Afara latra in Greaca un caine. A invatat cateva cuvinte dar cainele latra prea rapid ca sa poata sa-si dea seama precis ce spune. "Premiu pentru cea mai buna gluma ... de cacat imi vine mie" isi spune singur in cap. Uitandu-se prin chestiile pe care le-a scris observa ca aproape toate poeziile, eseurile sau povestile sunt despre el. Mai recent scrie despre dansul la persoana a 3-a sa mascheze asta, sa nu creada lumea ca e egocentric. Lumea poate zice ca are impresia ca probleme lui sunt cele mai mari. S-ar gandi sa scrie in cazul asta despre politica, masonerie, suprapopulare, razboaie nucleare sau alte brambureli de genu. Nu prea ii vine. Asta inseamna ca el e pentru el cel mai problematic si interesant lucru? N-are gand sa gaseasca un raspuns.
Candva, in timp ce scria, sau cat s-a mai uitat el pe facebook, soarele a disparut. Lumina de la laptop e singura lumina ce mai zburda prin camera. O musca mare incepe se aude cum se izbeste frenetic de perete ca o bormasina. Ar da-o pe avangarda. Mai mult ca o scuza infailibila. Sa poata sa scrie orice si sa se numeasca avangarda : un cacat pe care nimeni nu l-ar intelege pe deplin, dar s-ar preface ca l-ar intelege pentru a-si oferi o profunzime artistica deosebita. Rahat. Desi si lui ii place avangarda. Ii place mult, doar ca nu prea ii iese. Ar trebui sa scrie ceva de
[3|\||_| [1-!F4 (s pa ti u, s p a t i u, galaxie, atorm, cuart, ciuperca) #erca
û (a)Tom &Jerry(rydury cosmice)
<- 9/1-10é [r QQQQQQoQoQoQoQo[chiu]t0h0e0e0y0e0
{coajw dw rinichw êtÔËZ______________ s`````````\ Ecur(385)shhhhhhhht!!!A#@
. . am 00000000000000IO
o cada 1:
sub 385C7Beu
cur7u385
titlu:scarabeul de dintre nor si microparticulele lui Bosch
Oh da. Robotii din secolul viitor vor muri dupa asta. Va fi un clasic. Isi vor copula circuitele pe poezia asta, in asa fel incat sa trasneasca cu wati peste tot displayul ei. Are o scapare macar. Acum stie ca oricand se poate izbi cu capu de tastatura pana va aparea arta pe ecran. Am ajuns la geneza artistica a omului de Neanderthal. Mereu are impresia ca niciodata va scrie la fel de bine cum a scris odata. Are impresia ca mereu scrie mai prost decat ceea ce a scris pana acum. Scrie cacat si e constient de asta. Dar acest rahat se va transforma cu timpul in vin de Bordeaux de merde pentru papilele lui gustative cerebrale. Serviti! Cu apa plata. N-a mai simtit de mult inspiratie. Uneori iesea precum gazul dintr-o sticla de apa minerala. Dar de ceva timp in coace ... nimic. Se gandeste ca asta e bine, caci prea multa inspiratie strica. Nu va stii niciodata daca e intr-adevar bun daca supravietuieste numai din inspiratie. Cateodata, o poezie trebuie fortata, vrei nu vrei. Nu? Adica isi da seama ca nu mai scrie de mult si se chinuie din cand in cand sa ii mai iasa cate o una, chiar daca nu ii vine a scrie. O poezie, apoi poate vine a doua, si incet, incet, urca. Dar acum nu-i vine. Nu-i vine si n-are ce face. Ar vrea dar e obosit. Soarele i-a ars cheful.
Nici sa termine compunerea asta nu mai are chef. Nu stie ce s-a intamplat cu el. Mereu are cate o pauza dinasta. Dar spera ca daca o sa scrie asa, prosteste, i se va regenera apetenta. Se uita afara pe geam, poate vede vreo pasarica, vreo frunza, vreo punga, vreo flegma care sa-l inspire cumva. Se gandeste ca ar trebui sa mai sufere. Se simte prea apatic iar compunerile apatice sunt plictisitoare. Poate ar trebui sa-si inece cainele in chiuveta sa aiba ce sa scrie dupa. Asta ar putea merge. Doar ca ar fi mai complicat de explicat parintilor. "Era depresiv de ceva timp... Nu ati vazut? Era previzibil. Uitati, a lasat chiar si o scrisoare de ramas bun!". Dubitabil, dubitabil...
Oare daca incearca sa fie bun, va fi bun? Sau cu cat se strofoca mai tare cu atat iese mai prost? Oare ar trebui doar sa se simta bine si atat? Sa lase valu sa-l inece sau sa o faca singur? (Cu tot cu caine)
Ce naiba's cu intrebarile astea de pusti de clasa a 5-a? Deja bate campii, e prea disperat. Ar trebui sa termine pana nu se duce dracului cu totul.
Afara sunt 37 de grade si apa de la dus e rece.
Nici sa termine compunerea asta nu mai are chef. Nu stie ce s-a intamplat cu el. Mereu are cate o pauza dinasta. Dar spera ca daca o sa scrie asa, prosteste, i se va regenera apetenta. Se uita afara pe geam, poate vede vreo pasarica, vreo frunza, vreo punga, vreo flegma care sa-l inspire cumva. Se gandeste ca ar trebui sa mai sufere. Se simte prea apatic iar compunerile apatice sunt plictisitoare. Poate ar trebui sa-si inece cainele in chiuveta sa aiba ce sa scrie dupa. Asta ar putea merge. Doar ca ar fi mai complicat de explicat parintilor. "Era depresiv de ceva timp... Nu ati vazut? Era previzibil. Uitati, a lasat chiar si o scrisoare de ramas bun!". Dubitabil, dubitabil...
Oare daca incearca sa fie bun, va fi bun? Sau cu cat se strofoca mai tare cu atat iese mai prost? Oare ar trebui doar sa se simta bine si atat? Sa lase valu sa-l inece sau sa o faca singur? (Cu tot cu caine)
Ce naiba's cu intrebarile astea de pusti de clasa a 5-a? Deja bate campii, e prea disperat. Ar trebui sa termine pana nu se duce dracului cu totul.
Afara sunt 37 de grade si apa de la dus e rece.
No comments:
Post a Comment