul mai bine spus. al doilea razboi mondial. aici dupa cum stiti si voi din manualele de istorie, au fost mult mai multe pierderi decat in primul. la inceput eram destul de prezumtios ca va fi un razboi usor, fara prea multe complicatii, cu infruntari directe, cu sange rece. dar n-a fost chiar asa. tabla de sah s-a schimbat din alb-negru in rosu-gri. teritoriul era complet diferit. eram atat de speriat, incat mi se parea ca la orice pas ar putea fi o mina ce m-ar infinge-n nori (si asta nu era de bine). inamicul avea arme complet diferite de ce stiam eu. a trebuit sa schimb calibrul, cilindrul, gloantele. practit mi-am revizuit tot armamentul. dar mi-a luat ceva timp pana sa realizez asta, caci am suferit daune pana in acel moment. dupa aceea, razboiul s-a mai echilibrat din ambele parti. desi niciodata nu era echilibru total. cateodata unul razbatea mai mult iar celalat mai putin si vice versa.

dupa un timp am avut impresia ca am inceput sa cunosc inamicul pe dinafara. ii stiam armamentul, munitia, tehnicile de surprindere, de aparare, strategiile de flancare. credeam ca vi fi usor din punctul acela, nu voi mai fi ranit atat de mult. ca mi-am gasit campul ideal de lupta si nu va mai trebui sa-l schimb. ca mi-am gasit locul ideal. dar chiar in momentul acela am aflat ca mai avea o arma pe care a tinut-o ascunsa mult timp : bomba atomica. auzisem de la altii ca ar exista asa ceva, dar ma gandeam ca in razboiul asta nu se poate intampla asa ceva. nu mie. era prea fair-play ca sa intervina asa ceva. bomba aceea a eradicat tot. pierderi colosale. nu a fost nici decum tot aceea cu bombadarea suferita in primul razboi. impactul care l-a avut acea bomba a facut acalmie pe camp. a distrus totul. n-a mai ramas nimic, doar foc, cranii si metal incins.

acum stau sub aripa de plumb a unui avion cazut si scriu aceste randuri. inca n-am reusit sa scap de aici. radiatiile nucleare ma vor digera asa cum a digerat rugina metalul avionului daca nu voi pleca. deja mi-a cazut parul. e un semn al imbolnavirii mele. poate atunci cand imi va creste parul la loc voi fi bine. ploua de o luna in coace cu apa neagra, datorita impuritatiilor ce s-au ridicat in atomosfera. mi-e sete. trebuie sa scap de aici pana nu ma voi distruge complet. dar totusi, simt ca razboiul asta nu e gata inca. simt ca mai e de luptat, mai e de cucerit. inca nu pot sa ma ridic si sa plec. picioarele mele sunt amortite si paralizate. inca nu pot sa stau drept. sper doar ca se vor reface in timp util. daca nu ma voi stinge aici si voi fi trecut pe o piatra de marmura din piata unui oras.

sa reinceapa razboiul asta? foarte improbabil. as fi in stare sa-l reiau. atat de prost sunt. comandantul meu si generalii mei imi spune sa nu fiu prost, sa nu reiau lupta. sa fug cat de departe pot, si sa uit tot. sa nu ma uit inapoi si sa plec departe. dar nu pot. pamantul asta radiat si prafiut inca mai tine talpa mea si talpa inamicului. sub stratul asta gros de praf, este sol proaspat, plin cu minerale si ghiocei. sa sap de unul singur pana dau de el? imposibil. imposibil dar totusi stau aici ranit si nu plec.

sunt obosit. o sa ma culc in speranta ca maine va fi diferit ceva. ori ca va reincepe razboiul, ori ca mi s-au vindecat picioarele. trebuie cat mai mult somn. o sa dorm pe caietul asta patat si ud pana se va schimba ceva. o sa continui sa scriu in speranta ca voi adormi mai usor si va fi mai plin caietul si mai moale seara.

daca cumva voi reusi  sa scap de aici ... e gata cu razboaiele. am nevoie de pace. trebuie sa ma intorc acasa la familia si prietenii mei. am fost plecat atata timp incat nu stiu daca ma vor mai recunoaste. m-am schimbat mult de cand am plecat pentru prima oara in armata.

sunt un soldat. razboiul e menirea mea. dar simt ca nu mai pot lupta. nu acum.

al treilea razboi mondial va trebui sa astepte.

baiatul cu poze (gen fetita cu chibrituri)

baiatul acesta cu poze a fost odata un baiat cu aparat foto. aparatul foto, nu prea sofisticat. nu facea poze HD sau cu 720p sau cu focalizare manuala. nu. un aparat simplu. banal. a folosit el aparatul asta sa faca multe, multe poze. nu stia exact de ce, caci pe moment nu-i foloseau. si el prost, nu? in loc sa se bucure de moment, el facea poze. de fapt poate din cauza ca era fericit facea poze. poate aparatul foto este o unealta a fericirii. probabil de asta oamenii fac atatea poze la nunti si deloc la inmormantari. probabil e dorinta disperata de a pastra momentul acela. dar in fine, ne abatem de la subiect. cum ziceam, a facut o groaza de poze atunci cand era fericit. niciodata nu s-a gandit de ce face pozele, cu ce scop, daca ii vor folosi vreodata, dar pur si simplu simtea o nevoie nebuna de a apasa de buton si sa auda "click"-ul. uneori ii ruga pe altii sa ii faca poza lui si fericirii lui. alteori intindea mana in fata ca sa intre amandoi in poza. uneori ii facea el , alteori ii facea ea.

niciodata dar niciodata nu s-a gandit ca i se va strica aparatul de fotografiat.

a developat pozele. avea sute, mii de poze, la care nu se uitase cu prea mare atentie pana acum. era mereu preocupat cu pregatirea unei noi sesiuni foto. asa ca tot ce ii mai ramasese era sa se uite la poze. la inceput a tot amanat, gandindu-se ca poate va repara aparatul. nu a reusit. asa ca intr-o zi a luat o poza. apoi alta. apoi alta. apoi alta. apoi alta. apoi alta. apoi alta. apoi alta. apoi inca o suta. apoi inca o suta. si s-a uitat la toate. apoi s-a uitat din nou.

"cand mi-a cazut parul? cand mi s-au spart ochelarii? cand s-a tuns? cand s-a vopsit bruneta? cand i-a disparut cosul ala?"

trecuse o luna de cand i se stricase aparatul foto si totusi, tot ce facea era sa se uite la poze. prietenii i-au spus: arunca-le, da-le foc, o iei razna". si-a bagat $!&@. picioarele. nu i-a ascultat.

intr-o zi s-a inchis in casa.

nu a mai dat nimanui un semn de viata. trecuse o zi, doua zile, o saptamana. prietenii il sunara, venira la usa, ii dadura mesaje. nimic. in cele din urma s-au ingrijorat si au venit la el la usa. au scos broasca si au deschis-o. perdelele erau trase deci era destul de intuneric. cateva raze intrau inauntru caci era inca zi. au trecut prin bucatarie si living si nu era nici o miscare. au intrat pe hol, si au vazut o lumina dinspre dormitor. usa era intredeschisa si au intrat.

in dormitor, patul lipsea. in centrul camerei era un scaun cu spatar inalt si cu manere pe care era asezat baiatul. in spatele lui o veioza ce lumina in spre peretele din fata lui. s-au indreptat spre el. l-au privit. ochii ii erau deschisi. prea deschisi. rosii.   zambea. "..esti bine?" l-au intrebat. n-a raspuns. se uita fix in fata lui. si-au indreptat si ei privirea spre perete.

pe el erau lipite toate acele poze. erau si pe tavan o parte, si pe podea. o multime de culori dar numai doua chipuri. toate se miscau. fiecare poza avea un film de 3-4 secunde. care se tot derula la infinit. de fapt, toate puse cap la cap, parca faceau un lung film. in una erau in tren, el se uita pe geam. in alta, erau pe drum, umbrele se imbratisau. una dansau seara la un foc de tabara. imaginile se miscau ca si cum era cate un proiector pe fiecare poza in parte. parca erau animate.

"ramai aici?" n-a raspuns. "il lasam aici?"  "ce putem face? s-a pierdut"

au iesit din camera, inchizand usa.

el zambea.