stres posttraumatic

sunt tanar. 16 ani si cateva luni. nu atat de tanar incat sa stiu si cate luni, dar totusi, tanar. inca nu stiu cum ii sa conduci o masina, nu stiu cum ii sa trebuiasca sa-ti cumperi singur painea, sa spui "da" in fata altarului (teoretic nu stiu), nu stiu cum ii sa tai coarda ombilicala, sa-ti vezi parintii cum se sting, sa realizezi ca tu urmezi, sa privesti cum celui care i-ai taiat coarda acum taie coarda altcuiva, sa primesti un diagnostic si sa astepti sa-si faca cursul. nu stiu ce inseamna toate astea. fericire si suferinta care s-o compenseze in principiu. oricum, chiar si fara acea experienta, ma simt batran. prea batran pentru varsta mea. imatur, dar batran. daca as muri maine, nu as avea prea multe regrete. decat parintii. cred ca e unul dintre cele mai oribile situatii, sa traiesti sa vezi cum copilul tau moare inaintea ta. ar mai fi cativa prieteni. loiali, care probabil si-ar tatua numele meu pe brat daca as muri. m-ar transforma in particule de nickel si fier si m-ar inscriptiona in pielea lor(sau poate sunt eu prea ingamfat si-mi fac impresi asta). de fapt, din cate vad cam singurele lucruri care ma tin in viata sunt ei. prietenii si familia. si oxigenul. si alte elemente chimice.

acum sunt veteran de razboi.

am fost in primul si al doilea razboi mondial. am iesit din el doar cu o bucata de inima si cu jumatate de plaman, dar as putea zice ca le-am supravietuit. mi s-a oferit medalia de "loial pe campul de lupta", "mereu la datorie" si "conditii fizice excelente". ambele razboaie au fost grele. desi al doilea a avut mai multe traume, primul a fost greu din cauza ca habar nu aveam ce-i aia arma, ce-i ala blitzkrieg, ce inseamna sa te retragi sau sa inaintezi. am invatat relativ repede. cu greseli strategice sau mecanice, am invatat. apoi mi-a intrat totul in refex. eram proaspat si cruios de orice incercari. ma infiltram in tabara inamica, luam informatii, dadeam altele false. atunci mi-am dat seama ca e menirea mea sa fiu soldat. razboiul a fost lung. putea fi si mai lung. dar dupa un an si ceva s-a terminat. caci dupa un an am fost bombardat in masa de aeronave. fara nici o stire, in seara dintre ani, am fost atacat. a fost o lovitura josnica cu pagume mari dar am trecut peste. dar chiar si asa dupa scurt timp, razboiul a luat sfarsit. si ca in orice razboi terminat, ambele tabere au pierdut. a fost tragic. un razboi bun, ca la carte. incipit grozav, deznodamant groaznic.

nu a durat prea mult, ca am fost chemat din nou la arme. de fapt nu am fost chemat, eu am deschis razboiul mai bine spus. al doilea razboi mondial. aici dupa cum stiti si voi din manualele de istorie, au fost mult mai multe pierderi decat in primul. la inceput eram destul de prezumtios ca va fi un razboi usor, fara prea multe complicatii, cu infruntari directe, cu sange rece. dar n-a fost chiar asa. tabla de sah s-a schimbat din alb-negru in rosu-gri. teritoriul era complet diferit. eram atat de speriat, incat mi se parea ca la orice pas ar putea fi o mina ce m-ar infinge-n nori (si asta nu era de bine). inamicul avea arme complet diferite de ce stiam eu. a trebuit sa schimb calibrul, cilindrul, gloantele. practit mi-am revizuit tot armamentul. dar mi-a luat ceva timp pana sa realizez asta, caci am suferit daune pana in acel moment. dupa aceea, razboiul s-a mai echilibrat din ambele parti. desi niciodata nu era echilibru total. cateodata unul razbatea mai mult iar celalat mai putin si vice versa.

dupa un timp am avut impresia ca am inceput sa cunosc inamicul pe dinafara. ii stiam armamentul, munitia, tehnicile de surprindere, de aparare, strategiile de flancare. credeam ca vi fi usor din punctul acela, nu voi mai fi ranit atat de mult. ca mi-am gasit campul ideal de lupta si nu va mai trebui sa-l schimb. ca mi-am gasit locul ideal. dar chiar in momentul acela am aflat ca mai avea o arma pe care a tinut-o ascunsa mult timp : bomba atomica. auzisem de la altii ca ar exista asa ceva, dar ma gandeam ca in razboiul asta nu se poate intampla asa ceva. nu mie. era prea fair-play ca sa intervina asa ceva. bomba aceea a eradicat tot. pierderi colosale. nu a fost nici decum tot aceea cu bombadarea suferita in primul razboi. impactul care l-a avut acea bomba a facut acalmie pe camp. a distrus totul. n-a mai ramas nimic, doar foc, cranii si metal incins.

acum stau sub aripa de plumb a unui avion cazut si scriu aceste randuri. inca n-am reusit sa scap de aici. radiatiile nucleare ma vor digera asa cum a digerat rugina metalul avionului daca nu voi pleca. deja mi-a cazut parul. e un semn al imbolnavirii mele. poate atunci cand imi va creste parul la loc voi fi bine. ploua de o luna in coace cu apa neagra, datorita impuritatiilor ce s-au ridicat in atomosfera. mi-e sete. trebuie sa scap de aici pana nu ma voi distruge complet. dar totusi, simt ca razboiul asta nu e gata inca. simt ca mai e de luptat, mai e de cucerit. inca nu pot sa ma ridic si sa plec. picioarele mele sunt amortite si paralizate. inca nu pot sa stau drept. sper doar ca se vor reface in timp util. daca nu ma voi stinge aici si voi fi trecut pe o piatra de marmura din piata unui oras.

sa reinceapa razboiul asta? foarte improbabil. as fi in stare sa-l reiau. atat de prost sunt. comandantul meu si generalii mei imi spune sa nu fiu prost, sa nu reiau lupta. sa fug cat de departe pot, si sa uit tot. sa nu ma uit inapoi si sa plec departe. dar nu pot. pamantul asta radiat si prafiut inca mai tine talpa mea si talpa inamicului. sub stratul asta gros de praf, este sol proaspat, plin cu minerale si ghiocei. sa sap de unul singur pana dau de el? imposibil. imposibil dar totusi stau aici ranit si nu plec.

sunt obosit. o sa ma culc in speranta ca maine va fi diferit ceva. ori ca va reincepe razboiul, ori ca mi s-au vindecat picioarele. trebuie cat mai mult somn. o sa dorm pe caietul asta patat si ud pana se va schimba ceva. o sa continui sa scriu in speranta ca voi adormi mai usor si va fi mai plin caietul si mai moale seara.

daca cumva voi reusi  sa scap de aici ... e gata cu razboaiele. am nevoie de pace. trebuie sa ma intorc acasa la familia si prietenii mei. am fost plecat atata timp incat nu stiu daca ma vor mai recunoaste. m-am schimbat mult de cand am plecat pentru prima oara in armata.

sunt un soldat. razboiul e menirea mea. dar simt ca nu mai pot lupta. nu acum.

al treilea razboi mondial va trebui sa astepte.