4.04.2012

Shuffle - III

Capitolul III

Vama veche – Cu tine

-          Ce receeee eeee…!!! striga Doina dupa ce aluneca in rau de pe stanca umeda aflata in panta.
Intra in apa atat de usor si de fin, deloc panicata, de parca ar fi fost normal. Se intoarse spre mine. Era atat de frumoasa. Nu tremura. Avea ochii incruntati dar zambea. Buzele ei dezveleau dintii aranjati perfect, ca raioanele dintr-un supermarket. As fi vrut s-o las acolo, sa-i suruie apa printre picioare, sa-si pastreze chipul acela de sirena ce ma chema si pe mine. Si ea ar fi vrut sa ramana acolo. Speram sa se dizolve acolo in apa sa ma pot arunca si eu si sa ma inec in ea.
            Isi trecu mana prin par si isi descoperii fruntea. Era atat de clara si bine slefuita, ca o perla. Nu puteam intelege uniformitatea ei. Nu folosea cosmetice, nu mergea la salon, nu folosea tratamente, nu lua antibiotice, nimic. Pielea ei era direct proportionala pe carne, se intindea perfect, nu era in plus deloc. Aproape ca nu o puteai ciupi din cauza asta. Dumnezeu ii croise o haina superba.
            Momentul acela era atat de frumos. Neobisnuit cum era el. Ma bucuram ca alunecase. Uneori ma gandeam sa angajez o echipa de cameramani care sa ne filmele mereu, pe ascuns. Cu siguranta am fi castigat un premiu la Cannes.
            Ma asezai pe stanca astfel incat sa o pot trage. Mi-am intins mana. Alunecase inca de vreo doua ori inapoi in rau, zambind, parca nestiind exact daca vrea sa urce sau nu. In cele din urma, reusi sa se urce. Avea pantalonii leoarca. Respiram amandoi greu. Stateam in genunchi privindu-ne. Ne sarutasem. La un moment dat ma gandeam daca nu vom face ca in reclama de la Izvorul Minunilor si ne vom preschimba in apa.
            Nu stiu exact cum, dar in timpul sarutului, papucii mei Nike, impreuna cu sosetele dinauntru, alunecara in apa. Am incercat sa sar de pe o stanca pe alta sa-i prind, dar n-am reusit. Papucii urmau placizi traseul raului. Doina radea in tot timpul asta.
            Era ora 7. Era vara. Iulie. Afara inca era soare. Ne ridicasem, luasem paletele de batminton ( jucaram batminton inainte de a merge la rau) si am iesit pe drumul pietros de munte. Desi paseam atent si rar, era si cum paseam pe ace. Doina si-a luat papucii in mana, pentru a-mi impartasi durerea. Ne tineam de mana si ne strangeam cand paseam pe vreo piatra mai ascutita. Din cand in cand, ne opream si ne imbratisam, apoi reluam drumul. Desi era o distanta doar de 100-150 de metrii pana la cabana, drumul ne-a luat 45 de minute. Cand pasiram in curtea pavata a cabanei, parca calcaram pe nori.
-          Unde ati fost ba? Intreba Paul, observand ca revenisem dupa aproape 3 ore.
-          Daaar … vad ca v-ati distrat bine, adauga Eugen cu o privire libidinoasa.
-          Ce ati facut? Veni si Matilda in salturi
-          Am fost la rau, raspunse Doina.
-          Ea a alunecat iar eu mi-am pierdut papucii, adaugasem.
-          Baaaa!!! Striga Laur apropiindu-se cu o pereche de papuci Nike. Uitati ce-am pescuit din rau! N-am mai vazut o astfel de specie de peste. Cred ca vin din Ucraina, de la Chernobil. Cum vreti sa-i gatim? La gratar, prin pesmet la tigaie?
Am pus papucii langa focul de tabara pe care l-au facut ceilalti cat timp eu cu Doina am fost plecati. Ii dadusem o pereche blugi uscati de-ai mei, si i-am atarnat pantalonii uzi de un bat, langa papuci, in fata focului de tabara. Seara se lasa usor, si am scos o sticla de whiskey, una de vodka, o sticla de cola, si o cutie de suc de grapefruit. Ne-am turnat in paharele de plastic si am ciocnit. Avea sa fie o noapte buna.


*

Cabanutele erau foarte mici. Cred ca erau de 3 pe 5 metrii. Doua patuturi de o persoana intre care se afla, o noptiera, cu o mica lampa. In fata patuturilor, o usa de termopan dn dreapta ei, un mic gemulet. Atat. Nu aveam nevoie de nimic mai mult. Afara ii auzeam pe Paul, Eugen si Laur, vorbind o engleza incalcita, de irlandez beat. Din cand in cand ii mai auzeam si pe Octav sau Gabriel cum tipau. Era trecut de miezul noptii.
Inauntru, era liniste.
Doar sunetul plapumei, si a aerului ce iesea din narile noastre. Expiratia ei nazala avea un miros aparte, cald. Aveam un ritm pulmonar aparte. Cand unul respira, celalat expira, pentru a putea capta mereu aerul ce a umplut plamanii celuilalt. Jonglam cu o bila de aer.
Era intuneric si eram ametiti. Prin gemulet intra putina lumina de la focul de tabara de afara si se vedea doar un pic pe perete. Ne miscam mainile si puneam mana pe ce nimeriam : o mana, o glezna, o coapsa, o buca, o ureche, o buza. Ne sugeam jugularele ca doi vampiri insetati. Eram doua lipitori ce faceau transfuzie continua, unul din celalat.

Avea pielea foarte calda. Carnea ii ardea. O strangeam de buci si imi lasam capul pe sanul ei drept. Era ca o pernuta de piele umpluta cu crema de zahar ars. Imi lingea urechea stanga si o auzeam cum gemea fin in ea. Stia ca ma excita asta. Isi plimba unghiile pe soldul meu drept. Imi stimula fiecare nerv din corpul meu. Fiecare simt functiona la capacitate maxima. Avea un schepsis innascut de a satisface, un instinct subtil de curva. Avea o apucare atat de voluptoasa, fiecare deget se plia usor, dar ferm, formand un cocon in care ma  simteam ocrotit. Presiunea mainii era perfecta: nici prea stransa, nici prea moale. Sangele circula frenetic.
- Te iubesc, spuse ea, aproape inaudibil.
- Te iubesc si eu, raspunsem mentinand acelasi numar de decibeli.
Imi imprastiasem degetele in parul ei si o l-am prins in pumn. Ii muscam buza de jos si ii mangaiam fesele rotunde. Pe piept ii simteam sanii moi dar puternici. O intorsesem brusc cu spatele la mine. O trageam de par si ii lingeam gatul. Ea ma apasa cu totul in ea ca si cum ar fi vrut sa ma absoarba, asa cum face o celula alba cu agentii straini. Deja atinsesem un punct din care nu mai era intoarcere, in care singurul raspuns era unul sublim. S-a intors cu fata spre tavan si m-EEEEEEEEEEEEEEEEE!!!!



Mi-am scos bulversat o casca din ureche. Nici nu mi-am dat seama ca eram in mijlocul strazii.
-          Misca baaaaa!!! Striga un individ nervos de la volanul unui Mercedes, cu capul scos pe geam si cu mana tindind la un unghi de 60 de grade.
M-am uitat o clipa la el, neintelegand ce spunea. Tipul continua sa se uite nervos dar incurcat la mine.

Ii puteam vedea foarte putin fata. Avea ochii inchisi, gura deschisa, fruntea transpirata, parul ud, pieptul larg, spatele curbat. As fi putut crede ca dormea, ca avea un cosmar. Desi expresia unuia cand  are un cosmar si cea apropiata de juisare e aproximativ aceasi. Nu mai puteam scapa din momentul acela. Era vesnic, permanent, o clipa de nemurire, un vid in timp, o gaura neagra. Big bang-ul s-a format intr-un astfel de moment. Un alt univers lua nastere intre noi doi. O lume a EEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
-          ĂĂĂĂĂĂĂ!!!! DA-TE DRACU’! tipa din nou soferul masinii.
Mi-am dat jos si cealalta casca si am trecut pe cealalta parte a strazii.
EEEEEEEEEEEEEEEEEEE!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Zbiera masina in timp ce trecea pe langa mine.
Ar fi trebuit sa-mi dau atunci castile jos si sa le arunc la gunoi. Ar fi trebuit sa fac totul sa inceteze. Sa nu ma mai pierd in toate acele piese care-mi aminteau de ea. Imi faceam rau cu urechile mele. Dar e acel impuls masochistic care te face sa vrei sa suferi pe ceva frumos si pierdut. Imi deschideam usor, usor acea incizie facuta acum multe luni pe care am cusut-o meticulos cu ata de plumb, sa nu se mai deschida. Insa acum ciupeam usor, cu un cleste, fiecare fir.  Era intr-un fel placut. Acelasi sentiment cand deschizi un vechi cufar plin cu jucariile preferate din copilarie.
Oare era bine ca ma intalneam cu Adriana dupa ore? Chiar vroiam sa vorbesc despre acel subiect? Nu era deja ingropat? Nu faceam un pacat si scoteam mortii la suprafata? Nu, nu, nu! Trebuia sa-i-o spun si ei odata si o data. Trebuia sa infrunt inca o data povestea.  Trebuia sa fac ceremonia de inmormantare inca o data. Aveam sa vad aceeasi expresie pe fata ei in timpul povestirii pe care am vazut-o la zeci de persoane. Mereu aceleasi replici: „Nu pot sa creeed!” spus cu ochii gata sa pice din orbite si cu mana la gura, „Tocmai dansa?”, „N-as fi vazut asa ceva”, „Si cum ai reactionat?”. Fiecaruia ii placea sa auda „drama lui Tudor”. Ar fi trebuit sa pun anunt in ziar pentru a ma scuti de relata fiecarei persoane aceleasi intamplari, pe care le retraiam la fel de fiecare data. Credeam ca, exteriorizand problema, totul va fi bine. Nu a ajutat la nimic.
Casti. Play.


Edith Piaf – La vie en rose

Liftul urca usor spre primul etaj din Turnul Eiffel. Printre schele metalice, in fata noastra se apleca intreg Parisul. Ma tineam de stalpul din mijlocul liftului iar Doina se tinea de mine. Avea rau de inaltimi.
-          Tu est bien, Doina? O intrebase Marie, corespondenta ei.
-          Oui, c’est bon! Raspunse Doina incercand sa para cat mai normala.
Motivul pentru care eram in Franta era un schimb de experienta dintre liceul nostru si Amyot D Inville din Sensis, Picardie. Scopul oficial acestui proiect era de a studia cultura si viata fiecarei tari. Scopul real era, de fapt, calatoria in Franta pe bani usori. Cazarea avea loc ori la internat, ori acasa la corespondent, depinzand de unde statea acesta in cursul saptamanii.
Reteta acelei zile era fantasmagirca. Eram in Paris, de 14 Februarie, cu Doina.
Ajunsesem la primul etaj. In fata noastra se intindea un oras care a fost descris si contemplat de toti artistii lumii. As fi vrut sa incerc sa descriu cu prorpiile mele cuvinte, asa cum facura Cioran, Ionesco, Stien, Fitzgerald, Hemingway, Picasso, Eliade acest oras dar nu eram vrednic. Nu puteam. Cuvintele mele nu mai incapeau in Paris.
            Doina uita pentru o clipa de frica ei si se apropie de balustrada. Ochii ii luceau. „Uau”atata avu puterea sa spuna. Era coplesitor. Se uita apoi in ochii mei cu o fericire candida, ca atunci cand vezi pentru prima oara balciul. Eu ma prefacui ca rup gardul de siguranta pentru a ma azvarli in fantana de amor ce lucea in haul din fata noastra.
-          Nuuuuooo!!! Striga ea tragandu-ma spre ea ca o caracatita. Ce dracu’ faci Tudor?!
Eu zambi ca un cretin cu diploma si o intrebai.
-          Mai urcam un etaj?
-          De ce? Crezi ca de aici nu mori daca te arunci?
Ii iubeam replicile.
Am luat-o de mana si ne-am indreptat din nou spre lift. Frica incepea din nou sa-i revina. Fata ii palea din nou. Se prindea tare de mine. Fobia si exaltarea se fuzionau in launtrul ei. Buza de jos ii tremura dar in pupila ei dilatata se vedea dorinta de ascendenta. Liftul se opri. Eram la al doilea etaj. Se tinea necontienit de mine si mergeam ca si cum eram unul. Pe masura ce ne intaltam spre cer parea din ce in ce mai feeric. De ce pe masura ce ne departam de sol, acesta pare mai moale, primitor si ademenitor?
-          Jaques! Il strigai eu pe corespondentul meu. Tu peux prendre un photo avec moi et Doina?
-          Oui! Raspunse fericit ca are onoarea sa imortalizeze un cuplu strain in tara sa.
Ne lipisem fruntile si ne priveam bolta ochilor. Era perfect absurd peisajul. Cadrul acela oniric de timp si spatiu ne convingea pe amandoi sa credem ca dupa flashul de blit al camerei foto ne vom trezi intr-o realitate diferita, in camere diferite.
-          Voila! Veni Jaques cu aparatul spre noi.
N-a fost sa fie asa.
-          Pana sus? Am pus intrebarea finala, cu ochii aprinsi, sperand sa-i transmit energia si dorinta mea.
Se uita la mine pentru cateva clipe dibuind in mine un potential Peter Parker sau Klark Kent care, in cazul prabusirii Turnului Eiffel, isi va rupe camasa de pe el, salvand-o pe ea odata cu populatia turnului. Nu stiu daca am tradat impresia de supererou, dar a avut atata incredere (sau iubire) in mine incat isi strivise nervii mestecati de frica si se lasa purtata din nou pana in lift. Cu fiecare secunda, ritmul cardiac al Doinei crestea odata cu altitudinea. Sentimentul pe care l-am avut cand am ajuns la ultimul etaj e acelasi cu cel al unui alpinist ce reuseste sa paseasca pe varful Everestului. Turnul Eiffel este Everestul indragostitilor. Momentul era sublim. Oamenii se luau de mana chiar daca nu se cunosteau, doar din motiv ca trebuia, ca aveau nevoie de inca un trup cu suflet langa ei. Frica Doinei pierise. Acolo, nu mai exista frica, deznadejde sau suferinta. E un rai suspendat deasupra Parisului.
Ar trebui sa se faca un bungee jumping in varful turnului. E tortura sa cobori din varf inapoi la banalul jos, luand liftul.

*

-        Astepata-ma un pic, i-am spus Doinei dupa ce am ajuns inapoi pe pamant.
Am dat fuga pana la buticul de sub turn. Aflasem de la cativa dintre corespondenti ca sunt prezervative cu I <3 Paris. Cumparasem trei si am dat fuga inapoi.  Aveau sa fie toate foloZZZZZZ ZZZZZ ZZZZZ
Primisem un mesaj.
„Vezi sa nu-ti uiti portofoliul azi la istorie. E ultima zi” – Laur.
Avea acest reflex de mama sau de secretara. Stia ca sunt cu capul in nori si deseori era un fel de memorator pentru diverse evenimente, petreceri, proiecte, teme sau alte lucruri care-mi scapau. Ma anunta cand aveam teste sau teze, chiar cu o zi inainte pentru a-mi oferi timp sa invat.  Odata, la un inceput de saptamana, de la el aflasem, chiar in fata liceului, inainte de a intra, ca e vacanta intersemestriala. Pana si de ziua mea am aflat intr-un an, fiind primul care mi-a spus la multi ani. Uneori, ar fi trebuit sa-l platesc pentru prietenia lui. De asta ii ziceam ca ar face un tata de minune. Ma rugam ca memoria mea sa se refaca pana cand as fi ajuns sa am copii, ca sa nu-i uit pe la scoala sau printr-o tara straina.
„Astazi mi-am amintit singur. Multumesc oricum”
„Sa cresti mare. Esti bine? Pareai suparat la telefon…”
„Da, e ok. Vorbim la scoala”
„Ok”
Da… Vorbim…
Subiectul acesta era foarte sensibil pentru Laur. Aproape la fel de sensibil ca si pentru mine. Trecuram prin multe dupa faza care urma sa i-o descriu, bucata cu bucata, Adrianei. Coborase in grota aceea impreuna cu mine. A fost ca un Virgil ce statea alaturi de Dante prin Iad.
Vroiam sa se termine mai repede ziua. Sa pot sa am o telecomanda ca in filmul Click! sa pot da un fast forward.
Nu puteam sa dau, desi, decat
play.

3.28.2012

Shuffle - II





Capitolul II


John Mayer - Your body is wonderland


     6 lei pentru autobuz, 50 pentru cadou, 10 pentru prezervative. Era dimineata. Ora 9. Emotia de a cumpara pentru prima oara un pachet de prezervative. La Kaufland lumea isi belea ochii la lapte, cereale, portocale, paine, alune, paste, apa minerala, prosoape si sapun. Eu unul nu stiam daca sa aleg Durex Extra Safe sau Pleasure Max. M-am decis sa iau Extra Safe avand in vedere circumstantele. Am zis ca este timp si pentru Pleasure Max. Eram la casa 7 intre doua babe. Am vazut bananele de pe banda rulanta si m-am gandit sa iau Love cu banane. Dar nu : Extra Safe e mai bine. Stateam cu pachetul pe banda prins intre aceste babe cu nasul pe sus carora parca le era scarba sa priveasca cutiuta de iubire. Mi-am mai luat si o ciocolata Fagaras de pe raftul din fata mea sa nu par disperat. "Ce? Eu am venit sa-mi iau o ciocolata si am zis, hai, de ce sa nu iau si niste cauciucuri? " A fost, probabil, cea mai lunga achizitie din viata mea. M-a uitasem la ceas cand ajunsesem la casa. 9:25. Peste ce a parut a fi 10 minute, tot 9:25. 
     Si-a platit baba din fata bananele, bulionul, sosetele, buretele de vase, cele trei conserve de pate Bucegi si mustarul La Bunica si urmam eu. "Buna ziua!" imi spuse tipa blonda, tinerica. "Buna ..ziua" balbaisem eu. Blonda prinse prima oara, aproape instinctiv, pachetul cu prezervative. *BEEP*. Imi dadu o privire foarte libidinoasa, in care se afla o fantezie sexuala de a dezavirgina un tanar, de a-l antrena in practici erotice, sa-l ia mana si sa ii o aseze pe san, sa-si aseze ea mana pe pulpe, sa-si plimbe unghiile si sa-i apuce p*BEEP*. Fagarasul. Totalul de plata: 9,80 lei. Am dat bancnota de 10 lei si am asteptat cei 20 de bani rest, de frica sa nu ma strige prin magazin "baiatul cu prezervativele!! ai uitat restul!". 
      - A fost totul in regula? ma intreaba dansa intinzadu-mi bonul fiscal si cei 20 de bani si zambind. 
      - Da, i-am raspuns eu zambit, la fel de tampit ca prima oara. Bagasem cutiuta in buzunarul drept de la geaca, ciocolata si maruntisul in cel stang iar bonul l-am prins in pumn. N-am putut sa ma abtin de la a ma uita inca o data la baba din spatele meu care tocmai isi lua ochii de pe mine cand am tinit-o.
         Oare faceam bine? Nu era prea devreme pentru prezervative? Nu ar mai fi trebuit sa cumpar orhidee, usruleti de plus, ciocolata belgiana, felicitari handmade, cartulii pe care scrie "Cea mai buna iubita din lume" pana sa pot sa-mi permit sa achizitionez asa ceva? Era oare timpul? "Da, da, de ce sa tot trag de timp. Acum e timpul ideal : e vara si e summumul iubirii noastre." Ajungand la concluzia asta incepusem sa accelerez mai tare, de frica sa nu treaca vara sau sa nu vina valea.
       Iesisem in graba in Kaufland, de parca as fi furat ceva. Ma simteam ilegal, ca si cum aveam cocaina sau hasis la mine. Fugisem spre statia de autobuz. Acolo erau doi care se mozoleau si nu bagau pe nimeni in seama. Aproape simteai ca intrasesi intr-un dormitor, ca erai intrus acolo si trebuia sa iesi cat mai rapid. Ea isi tinea mana bagata in buzunarul lui iar dansul o tinea de fund. Ma intrebam daca ei folosesc Pleasure Max...
        Sosise autobuzul. Era aproape gol. Platisem 2 lei pentru bilet si m-am asezat la geam, in partea dreapta, cu trotuarul. Cateva cupluri, copii, mamici, tatici, gunoieri mai tarziu, ajunsesem la Iulius Mall. Inauntru, ca si in autobuz, era aproape gol. Imi placea lipsa aceea generala de oameni. La Carturesti tocmai se deschisese. Intrasem si m-am apucat sa caut o carte pentru Adriana. M-am invartit de doua-trei ori pe acolo si in cele din urma m-am decis sa iau Generatia X de Douglas Coupland - nu stiu de ce exact, imi placea coperta. M-am dus apoi sa cumpar niste Blackstone cu Vanilie si Cherry de la tutungeria dinauntru. Am mai cumparat si o pungulita de cadouri si am plecat si de acolo.
       Am luat din nou autobuzul si am coborat in cartier la Doina. De la blocul ei pana in statie sunt 5 minute. Ajung la bloc si sun la interfon. Imi raspunse mama ei in soapta.
      - Cine e?
      - Sunt eu, Tudor.
      *BZZZT* Imi deschise usa. Sta la etajul 6 si nu are lift in bloc. Urcam cate 2 sau 3 trepte deodata. Nu stiam daca inima-mi pulsa de emotii sau de oboseala cand ajunsesem in fata usii care se deschise inainte sa apuc sa bat.
      - Buna Tudor. Doina inca doarme, vezi cum o trezesti. Eu plec acum la serviciu, te-am asteptat pe tine sa-ti deschid.
      - Scuzati-ma daca am ajuns cam tarziu. Nu stiam...
      - E in regula, iau taxiul. Inchide usa dupa mine, te rog. Distractie placuta la petrecere azi..
      - Multumim.
      - Pa.
      - La revedere.
      Trase usa incet dupa ea si eu o inchisesem la fel de incet. Ma dezcaltasem, imi dadusem jos geaca, luasem cutiuta din buzunarul drept si-o bagasem in pataloni (in buzunar adica) si m-am indreptat pe varfuri spre camera Doinei. Usa scartaia putin indiferent de cat de lent o impingeam. Inauntru, intr-un patut jos de o singura persoana, dormea ea, cu fata-n perna. Respira lent, buzele le avea intredeschise, fata neteda, pleoapele relaxate. M-am apropiat de pat si m-am asezat in genunchi langa pat. As fi vrut sa adorm si eu acolo langa ea si sa fie gen Inception, sa putem visa acelasi vis. La un moment dat, isi deschise usor de tot ochii. Ma vazu apoi isi inchise inapoi ochii, la fel de usor, si zambii.
        - Buna dimineata, ii soptii eu.
        Ea dadu aprobator din cap.
        - E foarte buna, spune ea cu o raguseala matinala, care pe mine ma dadea pe spate.
      - Vrei sa te mai las sa dormi?o intrebai eu, dandu-i firele de par ce se scurgeau in fata, dupa ureche.
        Ea dadu dezaprobator din cap. Eu zambi.
        - Esti fr- si ma opri acolo.
        - Hm? ingana ea.
        Vroiam sa-i spun ca e foarte frumoasa cand doarme dar mi-am dat seama cat de cliseu ar fi si cat de mult o repugnau cliseele de vorbire. Se intoarse cu fata in sus si se intinse voluptos, emitand un sunet foarte inalt. Apoi, ca iesind dintr-un orgasm, se invartise spre mine oftand, privindu-ma.
        - Ce i-ai cumparat Adrianei? ma intrebase ea, cu o voce putin mai proaspata, insa tot ragusita
        - Cartea asta si tigarile ... si i le aratasem in punga. Insa am mai luat ceva...
       Si o priveam fix in pupila stanga. Ea se uita tot in pupila mea stanga. Am bagat mana in buzunar si am scot cutia ridicand-o cu o solemnitate greu de reprodus. Se uitam unul la celalat si hiperventilam. Avea ochii largi. In dimineata aceea nu mai avea nevoie de cafea caci se trezise atunci complet.
        - Ce spui...? rupsesem eu tacerea intr-un final. Eram foarte mari emotii sa nu se supere, sa nu zica c-o insult, ca "ce cred eu ca e? o tarfa pe-un trotuar?".
        Ea nu spune nimic. Inca se uita cu aceeasi privire la mine.
          - Adica, reluasem eu panicat, doar daca vrei, caci daca nu vrei e in ordine, doar ca, am vorbit de ceva timp despre asta si nu mai stiu nici eu ce sa cred, dar daca vrei sa mai asteptam, daca nu simti ca e timpul potrivit, sau poate tipul potrivi---
       A fost ca un colac ce m-a salvat de la inec. Sarutul ei, fie si la prima ora a diminetii, ma cutremura. Se ducea in fiecare celula din mine, incat toate se impingeau in piele sa iasa din mine sa sa ajunga la ea, efect mai cunoscut sub numele de "piele de gaina". Sarutul a fost lung.
        - Mama a plecat? intreba ea, cu degetele in parul meu, la ceafa.
        - Da ... spusem eu aproape hipnotizat.
         Isi avantase din nou buzele spre mine si ma trase in pat cu dansa. Timpul nu ne mai ameninta. Nu ne mai era frica de moarte, de nimic. Dadusem jos folia de protectie de pe cutie. Era incredibil. Vazusem asa ceva doar prin filmele porno sau cu +16 ani, inca de la 12 ani, insa atunci avea sa mi se intample mie. Sa traiesc propria mea scena erotica.
        Totul era lent. 
        Fiecare gest era fin.
        Fiecare expiratie, molcoma.
       Fiecare sunet, rar.
       - Te iubesc, spuse ea respirand greu.
       - Te iubesc si eu, raspunsem respirand la fel de greu.
         Eram androgin. Dupa atata tim--



      O tanara domnisoara vorbea cu mine in timp ce-mi intindea un pliant. M-am gandit sa-mi scot castile din politete fata de aceasta.
       - Buna ziua! Ati auzit de noua oferta de la Orange? ma intreba dansa afisand o dantura demna de reclamele Collgate.
       - Care dintre ele? o intrebai eu schitand aceeasi veselie.
       - Despre noua oferta Fluture 10. 3000 de minute in retea, 3000 de mesaje in retea, 100 de minute nationale, 100 de mesaje internationale, 10 mesaje internationale si 12 mesaje internationale toate la pretul de 5 EURO pe luna.
        - Gasesc informatii despre asta in pliant? intrebai eu foarte entuziasmat, deschizand ochii.
        - Desigur, spuse ea satisfacuta ca a reusit sa opreasca pe cineva ce a binevoit sa o asculte si sa ia in calcul cele vorbite.
         Am trecut mai departe incepand sa ma uit in pliant. De fapt, am fost machiavelic. Nu aveam nici un interes sa-mi iau vreun abonament pe care vroiau ei sa-mi vanda. Dar nu avea rost sa-i dau de inteles si acelei tinere care probabil avu o zi plina de babe si mosegi care treceau pe langa dansa, luand pliantul, privind foarte sceptici si execrati apoi aruncandu-l in cosul de gunoi de la doi pasi de dansa. Pe pliant megaoferte, metaoferte! HTC Cha Cha de la 4 Euro (*=  cu abonament de 21 de euro + optiunea smart phone de 5 euro pe luna timp de doi ani ), Samsung Wave 575 le Fleur ( *= cu abonament de 29 de euro pe luna) si multe alte telefoane supermegamoderne  la supermegapreturi.
          Imi amitisem cum pe la inceputul relatiei cu Doina imi schimbasem rabla de telefon alb negru, gros si groi ( la care de altfel tineam foarte mult ) deoarece prima cu intarziere, sau deloc uneori, mesajele sau apelurile. Asta o irita, ceea ce m-a facut sa-mi cumpar un iPhone de care, la inceput eram foarte entuziasmat, insa dupa un timp a devenit fad si chiar enervant uneori. Un lucru care imi placea in schimb la el era ca puteam stoca toate mesajele primite, fara sa ma ingrijorez de memoria telefonului. Nu stersesem un mesaj de cand il achizitionasem. In schimb ma enerva cand, vorbind mai mult timp la el seara, transpira displayul si odata cu el urechea mea.
         Doinei ii placea sa joace pe el Fruit Ninja sau Angy Birds. Dansa avea un LG Cookie roz foarte zgariat si uzat care, totusi, primea mesaje si apeluri la timp si de care nu simtea nevoie sa scape. Dupa ce imi luasem eu iPhone-ul, automat, ma snobisem putin iar atunci cand puneam mana pe telefonul ei si incercam sa dau o comanda ma iritam ca nu o prelua la fel de rapid ca un iOS. 
         Bagasem pliantul in geaca, in buzunarul drept, apoi si castile in ambile urechi. 




Vile Vallo feat. Natalia Avelon - Summer Wine


       Cort - verificat.
       Chitara - verificat.
       Periuta de dinti - verificat.
       Prosop - verificat.
       Bani de alimente si transport - verificat.
       Restul daca or fi, bine, daca nu, asta e. 
      Mai aveam cam doua ore pana trebuia sa plecam de la Octav de acasa pentru a face cumparaturi de la Carrefour si a prinde autobuzul spre munte. Nu ne grabeam de loc. Vremea calduroasa inspira o lene imposibila de descotorosit. In timpul asta Octav se barbierea cu masina electrica, Laur statea intins pe pat, cu capul sustinut de perete si cu telefonul in mana, Matilda verifica bagajele pentru a 5-a oara, Adriana pregatea in bucatarie niste sandvisuri cu salam si branza topita pentru drum, Paul citea o revista National Geografic pe care o gasise in casa la Octav, Eugen fuma pe balcon o tigara, Liliana cu Gabriel erau jos sa cumpere apa mierala si suc de portocale iar eu cantam la chitara cu Doina Summer Wine uitandu-ne la versuri pe internet. Ceilalti fredonau de unde se aflau piesa. Am tras la imprimanta multe piese sa avem ce canta in urmatoarele trei zile. Avea sa fie o excursie asteptata si planificata de mult timp. Liliana vorbise cu niste rude de la munte cu care aveam sa ne intalnim. Ele ne vor duce intr-o poiana superba la varful unei vai, de unde se intindea in fata o panorama superba. Vremea avea sa fie prielnica si memorabila.
         Toti eram in short si tricou sau maiou, in culori foarte deschise. In picioare aveam ori sandale ori Converse fara ciorapi, ceva foarte usor de descaltat. Pe cap aveam palariute de paie care isi schimbau locatia capilara din ora in ora - la fel si ochelarii.
      Dupa inca o ora de cantat, de lenevit, de transpirat, de facut sandvisuri, de barbierit, de cumparat lichide, ne luasem cu totii bagajele in spate si ne pornisem spre Carrefour. Intrasem acolo ca niste salbatici. Ne dadusem sandalele sau tenisii jos sa simtim sub talpi racoarea gresiei murdare.  Aproape ca ne puteam auzi dintr-un colt in celalalt al supermarketului.
         - Eu vreau multa ciocolata!!! striga Doina.
         - Si eu!!! o acompaniase Matilda.
         - Milka cu martipan! se alatura si Liliana.
         - Si cu capsuni, si cu ciocolata alba, si cu alune, si cu stafine!!! completa Adriana.
         - Si nutella! revenise Doina
         - DAAAAAAA!!! spuse toate in cor.
         Fetele nu se gandeau niciodata la mancare propriu-zisa. Ele ar fi putut supravietui doar cu ciocolata si timp de un an. Sau mai bine zis, n-ar fi putut supravietui 24 de ore fara o bucatica. Venira apoi toate acestea tinand in brate ciocolata, valorand per total 85.40 lei (calculasem). Noi, baietii, ne uitasem unii la ceilalti, confuzi, asteptand sa zica unul ceva, apoi, privind totalul si, oftand, le lasaram sa-si faca felul. Acestea incepura sa tipe de fericire incat oamenii iarasi ne priveau cu acea privire de care aveam parte mai mereu : ca pe niste copiii handicapati. Aveam ciocolata pe fundul cosului de doua degete.
         - O sa facem ciocolata la gratar cand n-o sa mai avem ce pune ... spuse Laur.
         - Sau le trimitem pe ele la vanat in padure, intervenise Eugen.
         6 caserole de mici, 2 de pulpe, 2 de aripioare, 4 de carnaciori, 2 saculeti de cartofi, 2 cutii de mustar si 2 de ketchup, 8 paini, 3 pungi mari de Lays cu sare, 3 pungi mari de Nutline, 12 pungi de mini brezel. Cam asta era de mancare. Restul, mai ales legumele pentru supa la ceaun din a treia zi, aveau sa fie cumparate de acolo, din sat.
          6 peturi de bere Bergenbier. 4 sticle de vin alb demisec Cotnari. 2 sticle de vin rosu demidulce Sange de Taur. 2 sticle de vodka Finlandia de 1 litru. 1 sticla de dry gin Wembley. 3 sticle de apa minerala. 4 sticle de Coca Cola. 2 sticle de Fanta Madness. 2 cutii de suc de lamaie Timbark. 2 cutii de suc de cactus Timbark. 30 de pliculete de Ness. Cam asta era de baut. Restul, mai ales tuica de prune, coiacul Unirea si afinata de doi bani pentru a 3-a seara, avea sa fie cumparata de la crasma satului.
         Mai cumparasem niste Tic Tac Big Pack  de portocale si Skittles si plecaram de acolo, fiecare cu vreo 2 plase in mana. De la Carrefour pana la autogara erau cam 15 minute, 20 cu tot cu trafic. Era 12:41 si la 13:00 pleca microbuzul ce ducea la destinatie. In autobuz, aceleasi chipuri mirate de prezenta noastra. Eram atat de obisnuiti cu ele incat nici nu mai stiam cum e sa nu avem parte de ele, era ceva natural. Timpul ne presa desi, si ne uitam din minut in minut la ceas calculand timpul aproximativ pana la autogara. Traficul nu inceta sa dispara si se parea ca fiecare semafor ne lovea cu o culoare rosie ce, pentru noi, era mai orbitoare decat Soarele. Se par--


     - DAR CE FAAAAAACETI DOMNULE TUDOR?!?! se auzi dintr-o data un glas inalt, puternic care mi-a dat jos si castile din ureche. O fata cam cu un cap mai mic ca mine, par roscat, ochi verzi, pielea palida, buze groase si carnoase, imbracata cu haine din Bershka, statea in fata mea gata sa ma imbratiseze.
      - ADRIANA! strigai eu. Ce mai faci, draga? Nu te-am mai vazut de mii de ani!
      - Nu-i asa? Eu fac foarte bine, Tudorele. De minune chiar!
      - Dar cum te-ai gandit sa mai treci si pe aici, pe la noi? Ti s-a facut dor de casa parinteasca?
      - Bai, nu stiu daca ma crezi sau nu, dar, sincer, oleaca da. M-am gandit sa-mi iau putin timp liber de la studii si sa vin intr-o vacanta. Si nici un all-inclusive nu e mai somptuos ca ala de acasa, sa stii!
       - Daca spui tu.. Cum e la facultate?
       - Foarte fain, zise dand usor din cap. Nu credeam c-o sa-mi placa atat de mult la Medicina. La inceput a fost oleaca mai greu, chiar ma gandeam sa ma duc la Psihologie sau Drept sau dracu' stie unde, numa' nu acolo! Dar apoi m-am calmat, mi-am revizuit atitudinea si m-am pus pe treaba, iar acum sunt foarte multumita, zise tot cu aceeasi miscare de cap. Foarte multumita...
        - Pai ma bucur, ce sa-ti spun?
        - Spune-mi daca tu te-ai mai gandit unde vrei sa dai. Mai ai cateva luni pana vine bacul.
        - Sincer sa fiu, nici eu nu mai stiu acum... In principiu la Conservator...
        - Vrei sa zgudui lumea cu chitara ta, ha?
        - Lasa ca e destul de zdruncinata si fara..
        - Si unde anume ai vrea? In ce locatie?
        - N-am gandit atat de departe...
        - Aha, aha... Si Doina ce mai face? Cum o mai duceti?
        Eram sigur. Trebuia sa ma astept si de la asta. Dar ma asteptasem. Nu ma luase prin surprindere. Doar ca indeferent de cat de pregatit as fi fost de intrebarea asta de la oricine, tot acelasi efect il avea. Nu poti atenua impactul, anticipandu-l. Parca toate organele mele interne, la intrebarea asta, incepura sa cedeze.
         - Adriana, draga mea. Lucrurile s-au mai schimbat, pe aici, de cand ai plecat tu...
         Ea se uita vreo 5 secunde confuza la mine apoi isi largi ochii atat de tare incat imi venea sa-mi intind mainile sa nu-i pice globurile oculare pe jos.
         - Pe bune?!?!
         - Mhm... zambi si eu, prost.
         - De ce buaaai?! Ati inebunit?! Va statea atat de bine impr--
        - TE ROG! Adriana, nu ma ajuta sa spui chestia asta, am zis eu putin calcat pe nervi. Chiar nu intelegeam de ce oamenii spun "Of Doamne! Si cat de bine va statea impreuna, erati perfecti unul pentru celalalt!" cand afla ca doi oameni s-au despartit. In tentativa de a consola, iti presara paprica in taietura. Stiu Adriana, am reluat eu, stiu cum ne statea..
         - Bai, dar de ce?...
         - E o poveste lunga, si n-avem nici unul dintre noi timp acum.
         - Dar, hai, nu vrei sa ne vedem dupa ce termini tu orele? La cat scapi?
         - La 19:00.
         - Bun, hai ca vin eu sa te iau de la liceu dupa ce termini si mergem undeva sa-mi povestesti tot, in regula?
          - Ok..
          - Nu te-ai transferat intre timp, nu?
          - Nu, nu, zambi eu fortat.
         - Bine, pai ne vedem dupa ore, in regula? Doamne iarta-ma nu mai am rabdare! Nu poti sa-mi spui acum putin?! Sa nu ma lasi asa, pe drumuri, gandindu-ma toata ziua la asta?
           - Nu, Adriana, iti spun totul dupa ore. E mult de discutat...
         - Da, ai dreptate, e mai bine asa. Bine mai, pai multa bafta la ore, spuse ea compatimitor, de parca as fi fost diagnosticat cu o boala terminala, mangaindu-mi mana dreapta.
           - Mersi. Ne vedem la 19:00.
           - Sigur. Pa-pa.
           - Pa..
           Plecasem din conversatia aceea cu o stare de cacat de care credeam ca m-am vindecat in urma cu o saptamana. Dar desigur! Cine, dintre toate persoanele, nu stia de acest lucru si putea sa vina cu bricheagul sa infinga intr-o rana de abia inchisa? Adriana! Am uitat de Adriana! Dupa evenimentul cu pricina ar fi trebuit, din masuri de precautie pentru starea mea sufleteasca viitoare, sa trimit un mail tuturor persoanelor, anuntand evenimentul, ca apoi, sa tabarasca toata lumea pe moment cu intrebari, compatimiri, sfaturi si pareri de rau, ca apoi, sa nu ma mai intalnesc cu lume pe strada sa ma intrebe "Ce mai face Doina?" foarte zambareata si apoi sa am parte de moaca pe care a avut-o si Adriana cand ii spun "Lucrurile s-au schimbat". Suferinta unei despartiri dureaza pana afla si ultima persoana care nu stia de ea.
              Mi-am bagat iarasi castile in urechi.
              Play.

Eminem - Space Bound

              PAUSE!
              Luate-ar naiba, Adriana! Acum te bagi si in playlistul meu?!
              Shuffle.
              Play.
        

3.15.2012

Shuffle - I



Capitolul I



Everything - Michael Bublé

     Ce bine batea lumina! Cand a mai fost atat de vara in casa mea? Cat de bine statea soarele atunci, exact acolo sus, oleaca mai sus de blocuri! Si cat de bine statea ea atunci, exact acolo, pe marginea canapelei. Ce antiteza intre ea si Soare. Era luna ce ricoseaza lumina de la Soare spre mine. Imi era foarte foame.. sau nu? Aveam pizza sau n-aveam pizza? Nu mai stiu precis. De cele mai multe ori aveam, dar am impresia ca de data aceea, nu. Ne-am intins pe covor apoi. Lumina de pe podea era ca o dâră de portocală. Covorul era un pic cam incomod din cauză că nu era atât de gros. Dar parca asta facea totul mai frumos! Heh... inca de pe atunci sufeream pentru iubirea noastra. Chiar si in cel mai luminat moment al nostru!
      Era amiaza. Ziua pana atunci trecuse rapid. Ne trezisem, ne imbracasem si ne intalnisem. Cumparasem un suc de cactus, niste cirese si un nurofen forte pentru cap (era cald). Dupa o plimbare de o ora pe afara deja eram epuizati, plin de praful de pe strazile pe care nu mai plouase de doua saptamani. Mergeam usor, ne topeam cu fiecare pas, ca doua inghetate. Ajunsesem acasa pe jumatate uzi. Cealalta jumatate am udat-o acasa.
     Avea fruntea ca de portelan. Nu avea nici un cos, nici un rid, nici o grija, nici o mustrare. Parca era lustruit. Arata ca un bol de sticla. Gura o tinea un pic deschisa ca sa poata respira. Nu stiu daca din cauză că era cald sau că avea într-adevăr emoţii. Imi place să cred că avea într-adevăr emoţii. Sau poate că-mi semnala că vrea s-o sărut. Exact la marginea gurii, captele buzelor se arcuiau un pic in sus, schiţând un zâmbet negândit. Ochii ei se uitau la fel la gura mea cum mă uitam eu la a ei. Amandoi aşteptam parca un semn: care limbă va ieşi prima?
        Tineam ochii deschisi minute intregi uitandu-ne unul la celalat. Lacrimam fiindca nu vroiam sa clipim stiind ca ne va fi dor (chiar si pentru o milisecunda). Faceam poze mentale pe care vroiam sa le înrămăm pe zidurile memoriei noastre.
       Statea pe soldul drept, cu mana dreapta se sprijinea de covor iar degetele si pe plimba incet pe suprafata covorului si mana stanga si-o plia pe soldul stang, rotund. Avea gratia unei picturi de Boucher iar eu vroiam sa-i ling vopseaua de pe ea. Tricoul acela mov si fin ii descoperea un fragment din sold, exact cat sa se vada alunita. Alunita aceea era o insula de refugiu intr-o mare de lapte. Toate drumurile duc la alunita. Era un punct de tranzitie intre fund si sani. Nu exista traseu intre cele doua fara un stop macar de un sarut pentru alunita. Uneori il consideram ca pe un al treilea sfarc. Era plasat atat de bine acolo, ca un ecuator. Era o bucata indispensabila din materia ei, si ma rugam ca nu Doamne fereste sa fie cangerigena si sa trebuiasca scoasa prin operatie cu laser.
     În spatele ei, putin aburit din cauza focalizării, vedeam galbenul muştar al canapelei, şi doua pernuţe rozalii, inmuiate in lumina aceea de coaja de portocală. Pe canapea era ghiozdanul ei albastrui si langa portofoliul verde inchis de isto---

      "CĂCAT! Mi-am uitat portofoliul!" imi amintisem. Mi-am dat jos ofticos castile de pe urechi si am facut cale intoarsa. Bine, ca nici nu mersesem prea mult (vreo 3 minute adica durata piesei cu o viteza medie de 1,5 metrii pe secunda) dar, na, ma simteam bine si chiar as fi preferat sa nu-mi amintesc. De ce a trebuit sa vad atunci portofoliul ala pe canapea, chiar si cu viziunea periferica, si cum de mi-a ramas intiparit asa in memorie? Da, stiu! Ca sa-mi aminteasca acum! Totul a fost calculat! Soarta e un algoritm pe care-l invatam dupa ce-i aflam raspunsul.
        Exact cand ma pornisem si eu mai devreme, sa am timp si sa nu ma tot uit la ceas daca sunt in intarziere!
         Chiar nu stiu de ce m-am intors... Habar nu am. Totul ar fi fost diferit.
         De nu era a patra oara cand il uitasem, nu ma intorceam. Primele doua ori nici nu-l aveam complet si a treia oara il facusem dar l-am uitat pe birou, ca si de data aceasta de altfel. Profesorul zise ca era ultima zi in care mai puteam sa-l predau... Era un zece foarte facil. Doar prezentam dosarul acela cu niste pagini copiate de pe Wikipedia si atat!
      Un bloc, inca un bloc, alt bloc, bloc. Ultimul din cele enumerate e al meu, desi toate arata ca si numele lor : la fel. Sunt momentele de genul acesta, cand uit, care ma fac sa le multumesc parintilor ca stau la parter, si nu la etajul 7, desi mereu am vrut sa pot sa ies pe balcon si sa privesc orasul. Parterul e facut pentru elevi cu capul in nori si pensionari cu Alzheimer. Deschide usa, intra in casa, nu te descalta, mergi la birou, ia portofoiul, baga portofoliul in ghiozdan, iesi din casa, iesi din bloc, intoarce-te, inchide usa, iesi din bloc, baga casti in urechi, apasa play.

Lambada - Kaoma

     "Atââââââââââââât!" Ăsta a fost sloganul acelei veri. Ce bine era cand ne intalneam cu totii la 8 dimineata pe peronul gol. Eram mai trezi decat la ora 3. Soarele matinal era superb. Cerul era exact atat de albastru pe cat ar fi trebuit sa fie. Stateam in tricou si ne era bine. Păr lung, haine largi, buze intinse, dinti sclipitori, ochi stransi. Arătam ca niste tineri dintr-o fotografie de pe pliantul unei Summer Camp in America. Doar ca noi eram naturali.
      Era unul din cele mai frumoase momente, statul pe peron. Ne priveam unii pe ceilalti cautand in ochii nostrii fericirea pe care fiecare in parte o simtea. Zambeam mereu. Nu puteai sa nu razi din orice lucru stupid spus. Fiecare era exact cum isi dorea. Era o furtuna caci fiecare spunea ce le trasnea prin minte. Anticipam fericirea ce avea sa urmeze. Ne imaginam scenarii in minte despre cum va fi, si cum va iesi gratarul, si cine va bea mai mult, si cine va dormi pe afara, si cat de mahmuri vom fi, si cat de mare va fi focul de tabara, si cum ne vom bate cu apa, si cum vom organiza urmatoarea excursie inca de pe atunci, si cum va iesi gratarul in urmatoarea, si cine va bea mai mult in urmatoarea ...
      - Cand vine trenul ala maaaa?
      - Baaai, poate ramanem la Suceava!
      - Nu vreau la Suceavaaaa!!! *sad face*
      - Nici eeeeeeu!! *cry face*
      - Bai, eu nu ma-ntorc acasa sa fie clar! Vine, nu vine, urmarim sinele pana ajungem!
      - Da, facem autostopul la tren...
      - Staaai ca vine! Uite-l! Buna tren!
      - BUNA TREEEEN! 
     Eram retardati. Dar niste retardati atat de draguti. Improscam oamenii cu fericire. N-aveai cum sa ne privesti urat. Se uitau oamenii la noi asa cum probabil se uita la jocurile olimpice speciale. Vedeau niste handicapati care se simt bine. 
      Ajungeam la cabana, ne puteam bagajele in cabanute si fuga la instalat boxele! DAAAAA DI DA RI DA DA DI DA DI DA RI DA RI DAAAAA! CHOOOORANDO SE FOI dhsijesalejuadsafdsFEZ CHORAAAAR! Cam asa se canta piesa asta. Laur dansa pocnind din degete, cu umerii un pic ridicati, cu ochii inchisi si prinzand cu dintii buza de jos. 
       - Haidem la treabaa! Fetele spalati preparatele, Octav adu o sticla de bere, Paul adu sculele - sunt in camera la mine - si Eugen, hai sa mergem sa facem focul! strigasem.
        - Unde ziceai ca-s berile, Tudor? intreba Octav in timp ce se indrepta spre cabanute.
        - La mine in camera sunt! striga Matilda.
        - Tu in ce camera stai, ba Tudor? intreba Paul.
        - 14, ii raspunsem, langa ghiozdan, pe patul drept.
        - Auuuzi, Paul!! tipa Doina
        - Da?
        - Imi aduci si mie sucul de cactus din camera?
        - Dar de ce nu se duce Tudor al tau?
        - Ca-i magar de aia!!!
      Eu ranjeam in timp ce taiam lemnele cu Eugen. Nu reuseam sa atac prea bine lemnul. Toporul intra in lemn dar apoi trebuia sa-l apas ca sa-l rup in doua. In schimb Eugen, reteza lemnul din prima lovitura. 
        - Na-ti berea! venise Doina si-mi dadu un pahar.
        - Si atat? o intrebai eu.
        - Si ce mai vrei? ma intreba ea.
        Eu ii zambi, si ma aplecai putin. Ea ma saruta frumos.
        In sfarsit facusem focul iar fetele ZZZZZterminara  ZZZZZsa taie ZZZZZcar--

      Vibra telefonul. Laur is calling.
      - Da?
      - Ce faci?
      - Tu?
      - Unde esti?
      - Am iesit din casa acum 4 minute.
      - Aha, si vrei sa ne intalnim s-o luam impreuna spre scoala?
      - Nu, nu are rost.
      - Sigur..?
      - Da.
      - Na, bun, ne vedem la scoala.
      - Salut.
      - Salut.
        Ar fi avut, de fapt, rost...
      Laur Chitu - cel mai bun prieten al meu. Discutiile la telefon nu sunt prea emfatice. Nu prea vorbim la telefon. Mai bine ne transmitem emotiile prin mesaje sau face-to-face. Plus ca nu stiu ce baieti, in calitate de prieteni, stau si vorbesc la telefon. Foarte bonom si generos, destept, insa prea modest. Nu bea si nici nu se drogheaza prea des. Sta mult pe YouTube si asculta muzica de hipsteri, electro, minimal, hip-hop, new wave. Se speriase tare de tot la faza cu ACTA, de frica sa nu mai poata pirata melodii de pe net. Nu are prea multe hobby-uri. Nici nu are nevoie, se simte bine si fara. Nu-i plac in mod deosebit cluburile. Ii place sa iasa cu "bajetii" pe afara sau la o bere si sa auda poante bune. Nu prea le are cu arta dar stie sa aprecieze creativitatea. Poate savura un vers sau un tablou bun. E foarte stabil emotional, nu s-a indragostit niciodata pana acum si nici nu se grabeste. Ii e indiferent daca se va casatori sau nu, dar vrea neaparat copii. O fata si un baiat. "Ai fi un tata foarte bun" ii ziceam adesea. Nu se panica cu nimic. Nu visa la lucruri marete, fiind multumit cu normalul. Nu-si dorea sa ajunga director de benzinarie sau doctor in gastronomie. Se multumea cu orice avea sa-i arunce viata in cale. Era lipsit de intrebari caci stia ca probabil nu va primi un raspuns concret. Nu era curios, nu-i placea filozofia. Nu isi impunea niciodata punctul de vedere stiind ca nu poate sa aiba dreptate absoluta. Nu dorea sa convinga pe nimeni de nimic. Tacea si facea ce ii placea. Asta nu inseamna ca era incapatanat. Deloc chiar. Primea sfaturi, stia sa cantareasca sugestii, iar uneori, desi foarte rar, apela chiar dansul la un sprijin.
      Resemnarea lui ma frustra deseori. Cum putea sa fie atat de apatic fata de lume, fata de minciuna, de perfidie, de adevar? "Ma opreste vreuna sa traiesc?" ma intreba. Totusi imi placea asta la el. Usor, usor, ma infectase si pe mine cu pasivitatea sa. Avea un fel de intelepciune naturala, un bigotism nedeclarat. Era agnostic, desigur. Cu toate astea ar fi vrut sa aiba un motiv care sa-l faca sa creada cu adevarat. Chiar ma ruga sa-i dau unul bun, care sa-l convinga, odata pentru totdeauna, de existenta unui Dumnezeu. Vroia sa stie ceva concret, desi nimic nu i se arata. "Stiu ca nu stiu nimic, si nimic macar asta nu stiu". Din cate stiam eu ( sau nu stiam )  ar fi putut fi reincarnarea lui Socrates.
       Imi bagai iarasi castile in urechi...
       Play.
       

3.14.2012

din meniu

taceti! taceti! taceti!
scoate-ti-va dracului
baclavaua din gat
si mancati o grefa
pana nu-mi dati
diabet!

imi sunt lipicioase urechile
de la cata marmelada
mi-ati scurs in ele
inca putin si raman surd

nici sa ma flegmati nu mai puteti!
sunt toate roz
dulci si cu aroma de cirese
cirese!
nici macar visine!

nu vreau sa par ingamfat
dar m-am saturat!
va rog, nu va suparati!
dar as vrea niste apa tonica
si sa-mi infing molarii
intr-o coaja de lamaie
daca se poate

3.09.2012

copilarii..

...sa putem sa nu putem stii

Sa ne punem la masa si sa luam micul dejul si sa ne ungem cu unt si gem de visine si.. si sa ne luptam cu furculietele. Sa ne jucam cu papusi de plus si soldatei de plastic si sa le pupam unele pe celelalte. Sa ne jucam de-a mama si de tata ( doar sa ne jucam ) si sa-mi prepari o supa de frunze de boschet. Eu sa mananc si sa zic ca mai trebuie putina sare. Sa alergam ore in sir jucand leapsa si de-a v-ati ascunselea. Tu sa ma gasesti si eu sa te pierd mereu. Sa lacrimam incercand sa privim soarele si apoi sa vedem pete cum se preling peste tot. Sa rupem iarba si s-o aruncam in sus, sa ninga peste noi, ca un fel de confetti al verii. Sa rupem papadii si sa vedem care sufla mai tare in ele si care papadie ramane fara puf. In cele din urma sa transpiram pana hainele de pe noi sunt leoarca.

Apoi sa facem baie in chiuveta. Sa ne stropim cu apa si sa ne spalam cu sampon Dalin dar ochii sa ne usture oricum. Sa ne facem peruci si sa ne acoperim sfarcurile cu spuma. Sa ne uitam prin apa la putulica/pasarica celuilalt si sa incercam sa ne dam seama de diferente. Apoi sa ne bagam fetele in apa si sa ne chinuim sa ne deschidem ochisorii sa ne privim unul pe celalat. Ne dor ochii si ne frecam bine unul pe celalat ( foarte bine, ne frecam ) pana ne trece. Apoi iesim din apa si ne scuturam precum cateii. Cine are nevoie de prosop? Sa ne spalam pe dinti cu degetul, eu pe tine si tu pe mine, desigur. Sa ne imbracam in pijamale fine si racocoase. Sa ne uitam dupa aceea la desene animate stand pe covor, mancand turta dulce si Sugus. Sa ne lipim fetele de eram si sa ne excitam de la faptul ca parul ne este atras.

Sa ne bagam sub plapuma sa ne pazim de tantari si sa ne fie cald de la aerul pe care-l expiram, dar sa stam acolo. Sa ne atingem nasul fiindca ni se pare cea mai frumoasa parte a corpului. Ba chiar sa-l pupam. Cu buzele!!! Apoi sa ne prindem de manute, incolacind tulpinele alea fine si micute de ghiocel pe care noi le numim degetele. Sa ma apropii si sa te apropii usor de mine, pana ne atingem fruntiile si ne simtim CO2-ul din piept. Usor sa ne atingem varful ( doar varful! ) buzelor. Sa ne speriem intr-un sens bun, si sa ne uimim de contact. Sa prindem piciorusul unul altuia intre genunchi si sa ne ne frecam ( foarte, foarte bine ) labutele. Sa ne aplecam pleoapele incet, fara ca macar sa ne dam seama si apoi sa adormim. Ingerasi.

Dimineata urmatoare, ne trezim tot in aceeasi pozitie, nemiscati, de parca am fi inchis ochii pentru o clipa si cand i-am deschis, se facu ziua. Primul lucru pe care l-am vedea ar fi gurita intredeschisa a ceiluilalt. Sa cascam de vreo 2-3 ori si sa ne intindem de vreo 3-4 ori apoi sa ne ridicam din pat si sa facem exact aceleasi lucruri, ca si cand am suferi de amnezie, de parca ar fi prima oara. Din nou si din nou.



2.22.2012

fast food

Mereu mi-a placut sa infulec mancarea. Asa am facut si cu sentimentele. Imi place, atunci cand am o foame mare, sa-mi umplu gura de o abundenta de alimente. Procesul de a duce mancarea la gura e continuu, deoarece, pana duc inapoi furculita la platou sau farfurie si inapoi la gura, deja a avut loc procesul de deglutitie si molarii iarasi asteapta sa sfasaie hrana. Nu pot sa mananc linistit. Bine, poate doar in public incerc sa mimez asta. Dar nu ma pot simti satul daca nu infulec asa cum vreau eu. Simt ca si cum as fi risipit toata acea mancare si la final raman mai gol pe dinauntru ca inante. Eu nu stiu sa degust. Nu pot sa-mi port maxilarul intr-o motiune calma, rotunda, ca de ferris wheel, pentru a lasa gustul sa-mi patrunda papilele gustative. Nu am rabdarea necesara. Si pentru a manca, se zice, ai nevoie de rabdare, daca vrei sa fi sanatos si fericit...

Deseori, ma doare stomacul din cauza asta. Parintii si prietenii imi mai atrag atentia : "mai incet ma, sa nu ti se faca rau". Si au dreptate probabil (de ce mai multe ori au avut dreptate) dar sunt prea captivat de frenezia nutritiei. Si toti se intreaba cum pot ramane atat de slab in urma cantatii enorme de alimeente pe care le devorez, animalic aproape. Insa le explic ca asa m-am nascut, cu metabolismul asta rapid. Noroc de el, ca altfel as fi obez. S-ar speria mancarea de mine...

Probabil ma uraste stomacul. Il supun incercarilor si nu face mereu fata. Prostul. Uneori bag pastile ca sa-l calmez un pic. Digest-duo sau mai stiu eu ce. Ii plac, ce-i drept, si dupa ce se face bine, nemernicul, iarasi are pofte, nevoie, apetenta. Si trebuie sa ma supun, n-am cum altfel. Daca n-as face ce-mi zice el, m-ar durea oricum. Deci, intr-un fel, orice as face, tot ma deranjeaza. Uneori as face o operatie si l-as scoate. Dar n-o fac din doua motive. Primul, ca doctorii zic ca stomacul e un orgam destul de important in corp si fara el as avea sanse foarte bune de deces. Hm, oarecum convingator. Dar al doilea motiv e mai bun decat primul. Anume, ca fara stomac, nu mi-ar fi foame, si fara foame n-as putea manca, si fara sa pot manca n-as mai avea toata placerea, toata voluptatea asta a umplerii vintrei. Asta-mi tine organismul intact : voluptatea. De n-ar fi dependenta de placere as fi gol pe dinauntru, un schelet acoperit cu piele.
Sunt tanar, poate de asta. Inca nu-mi sta capul atat de mult la sanatate.

E exact la fel...

2.07.2012

sânge II

hmmm...
ce odor
de carne proaspata
stau macelarii la coada
toti cu lectia invatata
cu retete frantuzesti
vor sa pipaie pielea
si sa mulga venele

nu vor sa-si pateze
manusile albe
stropite cu apa
de colon
dar isi musca
unghiile proaspat pilate

se vor plictisi eventual
o sa transpire din gingi
si se vor multimi
doar cu oja
de pe unghii