3.15.2012

Shuffle - I



Capitolul I



Everything - Michael Bublé

     Ce bine batea lumina! Cand a mai fost atat de vara in casa mea? Cat de bine statea soarele atunci, exact acolo sus, oleaca mai sus de blocuri! Si cat de bine statea ea atunci, exact acolo, pe marginea canapelei. Ce antiteza intre ea si Soare. Era luna ce ricoseaza lumina de la Soare spre mine. Imi era foarte foame.. sau nu? Aveam pizza sau n-aveam pizza? Nu mai stiu precis. De cele mai multe ori aveam, dar am impresia ca de data aceea, nu. Ne-am intins pe covor apoi. Lumina de pe podea era ca o dâră de portocală. Covorul era un pic cam incomod din cauză că nu era atât de gros. Dar parca asta facea totul mai frumos! Heh... inca de pe atunci sufeream pentru iubirea noastra. Chiar si in cel mai luminat moment al nostru!
      Era amiaza. Ziua pana atunci trecuse rapid. Ne trezisem, ne imbracasem si ne intalnisem. Cumparasem un suc de cactus, niste cirese si un nurofen forte pentru cap (era cald). Dupa o plimbare de o ora pe afara deja eram epuizati, plin de praful de pe strazile pe care nu mai plouase de doua saptamani. Mergeam usor, ne topeam cu fiecare pas, ca doua inghetate. Ajunsesem acasa pe jumatate uzi. Cealalta jumatate am udat-o acasa.
     Avea fruntea ca de portelan. Nu avea nici un cos, nici un rid, nici o grija, nici o mustrare. Parca era lustruit. Arata ca un bol de sticla. Gura o tinea un pic deschisa ca sa poata respira. Nu stiu daca din cauză că era cald sau că avea într-adevăr emoţii. Imi place să cred că avea într-adevăr emoţii. Sau poate că-mi semnala că vrea s-o sărut. Exact la marginea gurii, captele buzelor se arcuiau un pic in sus, schiţând un zâmbet negândit. Ochii ei se uitau la fel la gura mea cum mă uitam eu la a ei. Amandoi aşteptam parca un semn: care limbă va ieşi prima?
        Tineam ochii deschisi minute intregi uitandu-ne unul la celalat. Lacrimam fiindca nu vroiam sa clipim stiind ca ne va fi dor (chiar si pentru o milisecunda). Faceam poze mentale pe care vroiam sa le înrămăm pe zidurile memoriei noastre.
       Statea pe soldul drept, cu mana dreapta se sprijinea de covor iar degetele si pe plimba incet pe suprafata covorului si mana stanga si-o plia pe soldul stang, rotund. Avea gratia unei picturi de Boucher iar eu vroiam sa-i ling vopseaua de pe ea. Tricoul acela mov si fin ii descoperea un fragment din sold, exact cat sa se vada alunita. Alunita aceea era o insula de refugiu intr-o mare de lapte. Toate drumurile duc la alunita. Era un punct de tranzitie intre fund si sani. Nu exista traseu intre cele doua fara un stop macar de un sarut pentru alunita. Uneori il consideram ca pe un al treilea sfarc. Era plasat atat de bine acolo, ca un ecuator. Era o bucata indispensabila din materia ei, si ma rugam ca nu Doamne fereste sa fie cangerigena si sa trebuiasca scoasa prin operatie cu laser.
     În spatele ei, putin aburit din cauza focalizării, vedeam galbenul muştar al canapelei, şi doua pernuţe rozalii, inmuiate in lumina aceea de coaja de portocală. Pe canapea era ghiozdanul ei albastrui si langa portofoliul verde inchis de isto---

      "CĂCAT! Mi-am uitat portofoliul!" imi amintisem. Mi-am dat jos ofticos castile de pe urechi si am facut cale intoarsa. Bine, ca nici nu mersesem prea mult (vreo 3 minute adica durata piesei cu o viteza medie de 1,5 metrii pe secunda) dar, na, ma simteam bine si chiar as fi preferat sa nu-mi amintesc. De ce a trebuit sa vad atunci portofoliul ala pe canapea, chiar si cu viziunea periferica, si cum de mi-a ramas intiparit asa in memorie? Da, stiu! Ca sa-mi aminteasca acum! Totul a fost calculat! Soarta e un algoritm pe care-l invatam dupa ce-i aflam raspunsul.
        Exact cand ma pornisem si eu mai devreme, sa am timp si sa nu ma tot uit la ceas daca sunt in intarziere!
         Chiar nu stiu de ce m-am intors... Habar nu am. Totul ar fi fost diferit.
         De nu era a patra oara cand il uitasem, nu ma intorceam. Primele doua ori nici nu-l aveam complet si a treia oara il facusem dar l-am uitat pe birou, ca si de data aceasta de altfel. Profesorul zise ca era ultima zi in care mai puteam sa-l predau... Era un zece foarte facil. Doar prezentam dosarul acela cu niste pagini copiate de pe Wikipedia si atat!
      Un bloc, inca un bloc, alt bloc, bloc. Ultimul din cele enumerate e al meu, desi toate arata ca si numele lor : la fel. Sunt momentele de genul acesta, cand uit, care ma fac sa le multumesc parintilor ca stau la parter, si nu la etajul 7, desi mereu am vrut sa pot sa ies pe balcon si sa privesc orasul. Parterul e facut pentru elevi cu capul in nori si pensionari cu Alzheimer. Deschide usa, intra in casa, nu te descalta, mergi la birou, ia portofoiul, baga portofoliul in ghiozdan, iesi din casa, iesi din bloc, intoarce-te, inchide usa, iesi din bloc, baga casti in urechi, apasa play.

Lambada - Kaoma

     "Atââââââââââââât!" Ăsta a fost sloganul acelei veri. Ce bine era cand ne intalneam cu totii la 8 dimineata pe peronul gol. Eram mai trezi decat la ora 3. Soarele matinal era superb. Cerul era exact atat de albastru pe cat ar fi trebuit sa fie. Stateam in tricou si ne era bine. Păr lung, haine largi, buze intinse, dinti sclipitori, ochi stransi. Arătam ca niste tineri dintr-o fotografie de pe pliantul unei Summer Camp in America. Doar ca noi eram naturali.
      Era unul din cele mai frumoase momente, statul pe peron. Ne priveam unii pe ceilalti cautand in ochii nostrii fericirea pe care fiecare in parte o simtea. Zambeam mereu. Nu puteai sa nu razi din orice lucru stupid spus. Fiecare era exact cum isi dorea. Era o furtuna caci fiecare spunea ce le trasnea prin minte. Anticipam fericirea ce avea sa urmeze. Ne imaginam scenarii in minte despre cum va fi, si cum va iesi gratarul, si cine va bea mai mult, si cine va dormi pe afara, si cat de mahmuri vom fi, si cat de mare va fi focul de tabara, si cum ne vom bate cu apa, si cum vom organiza urmatoarea excursie inca de pe atunci, si cum va iesi gratarul in urmatoarea, si cine va bea mai mult in urmatoarea ...
      - Cand vine trenul ala maaaa?
      - Baaai, poate ramanem la Suceava!
      - Nu vreau la Suceavaaaa!!! *sad face*
      - Nici eeeeeeu!! *cry face*
      - Bai, eu nu ma-ntorc acasa sa fie clar! Vine, nu vine, urmarim sinele pana ajungem!
      - Da, facem autostopul la tren...
      - Staaai ca vine! Uite-l! Buna tren!
      - BUNA TREEEEN! 
     Eram retardati. Dar niste retardati atat de draguti. Improscam oamenii cu fericire. N-aveai cum sa ne privesti urat. Se uitau oamenii la noi asa cum probabil se uita la jocurile olimpice speciale. Vedeau niste handicapati care se simt bine. 
      Ajungeam la cabana, ne puteam bagajele in cabanute si fuga la instalat boxele! DAAAAA DI DA RI DA DA DI DA DI DA RI DA RI DAAAAA! CHOOOORANDO SE FOI dhsijesalejuadsafdsFEZ CHORAAAAR! Cam asa se canta piesa asta. Laur dansa pocnind din degete, cu umerii un pic ridicati, cu ochii inchisi si prinzand cu dintii buza de jos. 
       - Haidem la treabaa! Fetele spalati preparatele, Octav adu o sticla de bere, Paul adu sculele - sunt in camera la mine - si Eugen, hai sa mergem sa facem focul! strigasem.
        - Unde ziceai ca-s berile, Tudor? intreba Octav in timp ce se indrepta spre cabanute.
        - La mine in camera sunt! striga Matilda.
        - Tu in ce camera stai, ba Tudor? intreba Paul.
        - 14, ii raspunsem, langa ghiozdan, pe patul drept.
        - Auuuzi, Paul!! tipa Doina
        - Da?
        - Imi aduci si mie sucul de cactus din camera?
        - Dar de ce nu se duce Tudor al tau?
        - Ca-i magar de aia!!!
      Eu ranjeam in timp ce taiam lemnele cu Eugen. Nu reuseam sa atac prea bine lemnul. Toporul intra in lemn dar apoi trebuia sa-l apas ca sa-l rup in doua. In schimb Eugen, reteza lemnul din prima lovitura. 
        - Na-ti berea! venise Doina si-mi dadu un pahar.
        - Si atat? o intrebai eu.
        - Si ce mai vrei? ma intreba ea.
        Eu ii zambi, si ma aplecai putin. Ea ma saruta frumos.
        In sfarsit facusem focul iar fetele ZZZZZterminara  ZZZZZsa taie ZZZZZcar--

      Vibra telefonul. Laur is calling.
      - Da?
      - Ce faci?
      - Tu?
      - Unde esti?
      - Am iesit din casa acum 4 minute.
      - Aha, si vrei sa ne intalnim s-o luam impreuna spre scoala?
      - Nu, nu are rost.
      - Sigur..?
      - Da.
      - Na, bun, ne vedem la scoala.
      - Salut.
      - Salut.
        Ar fi avut, de fapt, rost...
      Laur Chitu - cel mai bun prieten al meu. Discutiile la telefon nu sunt prea emfatice. Nu prea vorbim la telefon. Mai bine ne transmitem emotiile prin mesaje sau face-to-face. Plus ca nu stiu ce baieti, in calitate de prieteni, stau si vorbesc la telefon. Foarte bonom si generos, destept, insa prea modest. Nu bea si nici nu se drogheaza prea des. Sta mult pe YouTube si asculta muzica de hipsteri, electro, minimal, hip-hop, new wave. Se speriase tare de tot la faza cu ACTA, de frica sa nu mai poata pirata melodii de pe net. Nu are prea multe hobby-uri. Nici nu are nevoie, se simte bine si fara. Nu-i plac in mod deosebit cluburile. Ii place sa iasa cu "bajetii" pe afara sau la o bere si sa auda poante bune. Nu prea le are cu arta dar stie sa aprecieze creativitatea. Poate savura un vers sau un tablou bun. E foarte stabil emotional, nu s-a indragostit niciodata pana acum si nici nu se grabeste. Ii e indiferent daca se va casatori sau nu, dar vrea neaparat copii. O fata si un baiat. "Ai fi un tata foarte bun" ii ziceam adesea. Nu se panica cu nimic. Nu visa la lucruri marete, fiind multumit cu normalul. Nu-si dorea sa ajunga director de benzinarie sau doctor in gastronomie. Se multumea cu orice avea sa-i arunce viata in cale. Era lipsit de intrebari caci stia ca probabil nu va primi un raspuns concret. Nu era curios, nu-i placea filozofia. Nu isi impunea niciodata punctul de vedere stiind ca nu poate sa aiba dreptate absoluta. Nu dorea sa convinga pe nimeni de nimic. Tacea si facea ce ii placea. Asta nu inseamna ca era incapatanat. Deloc chiar. Primea sfaturi, stia sa cantareasca sugestii, iar uneori, desi foarte rar, apela chiar dansul la un sprijin.
      Resemnarea lui ma frustra deseori. Cum putea sa fie atat de apatic fata de lume, fata de minciuna, de perfidie, de adevar? "Ma opreste vreuna sa traiesc?" ma intreba. Totusi imi placea asta la el. Usor, usor, ma infectase si pe mine cu pasivitatea sa. Avea un fel de intelepciune naturala, un bigotism nedeclarat. Era agnostic, desigur. Cu toate astea ar fi vrut sa aiba un motiv care sa-l faca sa creada cu adevarat. Chiar ma ruga sa-i dau unul bun, care sa-l convinga, odata pentru totdeauna, de existenta unui Dumnezeu. Vroia sa stie ceva concret, desi nimic nu i se arata. "Stiu ca nu stiu nimic, si nimic macar asta nu stiu". Din cate stiam eu ( sau nu stiam )  ar fi putut fi reincarnarea lui Socrates.
       Imi bagai iarasi castile in urechi...
       Play.
       

3.14.2012

din meniu

taceti! taceti! taceti!
scoate-ti-va dracului
baclavaua din gat
si mancati o grefa
pana nu-mi dati
diabet!

imi sunt lipicioase urechile
de la cata marmelada
mi-ati scurs in ele
inca putin si raman surd

nici sa ma flegmati nu mai puteti!
sunt toate roz
dulci si cu aroma de cirese
cirese!
nici macar visine!

nu vreau sa par ingamfat
dar m-am saturat!
va rog, nu va suparati!
dar as vrea niste apa tonica
si sa-mi infing molarii
intr-o coaja de lamaie
daca se poate

3.09.2012

copilarii..

...sa putem sa nu putem stii

Sa ne punem la masa si sa luam micul dejul si sa ne ungem cu unt si gem de visine si.. si sa ne luptam cu furculietele. Sa ne jucam cu papusi de plus si soldatei de plastic si sa le pupam unele pe celelalte. Sa ne jucam de-a mama si de tata ( doar sa ne jucam ) si sa-mi prepari o supa de frunze de boschet. Eu sa mananc si sa zic ca mai trebuie putina sare. Sa alergam ore in sir jucand leapsa si de-a v-ati ascunselea. Tu sa ma gasesti si eu sa te pierd mereu. Sa lacrimam incercand sa privim soarele si apoi sa vedem pete cum se preling peste tot. Sa rupem iarba si s-o aruncam in sus, sa ninga peste noi, ca un fel de confetti al verii. Sa rupem papadii si sa vedem care sufla mai tare in ele si care papadie ramane fara puf. In cele din urma sa transpiram pana hainele de pe noi sunt leoarca.

Apoi sa facem baie in chiuveta. Sa ne stropim cu apa si sa ne spalam cu sampon Dalin dar ochii sa ne usture oricum. Sa ne facem peruci si sa ne acoperim sfarcurile cu spuma. Sa ne uitam prin apa la putulica/pasarica celuilalt si sa incercam sa ne dam seama de diferente. Apoi sa ne bagam fetele in apa si sa ne chinuim sa ne deschidem ochisorii sa ne privim unul pe celalat. Ne dor ochii si ne frecam bine unul pe celalat ( foarte bine, ne frecam ) pana ne trece. Apoi iesim din apa si ne scuturam precum cateii. Cine are nevoie de prosop? Sa ne spalam pe dinti cu degetul, eu pe tine si tu pe mine, desigur. Sa ne imbracam in pijamale fine si racocoase. Sa ne uitam dupa aceea la desene animate stand pe covor, mancand turta dulce si Sugus. Sa ne lipim fetele de eram si sa ne excitam de la faptul ca parul ne este atras.

Sa ne bagam sub plapuma sa ne pazim de tantari si sa ne fie cald de la aerul pe care-l expiram, dar sa stam acolo. Sa ne atingem nasul fiindca ni se pare cea mai frumoasa parte a corpului. Ba chiar sa-l pupam. Cu buzele!!! Apoi sa ne prindem de manute, incolacind tulpinele alea fine si micute de ghiocel pe care noi le numim degetele. Sa ma apropii si sa te apropii usor de mine, pana ne atingem fruntiile si ne simtim CO2-ul din piept. Usor sa ne atingem varful ( doar varful! ) buzelor. Sa ne speriem intr-un sens bun, si sa ne uimim de contact. Sa prindem piciorusul unul altuia intre genunchi si sa ne ne frecam ( foarte, foarte bine ) labutele. Sa ne aplecam pleoapele incet, fara ca macar sa ne dam seama si apoi sa adormim. Ingerasi.

Dimineata urmatoare, ne trezim tot in aceeasi pozitie, nemiscati, de parca am fi inchis ochii pentru o clipa si cand i-am deschis, se facu ziua. Primul lucru pe care l-am vedea ar fi gurita intredeschisa a ceiluilalt. Sa cascam de vreo 2-3 ori si sa ne intindem de vreo 3-4 ori apoi sa ne ridicam din pat si sa facem exact aceleasi lucruri, ca si cand am suferi de amnezie, de parca ar fi prima oara. Din nou si din nou.



2.22.2012

fast food

Mereu mi-a placut sa infulec mancarea. Asa am facut si cu sentimentele. Imi place, atunci cand am o foame mare, sa-mi umplu gura de o abundenta de alimente. Procesul de a duce mancarea la gura e continuu, deoarece, pana duc inapoi furculita la platou sau farfurie si inapoi la gura, deja a avut loc procesul de deglutitie si molarii iarasi asteapta sa sfasaie hrana. Nu pot sa mananc linistit. Bine, poate doar in public incerc sa mimez asta. Dar nu ma pot simti satul daca nu infulec asa cum vreau eu. Simt ca si cum as fi risipit toata acea mancare si la final raman mai gol pe dinauntru ca inante. Eu nu stiu sa degust. Nu pot sa-mi port maxilarul intr-o motiune calma, rotunda, ca de ferris wheel, pentru a lasa gustul sa-mi patrunda papilele gustative. Nu am rabdarea necesara. Si pentru a manca, se zice, ai nevoie de rabdare, daca vrei sa fi sanatos si fericit...

Deseori, ma doare stomacul din cauza asta. Parintii si prietenii imi mai atrag atentia : "mai incet ma, sa nu ti se faca rau". Si au dreptate probabil (de ce mai multe ori au avut dreptate) dar sunt prea captivat de frenezia nutritiei. Si toti se intreaba cum pot ramane atat de slab in urma cantatii enorme de alimeente pe care le devorez, animalic aproape. Insa le explic ca asa m-am nascut, cu metabolismul asta rapid. Noroc de el, ca altfel as fi obez. S-ar speria mancarea de mine...

Probabil ma uraste stomacul. Il supun incercarilor si nu face mereu fata. Prostul. Uneori bag pastile ca sa-l calmez un pic. Digest-duo sau mai stiu eu ce. Ii plac, ce-i drept, si dupa ce se face bine, nemernicul, iarasi are pofte, nevoie, apetenta. Si trebuie sa ma supun, n-am cum altfel. Daca n-as face ce-mi zice el, m-ar durea oricum. Deci, intr-un fel, orice as face, tot ma deranjeaza. Uneori as face o operatie si l-as scoate. Dar n-o fac din doua motive. Primul, ca doctorii zic ca stomacul e un orgam destul de important in corp si fara el as avea sanse foarte bune de deces. Hm, oarecum convingator. Dar al doilea motiv e mai bun decat primul. Anume, ca fara stomac, nu mi-ar fi foame, si fara foame n-as putea manca, si fara sa pot manca n-as mai avea toata placerea, toata voluptatea asta a umplerii vintrei. Asta-mi tine organismul intact : voluptatea. De n-ar fi dependenta de placere as fi gol pe dinauntru, un schelet acoperit cu piele.
Sunt tanar, poate de asta. Inca nu-mi sta capul atat de mult la sanatate.

E exact la fel...

2.07.2012

sânge II

hmmm...
ce odor
de carne proaspata
stau macelarii la coada
toti cu lectia invatata
cu retete frantuzesti
vor sa pipaie pielea
si sa mulga venele

nu vor sa-si pateze
manusile albe
stropite cu apa
de colon
dar isi musca
unghiile proaspat pilate

se vor plictisi eventual
o sa transpire din gingi
si se vor multimi
doar cu oja
de pe unghii

2.03.2012

semivertical

mă doare coloana vertebrală
chiar între al şaisprezecelea
şi al douăzecişipatrulea
disc

se învarte ca un vinyl
şi se storc piese în fluidul vieţii
la gravitate zero
apar celule noi si nedefinite
mature si infantile
se înmulţesc ca firele
de păr de pe faţa unui adolescent

o simt cum se răsuceşte
şi scârţăie
dar scârţăie frumos
parcă-ţi vine să dansezi
cu tot cu hernie

vom face în curand
o puncţie lombară
 în coloana infinitului
ca să curgă Dumnezeu
sa curgă peste noi

1.18.2012

abonatul vodafone nu poate fi contactat

la dracu!
acum cateva clipe ma simteam mai curajos
si iata-ma, m-am trezit scriind
se sperie ce-i in mine cand vede tastatura

ce se intampla? se intampla ceva?
ce curge in casa ta?
acid lactic si fervex?
sau doar sange si sex?

Oh my god! scriu in rime
chiar ca imi e frica..
cum sa nu-mi fie frica
cand afara canta huliganii
si la mine inauntru canta huliganii
e revolutie peste tot
si se arunca semne de circulatie
in inima mea
prima la dreapta, prima la dreapta
mereu la dreapta, niciodata stop

ha! si nici macar n-am invatat sa conduc..!
dar e cam intuneric in seara asta
aici in sensul giratoriu
da-mi un mesaj, un semn
sa ies din nou pe autostrada..


..mai e autostrada, nu? ...